Bienala Art Encounters la a treia ediție
Reading Time: 3 minuteMaria Lind și Anca Rujoiu sunt curatoarele celei de-a treia ediții a bienalei Art Encounters, care va avea loc la Timișoara, în perioada 20 septembrie – 26 octombrie 2019, organizată de fundația Art Encounters.
Bienala Art Encounters este un eveniment situat la intersecția dintre un festival de artă experimentală și o bienală de artă contemporană, axat pe un program de cercetare curatorială care încurajează dialogul cu moștenirea istorică locală și contextul socio-cultural al orașului Timișoara. Misiunea bienalei este de a deveni un punct de întâlnire pentru artiști, comunități, instituții și idei.
Cea de-a treia ediție a bienalei are drept scop implicarea unui public larg într-un dialog care să cuprindă cele mai importante teme ale societății actuale și să creeze o platformă dinamică pentru schimbul cultural între scena artistică din România și cea internațională.
„Suntem încântați să avem două curatoare remarcabile pentru cea de-a treia ediție a bienalei. Așteptăm cu nerăbdare să organizăm această nouă ediție, care se bazează pe conceptul propus de Maria Lind și Anca Rujoiu, și să explorăm împreună legăturile neașteptate care se pot crea între identitatea culturală, instituțională și cea urbană a orașului Timișoara”, a spus Ovidiu Șandor, președintele fundației Art Encounters.
Ducând mai departe ambițiile bienalei, această ediție va îmbogăți formatul expozițiilor de artă printr-o serie de evenimente transdisciplinare care au loc într-un interval de timp extins, începând cu luna ianuarie, și care vor conduce, treptat, la evenimentul din luna septembrie.
Alegerea curatoarelor reflectă unul dintre obiectivele principale ale acestei bienale, acela de a explora cât mai multe fațete ale orașului, în strânsă legătură cu cei mai relevanți artiști ai momentului și cu producții de artă importante.
Maria Lind este curatoare, teoreticiană și profesoară și trăiește la Stockholm și la Berlin. A fost director la Tensta konsthall, Stockholm (2011-2018). A fost director al programului de studii curatoriale de la Colegiul Universitar Bard (2008-2010) și al Iaspis în Stockholm (2005-2007). Din 2002 până în 2004 a fost directorul Kunstverein München; din 1997-2001 a fost curator la Moderna Museet din Stockholm; în 1998 a fost co-curator al bienalei nomade Manifesta 2, iar în 2016 a fost directorul artistic al celei de-a 11-a ediții a Bienalei Gwangju (Coreea de Sud). A predat încă de la începutul anilor 1990, printre altele la Academia de Artă din München și la Institutul Regal de Artă din Stockholm. În 2010 a publicat volumul Selected Maria Lind Writing (Sternberg Press) și a coeditat numeroase cărți. A fost redactor al volumului Abstraction în 2013, ca parte a seriei „Documents on Contemporary Art” publicate MIT și Whitechapel Gallery. Maria Lind este, de asemenea, deținătoarea Premiului Walter Hopps pentru realizări curatoriale, obținut în 2009.
Anca Rujoiu este curatoare și editoare și trăiește în Singapore și România. În calitate de curator de expoziții și mai târziu editor-șef (2013-2018), a făcut parte din echipa fondatoare a Centrului pentru Artă Contemporană din Singapore al Universității Tehnice Nanyang (NTU CCA) contribuind la numeroasele expoziții, publicații și programe ale Centrului. În Singapore, a predat de asemenea la LASALLE College of the Arts. Ea este coeditoare al mai multor cărți, printre care Place. Labour. Capital (NTU CCA Singapore și Mousse Publishing, 2018). Din 2010, ea s-a alăturat inițiativei curatoriale FormContent. În perioada 2012-2013, a fost coordonatoarea seriei de prelegeri de „Visual Cultures” de la School of Fine Art, Royal College of Art din Londra. De asemenea, Anca Rujoiu a fost co-curator al proiectului Collective Fictions, selectat în cadrul programului Nouvelles Vagues (2013) dedicat tinerilor curatori, la Palais de Tokyo.
Fundația Art Encounters este o inițiativă culturală privată, înființată în 2015 cu scopul de a susține scena artei contemporane din România. Ambiția sa principală este aceea de a promova dialogul, învățarea, cercetarea și experimentul, furnizând un model instituțional adaptat nevoilor contextului local.
Activitățile fundației urmăresc trei direcții principale: organizarea bienalei Art Encounters și a programului permanent de expoziții; promovarea educației și a dezvoltării publicului prin programe dedicate acestuia; dezvoltarea unei platforme variate de rezidențe artistice și curatoriale.
Credit foto deschidere: Fundația Art Encounters, 2017
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz