Categories: Biz 25 ani

Biz 25 ani: Anca Ungureanu – Unicredit Bank

Reading Time: < 1 minut

Mă gândesc că succesul înseamnă impactul pe care l-am avut asupra oamenilor din jurul meu, prin proiectele în care m-am implicat, prin echipele pe care le-am construit, prin relațiile pe care le-am creat.
Atât timp cât am un număr cât mai mare de oameni care mulțumesc că m-au cunoscut, care se bucură că am putut lucra împreună, care au amintiri frumoase legate de proiectele pe care le-am construit, pentru mine succesul este un punct atins.

Biz 25 ani: Anca Ungureanu, head of identity & communication – Unicredit Bank

Anca Ungureanu este Director de Identitate și Comunicare la UniCredit Bank, cu o carieră de peste 20 de ani în acest domeniu. Pasionată de artă, estetică și design, a contribuit semnificativ la construirea identității de brand a băncii.

Pe lângă cariera sa în marketing și comunicare, este co-fondatoare a Beans & Dots, un coffee shop și concept store. Anca deține un MBA în Creative Leadership de la Berlin School of Creative Leadership și a absolvit programul Young Leaders la Aspen Institute Romania.

***

Biz împlinește 25 de ani, iar aceștia sunt oamenii alături de care scriem istoria ultimilor 25 de ani de business din România!

Însă business-ul nu este doar despre cifre. Este despre oameni. Este despre viziune. Este despre curaj. Despre caractere alese. Și abia apoi, când toate aceste condiții sunt îndeplinite, cifrele capătă valoare și amprentă societală.

În aceste principii credem și noi, iar pentru că istoriile trebuie să rămână posterității îi invitam în studioul Biz 25 ani pentru a ne împărtăși povestea lor de succes, pariul în business și valorile care i-au ajutat de-a lungul carierei.

Team

Recent Posts

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

2 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

2 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

3 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

3 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

3 ore ago

Carrefour România a finalizat transformarea celui de-al treilea hipermarket Cora din București – magazinul Pantelimon

Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…

3 ore ago