Bilanț elefantFest: peste 1,3 milioane de vizitatori
Reading Time: < 1 minutelefant.ro a organizat a doua ediție a elefantFest în perioada 19-25 octombrie, iar Târgul online de carte a atras mai mult de 1,3 milioane de vizitatori și a găzduit peste 80 de evenimente cu autori, de la lansări de carte până la interviuri în exclusivitate pentru cititorii din România și Republica Moldova.
“Ne bucurăm că am reușit atât în primăvară, la prima ediție a elefantFest, cât și în această toamnă, într-un an cu totul special atât pentru noi, ca indivizi, dar și pentru producătorii de cultură, să oferim tuturor iubitorilor de carte posibilitatea de a-și întâlni autorii preferați în evenimente online unice”, afirmă Sergiu Chircă, CEO elefant.ro.
Festivalul dedicat literaturii
La ediția de toamnă a elefantFest, comanda medie s-a ridicat la aproximativ 6 cărți iar cele mai populare titluri au fost cele de ficțiune și cele cele dedicate copiilor, reprezentând 32% din totalul căților vândute și, respectiv, 30%.
Din standul Japoniei, țara invitată la târg, cel mai achiziționat volum a fost Memoriile unui motan călător al scriitoarei Hiro Arikawa. iar cei mai urmăriți autori străini au fost Ludmila Ulițkaia, Pascal Bruckner, Agnes-Martin Lugand, Holly Miller, E L James și Maja Lunde.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz