Biosphere lansează în România campania internațională de export „Support Ukrainians”
Reading Time: 2 minuteCorporația Biosphere, cu sprijinul Ambasadei Ucrainei în România și al Elgeka-Ferfelis România, lansează campania internațională de caritate „Support Ukrainians” în Romania. Cu ocazia lansării acestei inițiative a fost ținută o conferință de presă pe 29 septembrie 2022, la București.
Campania “Support Ukrainians” este o inițiativă a corporației Biosphere, cel mai mare producător și distribuitor de bunuri de uz casnic și produse de igienă din Ucraina, în colaborare cu distribuitori și comercianți de top din Europa.
Scopul proiectului este acela de a ajuta copiii ucraineni afectați de războiul rus în Ucraina dar și de a sprijini economia ucraineană și producătorii ei în aceste vremuri dificile.
Caritatea este o componentă importantă a campaniei, de aceea corporația, în colaborare cu partenerul său Elgeka-Ferfelis Romania, va coopera cu UNICEF Ucraina și va direcționa copiilor ucraineni sumele colectate din donarea a câte 30 bani pentru fiecare produs vândut.
Campania a fost deja lansată cu succes în Croația, Lituania, Latvia și Estonia. La jumătatea lunii septembrie 2022, donațiile strânse depășiseră 25 000 euro direcționați copiilor din Ucraina.
În cadrul campaniei, în marile magazine europene vor fi amenajate rafturi speciale cu produse ucrainene ale companiei Biosphere pentru a atrage clienții către bunurile fabricate în Ucraina.
Cumpărând bunuri ale mărcii înregistrate, clienții români nu numai că se vor bucura de produse de înaltă calitate dar vor și ajuta copii ucraineni.
În comentariile sale cu ocazia lansării campaniei, CEO-ul companiei Biosphere nota că ideea proiectului a apărut încă din primele zile ale războiului din Ucraina. “Pentru corporația Biosphere, este important nu doar să accelerăm exportul pentru a sprijini producția în Ucraina, dar și să ne asumăm misiunea socială, cu un impact semnificativ. Dorim să donăm o parte din profit pentru sprijinirea copiilor. Sunt bucuros că această campanie are un feedback atât de puternic pozitiv din partea cumpărătorilor europeni și că împreună ajutăm copiii din Ucraina.’’
«Este foarte important să sprijinim ucrainenii, în mod special copiii, într-o perioadă atât de dificilă pentru Ucraina. Suntem recunoscători companiei Biosphere pentru această inițiativă și ne bucurăm să o putem susține. De asemenea suntem foarte încântați că distribuitorii români și rețelele comerciale s-au alăturat campaniei. Aceasta este încă o dovadă a solidarității și sprijinului prietenesc pe care România îl oferă Ucrainei în vremuri extrem de dificile – lupta împotriva agresorului rus, lupta pentru libertatea și independența Ucrainei, a Europei și a comunității democratice mondiale», – Dl. Ihor Prokopchuk – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România.
Directorul general executiv al Elgeka-Ferfelis România și-a exprimat sprijinul și încrederea în acest proiect: “Ideea de a ne implica într-o astfel de campanie umanitară și caritabilă este o potrivire perfectă pentru noi în calitate de companie dar și pentru mine personal. Misiunea noastră pe piața românească nu privește doar sporirea vânzărilor și a gradului de conștientizare asupra produselor Vortex, ci implică asumarea unui rol important, acela de a face publicul conștient de această putere comună de a ajuta copiii țării vecine când aceștia au nevoie, de a fi capabili să acționăm cu un impact pozitiv la scară largă.” – a menționat Dl. Vasile Marina.
La conferința de presă au participat dl. Ihor Prokopchuk – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ukrainei în România; Dna. Ramona Chiriac –Șefa reprezentanței Comisiei Europene în Romania; Dl. Tom Hanson – Atașat comercial al Ambasadei Statelor Unite la București; Dl. Angel – Iulian Călin, Secretar de Stat al Ministrului de Antreprenoriat și Turism; Dl. Vasile Marina – Director General Executiv al Elgeka-Ferfelis România; Dl. Mihai Daraban – Președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României și reprezentanți ai Guvernului, ai UNICEF România, ai rețelelor comerciale și mediului de afaceri din România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz