Este ingredientul cheie în multe cocktailuri, inclusiv în celebrul Vesper, inventat de James Bond! În așteptarea lansării Lillet în România, începând cu luna mai, am vizitat Casa Lillet și am vorbit cu una dintre cele trei persoane care cunosc rețeta secretă a aperitivului bazat pe vin.
Era anul 1872 și Louis Pasteur, chimistul care a revoluționat bacteriologia, spunea că apa este sursa celor mai multe boli, iar vinul este cea mai sănătoasă și mai igienică dintre băuturi. Cea mai populară băutură era vinul tonic – se adăuga chinină, folosită în tratamentul febrei și considerată energizant. Așa că frații Paul și Raymond Lillet, negustori de vinuri, lichioruri și băuturi spirtoase din Podensac, la sud de Bordeaux, au făcut un aperitiv bazat pe vin (85%) și lichior de fructe, la care se adăuga și chinină. Nu știau că produsul lor, Kina Lillet, avea să devină în timp cunoscut și apreciat în toată lumea. Era un aperitiv alb, când toate celelalte erau roșii, fiind făcut dintr-un mix de vinuri atent selecționate și lichioruri obținute din fructe și plante macerate câteva luni în alcool. Dar frații Lillet au înțeles rapid cât de important este brandul pentru a te diferenția într-o piață aglomerată. Încă din 1896, Casa Lillet oferea clienților săi evantaie cu logo-ul companiei sau alte cadouri promoționale, făcea postere pentru vânzători și distribuitori și participa la târgurile de profil. În anii ’70, compania trece printr-un rebranding și se renunță la particula „kina“, păstrându-se doar numele familiei – Lillet.
La notorietatea Lillet a contribuit și ducesa de Windsor, soția lui Eduard al VIII‑lea. Mare amatoare de Lillet, aceasta a făcut din aperitivul franțuzesc o băutură a înaltei societăți. Cécile Bernhard, administration manager al Lillet, spune că aperitivul este faimos în primul rând pentru gustul deosebit, tradiția și originalitatea sa, dar apariția în câteva filme și cărți l-au făcut celebru.
Shaken, not stirred
Cécile Bernhard precizează însă că este greu de estimat cum va evolua volumul vânzărilor pe diferitele piețe pe care Lillet este prezent. În Germania, spre exemplu, vânzările din luna august a anului trecut au fost cu 70% mai mari decât în anul anterior.
„Piețele din Austria și Elveția se dezvoltă foarte bine, poate și datorită apropierii de Germania, și estimăm că volumul vânzărilor va crește în acest an și în Franța“, spune Cécile Bernhard.
Anul trecut s-au vândut aproape 4 milioane de sticle de Lillet, în creștere cu 42% față de anul anterior, iar reprezentanta companiei mizează pe o creștere chiar mai mare pentru acest an. De altfel, în ultimii patru ani, vânzările Lillet au crescut cu circa 40% anual.
Cum reușesc totuși, cei de la Lillet să păstreze spiritul antreprenorial, de afacere de familie, când vânzările se numără în milioane de sticle? Angajații simt că fac parte din familia Lillet. „Suntem atașați de produse și de companie. Și credem că noi trebuie să fim gardienii acestei tradiții și ai calității produselor“, ne spune Cécile Bernhard, care lucrează de 15 ani la Casa Lillet. Nu este însă angajata cea mai veche din companie. Jean-Bernard Blancheton, maître de chai, este maestru alchimist al Lillet de peste 20 de ani, iar asistentul acestuia are și el 10 ani experiență în companie. Cei trei nu sunt însă doar gardienii tradiției, ci și ai rețetei Lillet, singurele trei persoane care cunosc ingredientele secrete ale aperitivului pe bază de vin.
Rețeta în sine este foarte importantă, dar și savoir-faire-ul, experiența maestrului Jean-Bernard Blancheton și a echipei sale. „Este ca o religie, ești aici pentru că iubești Lillet-ul“, spune Cécile Bernhard.
foto: Sorin Stana
Numărul autorizațiilor de construire emise pentru clădiri rezidențiale din București s-a redus la aproape jumătate în timp ce suprafața utilă…
World Vision România a lansat raportul „Bunăstarea Copilului din Mediul Rural”, singura analiză longitudinală asupra bunăstării copiilor și cel de-al…
Cu un ecosistem de soluții construit pe date și insight-uri relevante desprinse din nevoile consumatorilor, Mastercard oferă un mediu digital…
Mercedes-Benz Vans CEE (Zona Europa Centrală și de Est) începe o călătorie ambițioasă de a redefini strategia vehiculelor electrice în…
Caroli Foods Group, unul dintre cei mai mari producători de pe piața produselor de carne ambalată din România, anunță lansarea…
Beyond Business School, companie fondată de antreprenorii în serie Andra Ghibuțiu și Grégoire Vigroux, anunță lista finală cu cei 66…