Antreprenori Interviuri

Bianca Constantin, de la olimpiada frumuseții la cea a antreprenoriatului

24 oct. 2019 5 min

Bianca Constantin, de la olimpiada frumuseții la cea a antreprenoriatului

Reading Time: 5 minute

În urmă cu 10 ani, Bianca Constantin câștiga titlul de Miss Universe România, aceea fiind prima dată după 11 ani de când țara noastră a trimis un reprezentant la “olimpiada frumuseții”. De șase ani ea se dedică frumuseții antreprenoriatului. Businessul Biancăi, Old Skipper, creează brățări handmade pentru clienți din România și nu numai, cărora le oferă libertatea de a-și exprima pasiunile și identitatea.

UNI09 4176 1

Bianca a devenit model pentru prima campanie oficială de vânzări a Victoria’s Secret în România și a fost selectată ca model oficial de Alexia designs. A participat la diverse expoziții comerciale turistice, a fost prezentată în numeroase emisiuni TV și radio din România, Bahamas și Statele Unite.

Ca atare, succesul nu îi este străin Biancăi dar am vrut să aflăm mai multe chiar de la ea despre cum a dus Old Skipper în rândul celor mai apreciate business-uri de la noi din țară.

Cum s-a născut ideea businessului Old Skipper?

Fiind în căutare a ceva care să mă definească și care să îmbine pasiunile mele, am găsit într-o cutie de bijuterii o brățară handmade adusă din străinătate care mi-a amintit de o perioadă frumoasă din viața mea. Așa mi-a venit ideea de a crea brățări handmade în România care, fiind purtate de alte persoane, să le aducă aminte de momente speciale din viața lor. De șase ani m-am dedicat propriei afaceri și brățărilor Old Skipper, în dorința de a aduce bucurie celor care le poartă.

Un alt motiv a fost acela de a folosi forța de muncă autohtonă, brățările fiind realizate de oameni care pun dăruire și care și-au găsit o sursă nouă de venit în condiții nefavorabile de angajare din cauza vârstei sau locației. Am pornit cu un capital de lucru modest, dar pe lângă acesta am investit multe ore de muncă șicreație, inclusiv cele ale familiei, care a fost alături de mine de la început și care în continuare mă sprijină prin implicarea directă în derularea afacerii.

Bazele pe care Old Skipper s-a dezvoltat sunt dragostea de a crea, de a aduce o stare de bine în viețile oamenilor și respectul pentru valorile brandului și pentru client. Cred că, pornind de aici, afacerea se poate dezvolta pentru a ajunge un brand internațional, în prezent el fiind cunoscut în străinătate pentru calitatea produselor și a serviciului de clienți.

Care este piața căreia Old Skipper i se adresează?

Ne adresăm tuturor celor care iubesc accesoriile fashion, nu doar pasionaților de nautică. Deși Old Skipper are conotații din această zonă, cuvântul “skipper” înseamnă și lider, conducător și credem că fiecare dintre noi își conduce propria viață. De la oameni de afaceri până la doamne care se ocupă de propria familie, fiecare poate găsi plăcerea de a purta accesoriile noastre, de a se simți mai încrezători în forțele proprii și de a avea libertatea de exprimare prin modelul ales.

DSC5171

Adresabilitatea accesoriilor fiind largă, de la game pentru domni, doamne și copii, ne regăsim pe toate canalele de vânzări online și avem prezență fizică în rețelele duty free. În prezent, ne creștem expunerea atât pe piața autohtonă cât și pe piețe din străinătate, precum Australia și țările din UE.

Vânzările evoluează exponențial și considerăm că întărirea brandului la nivel internațional aduce un impact semnificativ afacerii.

Cum s-a format echipa Old Skipper și cum preconizați că va evolua?

În primii doi ani, la fel ca mulți antreprenori, am realizat tot ceea ce presupunea această afacere, de la selectarea și comandarea materialelor, la crearea brățărilor, până la procesarea comenzilor și oferirea serviciului pentru clienți. Nu a fost o perioadă ușoară, dar așa am învățat cum pot desfășura cel mai bine aceste activități și cum pot răspunde cerințelor clienților. Acum suntem o echipă de șapte persoane și avem colaboratori externi pe partea de consultanță și marketing online.

Cum se diferențiază produsele Old Skipper pe piață?

oldskipp

Produsele se diferențiază prin diversitatea modelelor, calitatea deosebită a materialelor și manufacturii, cât și prin personalizarea fiecărui produs cu brandul Old Skipper. Diversitatea a venit din nevoia de a-mi depăși propriile creații la un anumit moment pe parcursul afacerii, iar calitatea deosebită vine din respectul pe care îl avem pentru clienții noștri. 

Care este avantajul competitiv al brandului Old Skipper?

Pe piața internațională avem un avantaj competitiv prin faptul că oferim accesorii de calitate la un preț mai scăzut decât al competitorilor. Credem că ceea ce atrage clienții către brandul Old Skipper este tocmai diversitatea produselor, chiar dacă aceasta nu se reflectă direct într-o cifră crescută de afaceri, dar pe de altă parte conferă sentimentul de unicitate al produselor.

Principalul atu este cel al implicării cu dăruire a întregii echipe, respectul reciproc și înțelegerea bucuriei pe care o aducem clienților noștri. Este un sentiment frumos să știi că oferi un produs creat în România, realizat de mâini dibace, care este recunoscut și purtat din Australia până în SUA și Marea Britanie și care poartă cu el amprenta accesoriului realizat cu suflet.

Cum se fac bani constant și crescător, cum se dezvoltă businessul?

Prin inovația produsului reușim să atragem către noi tot mai mulți clienți, ceea ce ne ajută să dezvoltăm afacerea Old Skipper și să înțelegem cât mai bine preferințele privind accesoriile handmade.

O altă zonă de dezvoltare a afacerii este spre brățări și accesorii personalizate pentru domeniul corporate, companiile găsind în noi flexibilitatea necesară de a crea produsul care să le răspundă cerințelor estetice și de promovare. Vrem să ne creștem constant cifra de afaceri cu 20% în fiecare an.

Care sunt principalele strategii de marketing și de promovare a businessului?

WEB8265 1600x678

Comunicarea brandului a început intuitive și se realizează în continuare pe baza principiului de respect și de grijă față de produsele noastre și față de clienți. Marketingul online oferă multe posibilități de promovare și exprimare a brandului și încercăm să folosim canalele și modalitățile care surprind cel mai bine valorile noastre.

Care sunt riscurile unei astfel de afaceri?

Riscurile sunt cele aplicabile oricărei afaceri. Fiecare an care a trecut a venit cu propriile învățăminte și astfel dintr-un antreprenor neinițiat care nu avea experiență în promovarea și protejarea afacerii, am reușit să înțeleg și să o conduc mai bine ținând cont de provocările aduse de mediul extern și necesitățile interne.

Ce sfaturi aveți pentru un antreprenor aflat la început de drum?

Răbdarea și perseverența în momentele mai puțin ușoare ne-au ajutat să mergem mai departe, acestea cred că sunt principalele atribute cu care trebuie să se înarmeze un antreprenor la început de drum.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: