BestJobs lansează un top al angajatorilor
Reading Time: < 1 minutOglindă, oglinjoară, cine este cel mai bun angajator din țară? La această întrebare, poate răspunde Best Employers, un top lansat de BestJobs care clasează angajatorii în funcție de evaluările propriilor angajați.
Portalul de recrutare online, BestJobs a lansat Best Employers (Top angajatori), un top realizat în baza evaluărilor a peste 50.000 de angajați ai companiilor listate pe portalul de recrutare. Cum funcționează? Nimic mai simplu. Aici angajații dau note angajatorilor. Candidații au acum posibilitatea ca la completarea sau actualizarea CV-ului să evalueze experiența de muncă din cadrul companiei, oferindu-i angajatorului o notă de la 1 la 5. Sunt mii de firme care au primit deja evaluări, acestea fiind vizibile pe profilele lor de companie de pe BestJobs. În acest moment, 150 dintre companiile din cadrul site-ului au peste 100 de evaluări.
În topul companiilor cu cele mai bune evaluări până în acest moment se numără Microsoft România, Procter&Gamble, Orange România, Oracle România, Bitdefender, KPMG România, ING România, Interbrands, Marketing&Distribution, Vodafone România, Heineken România, Coca-Cola HBC România, Endava, HP, Huawei, Ubisoft România.
Foto: Dreamstime
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz