Biz 25 ani

Biz 25 ani: Alina Donici – Artesana

Reading Time: < 1 minut

Succesul pentru mine este o recunoaștere a muncii de foarte mulți ani, a sacrificiilor pe care le-am făcut. Iar pe de altă parte, este felul în care îți găsești vocația și cred că poți să ai succes până la recunoașterea asta pe care până la urmă, cred că ne-o dorim cu toții.

Biz 25 ani: Alina Donici, managing partner – Artesana

Alina Donici a fondat, împreună cu soțul său, Daniel Donici, brandul Artesana în 2008, la Tecuci (Galati), prima fabrica de lactate devenind operationala in 2012. Alina este absolventa de Relatii Economice Internationale. Dupa terminarea studiilor universitare, a dobandit experienta in conceperea si implementarea de proiecte pe fonduri europene. Alina si Daniel au trei copii.

***

Biz împlinește 25 de ani, iar aceștia sunt oamenii alături de care scriem istoria ultimilor 25 de ani de business din România!

Însă business-ul nu este doar despre cifre. Este despre oameni. Este despre viziune. Este despre curaj. Despre caractere alese. Și abia apoi, când toate aceste condiții sunt îndeplinite, cifrele capătă valoare și amprentă societală.

În aceste principii credem și noi, iar pentru că istoriile trebuie să rămână posterității îi invitam în studioul Biz 25 ani pentru a ne împărtăși povestea lor de succes, pariul în business și valorile care i-au ajutat de-a lungul carierei.

Team

Recent Posts

Limitless Agency – vânzări record de 100 milioane euro de Black Friday 2024

Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, a înregistrat vânzări record de Black Friday…

o oră ago

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide pe 15 noiembrie

Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, când luminile festive vor străluci în bradul de Crăciun…

4 ore ago

Orange România redeschide Palatul Telefoanelor din București

Orange Romania redeschide Palatul Telefoanelor, monument istoric al Bucureștiului, situat pe Calea Victoriei, numărul 35, în inima „Cartierului Creativ”. Scopul…

4 ore ago

România este cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Studiu australian

Australienii au făcut un studiu, pentru a vedea de fapt unde se situează țara lor, pe care ei o văd…

4 ore ago

Flexxon își extinde prezența în Europa de Est prin parteneriatul cu SC Zone Consulting

Flexxon, lider global în soluții de securitate cibernetică hardware și stocare NAND industrială, anunță cu mândrie noul său parteneriat strategic…

4 ore ago

Vânzarea locuințelor din București își păstrează trendul crescător. Ce se întâmplă cu prețurile

Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în luna octombrie 2024 s-au vândut în Capitală…

5 ore ago