Marketing

Bergenbier are un nou director de marketing

Reading Time: 2 minute

Mihaela Hristea este noul director de marketing al producătorului de bere Bergenbier. Ea lucrează în cadrul Molson Coors Romania din septembrie 2015, când s-a alăturat echipei de marketing ca Senior Brand Manager Bergenbier.

Mihaela Hristea

În această perioadă, sub coordonarea sa, direcția de comunicare a fost revitalizată complet, rolul fotbalului în strategia brandului a fost redefinit, iar Bergenbier a avut creșteri importante în market share și volume.

În perioada august 2017 – august 2018 a ocupat poziția de Brand & Consumer Excellence Marketing Manager la compania soră – Kamenitza A.D. –  din Bulgaria, parte din Molson Coors, unde a coordonat echipa de marketing și strategia de branduri și comunicare pentru tot portofoliul.

Mihaela Hristea a absolvit cursurile universitare și de master ale Academiei de Studii Economice – București și are în portofoliul personal o experiență remarcabilă în cadrul departamentelor de Finanțe și Marketing în cadrul Procter & Gamble SEE, promovând pe rând în rolurile de Senior Financial Analyst, Brand Manager, In Store Communication & Shopper Marketing Leader și Senior Category Manager.

Bergenbier S.A. este unul dintre cei mai activi producători de bere de pe piaţa românească, activând în România din anul 1994. Compania operează în prezent o unitate de producţie la Ploieşti, iar echipa numără aproximativ 600 de angajaţi. Compania face parte din grupul Molson Coors Brewing Company, unul dintre cei mai mari producători de bere din lume. Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale: Bergenbier – cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, Fresh Lemon și Fresh Grapefruit – şi Noroc, precum şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu. Alături de acestea, compania importă specialităţile belgiene Leffe şi Hoegaarden, precum și berea mexicană numărul 1 în lume, Corona.

Molson Coors Brewing Company este unul dintre cei mai mari producători de bere din lume. Portofoliul său include mărci premium, lideri de piaţă, precum: Coors Light, Molson Canadian, Carling, Staropramen, Blue Moon şi Cobra în America de Nord, Europa şi Asia. Sectoarele operaţionale includ Canada, prin Molson Coors Canada, Statele Unite, prin MillerCoors, Regatul Unit şi Irlanda, prin Molson Coors UK, Europa Centrală şi de Est, prin Molson Coors Central Europe, iar în afara acestor teritorii, prin Molson Coors International. 

Loredana Sandulescu

Recent Posts

LooLoo Kids primește al doilea „buton de diamant” din partea YouTube pentru canalul său în limba spaniolă

YouTube anunță acordarea celui de-al doilea „buton de diamant” pentru LooLoo Kids, de această dată pentru canalul său în limba…

o oră ago

Dezvoltarea unei societăți de avocatură prin echipe specializate în nișe de drept

JGV și Asociații este societatea de avocatură care și-a orientat activitatea spre arii de practică specifice, creând echipe mixte și…

o oră ago

Dispozitivele pentru diabet generează vânzări de 37 milioane de lei anual, cu cifre în creștere

Grupul de companii farmaceutice Direct Pharma Logistics, format din Direct Pharma Logistics, Pharmalink și Farmatop, estimează vânzări de 37 de…

3 ore ago

Trendyol a vândut 1.6 milioane de articole la Black Friday în România

Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, a vândut 1,64 milioane de articole în prima sa campanie…

3 ore ago

Erste Private Banking, desemnat cel mai bun serviciu de profil din România de către PWM/The Banker și Global Finance

Erste Private Banking România a fost desemnat cel mai bun serviciu de Private Banking din România, de către două dintre…

3 ore ago

Ediția din 2024 a competiției Arena Bucătarilor aduce premii de 80.000 de lei

Bucătari talentați din 16 unități gastronomice renumite din România vor concura sâmbătă, 16 noiembrie, pentru un loc în finala prestigioasei…

3 ore ago