CSR Stiri

Biz Good News: Metropolitan Life și Asociația MaiMultVerde au lansat proiectul În Aer Liber

13 iun. 2022 2 min

Biz Good News: Metropolitan Life și Asociația MaiMultVerde au lansat proiectul În Aer Liber

Reading Time: 2 minute

Proiectul În Aer Liber, organizat de Asociația MaiMultVerde, cu susținerea Metropolitan Life, a debutat de Ziua Internațională a Mediului.

70 bucureșteni pasionați de mișcarea în natură au participat la un tur ghidat cu bicicletele pe Lacul Morii, alături de primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, reprezentanți ai autorităților publice, organizațiilor neguvernamentale și Ordinului Arhitecților din România.

Proiectul a luat naștere prin prisma competiției de soluții prietenoase cu mediul, lansată de Ordinul Arhitecților din România, în urma căreia a fost prezentat proiectul de regenerare urbanistică a zonei Lacului Morii pentru promenadă, relaxare și activități sportive.

Misiunea programului „În Aer Liber” este de a promova zonele naturale ca spații alternative de agrement pentru locuitorii Bucureștiului, exemple și soluții de conviețuire între oameni și natură și valorificarea durabilă a zonei extinse a Lacului Morii – Crângași – Giulești.

Proiectul unește persoane dispuse să participe la acțiuni care contribuie la îmbunătățirea calității aerului, prin plantări, acțiuni de curățenie, primbări cu bicicleta, amenajări de spații verzi, educație în școli și multe altele. Turul de biciclete ghidat reprezintă primul eveniment din seria de întâlniri „În Aer Liber”, urmând ca, până la finalul anului 2022, să fie explorate spații similare și în celelalte sectoare ale Capitalei.

„La Metropolitan Life, avem angajamentul de a contribui activ la crearea unui viitor sustenabil și continuăm să ne concentrăm acțiunile pe programele care vin în sprijinul comunității în care ne desfășurăm activitatea, pe inițiativele de CSR, dar și pe dezvoltarea unui viitor sustenabil. Activitățile care contribuie la o comunitatea mai sigură și sănătoasă sunt o prioritate pentru noi și ne bucurăm să colaborăm cu Asociația MaiMultVerde în atingerea acestui deziderat.”

Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life

Potrivit companiei specializate în protecția împotriva poluanților din aer, IQAir, în ultimii ani, marile orașe din România continuă să se claseze pe primele locuri în topul celor mai poluate țări din Europa, în ceea ce privește calitatea aerului.

În acest context, lansarea proiectului „În Aer Liber” are la bază grija pentru mediu și urmărește constituirea și dezvoltarea comunității urbane pasionate de activități exterioare și preocupate, în același timp, de protecția mediului înconjurător, în capitala României, dar și în afara ei.

„Ne dorim să adunăm în jurul nostru persoane dispuse să participe la acțiuni menite să contribuie la îmbunătățirea calității aerului, prin plantări, acțiuni de curățenie, plimbări cu bicicleta, amenajări de spații verzi, educație în școli, întâlniri cu autoritățile etc.”

Doru Mitrana, președintele Asociației MaiMultVerde
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: