Biz Remote. Cu Vive Sync îți trimiți avatarul la ședința online
Reading Time: 3 minuteVive Sync, aplicația de întâlniri și colaborare la distanță, dezvoltată de HTC Vive, este disponbilă în versiunea beta gratuită pentru companiile și angajații care lucrează de la distanță. Dezvoltată special pentru utilizarea în sectorul business pentru a îmbuntăți comunicarea și productivitatea, Sync este un instrument de colaborare în realitatea virtuală.
Suportând până la 30 de participanți simultan, Vive Sync permite utilizatorilor să susțină întâlniri interne, conferințe de presă virtuale sau prezentări de vânzări la distanță. Integrându-se cu OneDrive, Vive Sync permite participanților să partajeze direct din serverul lor, documente precum fișiere video, prezentări PowerPoint și materiale 2D&3D. Deciziile sau informațiile importante pot fi partajate în afara platformei Sync prin capturi de ecran sau prin notițe voice- to-text.
Folosind aplicația mobilă Sync Avatar Creator, disponibilă în App Store și Google Play, participanții își pot
crea avataruri personalizate și dinamice pentru a servi drept reprezentarea lor digitală. Prin funcția de urmărire a întregului corp, avatarurile participanților comunică limbajul corpurilor lor din realitate, contribuind la transmiterea atenției lor complete către colegi. Vive Sync include de asemenea funcția de urmărire a ochilor dezvoltată de Tobii, pentru o interacțiune mai naturală cu colegii și clienții virtuali, surprinzând mișcările ochilor participanților pentru a da viață întâlnirilor. Headset-uri precum Vive Pro Eye oferă această tehnologie încorporată direct în dispozitiv.
„În viitor, munca se va transforma, din ce în ce mai mult și mai repede, într-o activitate globală și de la distanță, iar VR-ul este soluția de care este nevoie pentru a avea succes în această nouă realitate”, a declarat David Sapienza, AVP Content Development&Production, HTC VIVE.
Open beta
În perioada versiunii open beta gratuită, companiile vor avea acces la toate caracteristicile disponibile în
prezent în Vive Sync, inclusiv următoarele:
- OneDrive Support – permite încărcarea și partajarea facilă și în siguranță, în și din aplicație, a
fișierelor interne. Astfel se pot vizualiza prezentări PowerPoint, PDF-uri, video-uri și imagini pe
ecranul mare al sălii de întâlniri. - 3D Model Review – permite încărcarea de modele 3D și mărirea sau micșorarea lor la scară,
pentru a fi analizate intern în detaliu. - Custom Avatar Design – permite sporirea imersiunii prin avataruri personalizate, create după
chipul și asemănarea utilizatorului. - Personal Notes – crearea de notițe speech-to-text și capturi de ecran care conțin informații
importante, disponibile după părăsirea mediului virtual. - 3D Drawing – permite adnotarea de modele sau fișiere ori susținerea de sesiuni ad-hoc pe
whiteboard. - Conference Tables and Auditorium Seating – permite selectarea fie a familiarei mese de
conferință, fie amenajarea scaunelor sub formă de auditoriu, în funcție de numărul participanților
la întâlnire.
Munca la distanță, avantaje și probleme
Potrivit celui mai recent raport Gallup – “State of the American Workforce”, munca de la distanță devine rapid parte din noua normă. Acest raport arată că 43% dintre angajați lucrează la distanță de membrii echipei lor cel puțin o parte din timp, în timp ce 37% sunt dispuși să schimbe compania la care lucrează pentru beneficii ca flexibilitatea activității și munca de acasă. Cu toate acestea, studiul realizat de Future Workplace și Virgin Pulse – “The Work Connectivity Survey” , arată că în cazul celor care lucrează de la distanță există mai multe șanse ca aceștia să renunțe la un loc de muncă din cauza singurătății, iar 43% dintre angajați au declarat că mai mult timp față în față i-ar ajuta să construiască relații mai solide cu echipa lor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz