Creativitate

Biz Franța: În culisele unei restaurări de 12 ani, care a costat peste 260 mil. euro

28 feb. 2023 6 min

Biz Franța: În culisele unei restaurări de 12 ani, care a costat peste 260 mil. euro

Reading Time: 6 minute

Redeschisă publicului în septembrie 2022, clădirea Richelieu, locul de naștere a Bibliotecii Naționale a Franței (BnF), a atras până acum peste 220.000 de vizitatori. Biz este prima publicație din România pentru care ușile s-au deschis larg și care vă aduce povestea clădirii istorice și a colecțiilor pe care le adăpostește, cu ajutorul lui Hélène Tromparent de Seynes, curatorul Muzeului BnF.

Restaurarea acestui palat cultural al Parisului a costat 261,3 milioane de euro în 12 ani. Durata mare a procesului nu a avut legătură cu suma necesară, care a venit de la statul francez, dar și de la donatori privați, ci cu operațiunile complexe pe care le-a presupus restaurarea clădirii Richelieu, locul de naștere a Bibliotecii Naționale a Franței (BnF).

Asemeni oricărui loc care păstrează valori inestimabile, intrarea în clădirea Richelieu se face prin porți de securitate, similare celor de la aeroporturi. Urmează o grădină din care se văd arhitectura clădirii dar și o selecție de plante cu poveste, una care se va dezvolta în anii următori. După restaurare, grădina a devenit „Hortus Papyrifera”, fiind acum locul unde cresc mai multe plante care au servit istoric producției de papirus și hârtie. Întregul aranjament este în sine o operă de artă creată de artistul peisagist Gilles Clément.

Biblioteca Regelui

Unele dintre cele mai prețioase ­volume din lume se găsesc păstrate la BnF. Ele sunt împărțite în cele cinci sedii – François-Mitterrand, Arsenal, Opéra, Jean-Vilar și cel proaspăt redeschis, după 12 ani de restaurare, Richelieu – locul de naștere a Bibliotecii Naționale a Franței și clădirea care adăpostea inițial Biblioteca Regelui.

Sala Ovală a Bibliotecii Naționale a Franței
Sala Ovală – © Jean-Christophe Ballot

În timp ce unele volume pot fi admirate în muzeu, altele chiar răsfoite și consultate pe îndelete în Sala Ovală, mai există și manuscrise, hărți, planuri și antichități rezervate doar cercetătorilor, care se pot consulta în condiții stricte.

Găzduită în diferite reşedinţe regale din provinciile Franţei, Biblioteca Regelui a ajuns până la urmă la ­Paris și şi-a găsit o „casă” în 1721.

Galeria Mazarin BnF Guillaume Murat
Galeria Mazarin – © Guillaume Murat

Inițial, în clădirea Richelieu a fost palatul cardinalului Mazarin, construit în secolul al XVII-lea. De ­altfel, parte integrantă din Muzeul Bibliotecii este Galeria Mazarin, rămășiță a palatului, dedicată inițial prezentării bijuteriilor din colecția cardinalului. François Mansart a realizat această galerie între 1644  și 1646 la solicitarea cardinalului. La revenirea acestuia din Italia, a încredințat restaurarea galeriei sale lui Giovanni Francesco Romanelli și Gian Francesco Grimaldi, doi pictori italieni. Tavanul de 280 mp a fost decorat într-un stil baroc pur.

Biblioteca deschisă pentru toți

Una dintre cele mai importante realizări marcate prin restaura­rea care s-a întins pe mai bine de un deceniu este deschiderea Sălii Ovale de lectură pentru publicul larg.

Construcția ei a debutat în 1897 sub atenta supraveghere a arhitectului Jean-Louis Pascal și a ajuns să fie inaugurată abia în 1936. Inclusă pe lista monumentelor istorice franceze, sala are 44 metri în lungime, 33 metri lățime și 18 metri înălțime. Gurile de venti­lație originale sunt ascunse în sculpturi care se pot observa în marginile sălii. Încântă prin piesele de mobilă, decorațiunile, picturile ornamentale și mozaicurile sale, dar mai ales prin cupola de sticlă care inundă locul cu lumină naturală fix în zonele unde sunt mesele pentru lectură.

Vizitatorii de până acum ai acestui spațiu trebuiau să fie cercetători sau să aibă legitimații de studiu care să le permită accesul.

Helene Tromparent BnF Vali Mirea
Hélène Tromparent de Seynes, curatorul Muzeului BnF (foto: Vali Mirea)

Acum, este gratuit și liber pentru oricine dorește să consulte una dintre cele aproximativ 20.000 de cărți, incluzând și 9.000 de benzi desenate. Mai mult, pentru cei mai tineri vizitatori sunt panouri interactive care explică lumea cărților – de la origini la procedeele de reali­zare a lor. „Îmi amintesc că eram studentă și nu am putut să intru înauntru. Trebuia să am un permis special, să urmez un doctorat sau să fiu cercetător”, spune Hélène Tromparent de Seynes, curatorul Muzeului BnF, în interviul acordat revistei Biz.

Salle de Luynes BnF Guillaume Murat
Salle de Luynes – © Guillaume Murat

„Apoi am venit, tot când eram studentă, la vechiul muzeu, care adăpostea multe obiecte faimoase, frumoase, colecții deosebite, dar nu aveau un public numeros. Puțini erau cei care urcau scările către muzeu. Asta și pentru că modul în care erau prezentate obiectele presupunea să cunoști un pic de artă, istorie și arheologie ca să înțelegi despre ce este vorba. Este o mare schimbare acum în modul în care am redeschis muzeul pentru publicul larg, pentru familii”, punctează Hélène Tromparent de Seynes.

De ce a durat 12 ani restaurarea

sala de lectura manuscrise muzicale BnF Jean Christophe Ballot
Sala de lectură pentru manuscrise muzicale – © Jean-Christophe Ballot

Banii nu au fost o problemă, asigură curatorul Muzeului BnF. „Nu, nu a fost o problemă de finanțare. Chiar dacă a fost dificil în unele momente, am avut contribuitori numeroși, inclusiv privați care au plătit pentru unele restaurări, dar cei mai mulți bani au venit de la guvernul francez. Au fost și unele situații în care estimările au fost depășite, ceea ce a dus la noi negocieri și prelungirea termenelor. A fost un proiect uriaș pentru noi. Am început cu selectarea arhitecților și aceștia au trecut prin planificare și pregătire cam 15 ani. A trebuit să mutăm colecțiile și apoi să le aducem înapoi, să găsim spații în care să le depozităm și să trecem printr-o mulțime de procese de validare. Au fost foarte mulți specialiști care au trebuit sincronizați în acest proiect”, explică Hélène Tromparent de Seynes, curatorul Muzeului BnF.

Comori pe 1.200 mp

scara interioara BnF Laurent Julliand
Scară interioară – © Laurent Julliand

La etaj, pe trepte regândite pentru a face spațiul mai accesibil, se ajunge la Muzeul BnF. 1.200 mp în 7 camere care adăpostesc de la scrieri rare la obiecte prețioase pentru patrimoniul cultural universal. Tronul lui Dagobert, o construcție incredibilă din bronz realizată în Evul Mediu timpuriu și asociat cu monarhia francă.

salonul Louis XV BnF Jean Christophe Ballot
Salonul Ludovic al XV-lea – © Jean-Christophe Ballot

Tezaurul Berthouville, obiecte dedicate unui cult păgân din secolele I-III, care cântăresc cam 25 kg și sunt meșteșugite din argint. Aici este manuscrisul lui „Don Giovanni” de Mozart (1787), dar și ­”Histoire Naturelle” a lui ­Buffon decorată cu desenele lui Pablo Picasso (1942). Expus este și unul din cele două volume din prima carte tipărită cu ajutorul literelor metalice în Europa – Biblia Gutenberg (24 august 1456) – în Franța sunt în total 4 exemplare.

Dincolo de muzeu sunt zonele de cercetare cu peste 22.000.000 de documente, la care accesul este strict pentru cercetători.

Pregătiri pentru aniversare

În premieră pentru Biz, Hélène Tromparent de Seynes vorbește despre planurile muzeului de a aduce și readuce publicul în acest loc, dar și despre etapa următoare, pentru care se fac pregătirile încă de acum. „Avem 900 de piese în muzeu, iar pe unele le rotim din trei în trei luni astfel încât să putem prezenta pu­blicului larg cât mai multe obiecte valoroase. Începând din septembrie, cu ocazia aniversării unui an de la redeschiderea clădirii Richelieu, vom inaugura expoziții temporare în jurul conceptului de revoluție – știițifică, culturală, politică și așa mai departe. Deja ne gândim să avem și o expoziție tematică despre cum a fost influențată cultura franceză de ­altele, inclusiv noneuropene”.

#BizFranta este un proiect marca Biz, unic în lume. Partenerii ediției sunt GroupamaOrange și Air France.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 370 (16 februarie – 15 martie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: