Bere, fine dining și arhitectură
Reading Time: 4 minuteCea mai veche fabrică de bere din Barcelona reușește să îmbine atât de bine mâncarea delicioasă cu berea proaspătă și arhitectura, încât transformă timpul petrecut acolo într-o experiență de neuitat și pune berăria Moritz în topul listei cu obiective turistice pe care trebuie să le revedeți la următoarea vizită în orașul lui Gaudí.
Deși experiența edițiilor anterioare ale Biz World mi-a arătat că într-un astfel de proiect marato timpul liber este aproape inexistent, mi-am făcut temele din timp și am întocmit o listă cu un număr (nerealist) de obiective turistice pe care îmi doream să le vizitez. Trebuie să recunosc că Fabrica Moritz nu era pe această listă. Însă nu regret nicio clipă că i-am trecut pragul și că este unul dintre cele două obiective turistice pe care am reușit să le vizitez în această călătorie în Barcelona.
Fábrica Moritz Barcelona, cea mai veche fabrică de bere din orașul catalan, deschisă în 1856, este ca un parc tematic pentru iubitorii de bere. A fost redeschisă publicului în 2012, după ce trecut printr-un amplu proces de restaurare, în care s-au investit în jur de 30 de milioane de euro. Proiectul îi aparține arhitectului francez Jean Nouvel, cel care a construit Torre Agbar, una dintre cele mai înalte clădiri din Barcelona. Chiar dacă la prima vedere poate nu pare, cel puțin comparativ cu celebrul turn, fabrica Moritz este unul dintre cele mai complexe proiecte în care s-a implicat arhitectul francez datorită detaliilor pe care a dorit să le conserve: rezervoare de bere, arcade catalane din 1856, podele originale din gresie și chiar un adăpost antiaerian care este astăzi parte din restaurant. Spațiul este unul uriaș, are vreo 4.500 de metri pătrați și a devenit încet-încet unul dintre cele mai cool locuri de întâlnire din Barcelona.
Cum fabrica nu este prezentă în cele mai multe ghiduri și recomandări turistice, nu apare încă nici pe radarele hoardelor de turiști și este preferată mai mult de localnici. Nu doar povestea fabricii este una fabuloasă, ci și cea a fondatorului Moritz și a moștenitorilor săi, care au reușit să resusciteze brandul după o absență de mai bine de două decenii și să îl transforme într-un love brand.
Louis Moritz Trautmann a părăsit regiunea Alsacia pentru Barcelona în 1851, iar câțiva ani mai târziu lua naștere Moritz, prima berărie catalană. Deși a lansat brandul Moritz într-o perioadă în care berea nu era tocmai populară în regiune, pariul antreprenorului s-a dovedit a fi unul câștigător. Cum vânzările nu au întârziat să apară, Louis Moritz Trautmann a achiziționat un spațiu în cartierul Raval, pe care a deschis o nouă fabrică în 1864, care a fost o bună perioadă de timp cea mai mare fabrică de bere din Catalonia. Trautmann a murit în 1920, iar zece ani mai târziu Moritz controla peste 30% din piața berii din Catalonia.
Criza petrolului din anii 1970 a lovit puternic în brandul de bere, care a dispărut pur și simplu de pe piață în 1978. A patra și a cincea generație de moștenitori au relansat brandul în 2004 și datorită unui puternic focus pe inovație atât în comunicare și branding, cât și în producție au reușit să facă dintr-o bere locală un love brand internațional. Lansări precum Moritz Red IPA, Moritz Matrimoni (Italian Grape Ale) sau Moritz Epidor (creată după o rețetă originală din 1923) au trezit atenția pasionaților de bere din toată lumea și au făcut din mica fabrică deschisă în 1856 un adevărat obiectiv turistic al Barcelonei.
În prezent compania produce bere în Zaragoza, Fabrica Moritz Barcelona fiind „responsabilă” pentru o cantitate de bere nepasteurizată care acoperă consumul din berăria și restaurantul pe care le găzduiește. În fiecare sfârșit de săptămână, pasionații de bere pot face un tur ghidat al microberăriei din care au ocazia să afle cum se produc cele mai apreciate beri ale brandului Moritz și, mai important, le pot degusta. Pentru cei care nu se mulțumesc doar să savureze o bere, ci își doresc să producă propriul Moritz, să fie responsabili de fiecare etapă a procesului de producție, un expert în bere este acolo pentru a le da o mână de ajutor în cadrul unor sesiuni lunare organizate tot în fabrica Moritz. Nici pasionații de gastronomie nu au fost omiși. Aceștia pot opta pentru o experiență culinară inedită, care constă în asocierea unor preparate cu diverse sortimente de bere Moritz, o experiență gastronomică gândită de chef Jordi Vilá, al cărui restaurant Alkimia deține o stea Michelin.
Colaborarea frumoasă dintre lumea berii și cea haute cuisine au dus și la nașterea Moritz Alkimia by Jordi Vilá, o bere creată special pentru a pune în valoare cât mai bine preparatele fine dining cu care este asociată. Mi-ar fi plăcut mult să o degust în timpul scurtei mele vizite în Barcelona, în special în combinație cu unul dintre preparatele propuse de chef Vilá, însă berea a fost disponibilă pe piață doar o scurtă perioadă de timp, fiind lansată în ediție limitată. Chiar și așa, vizita la cea mai veche fabrică de bere din Barcelona a fost o încântare și o surpriză neașteptată, mai ales pentru cineva care mai vizitase fabrici de bere atât în țară cât și în străinătate, și m-am bucurat mult că am ales să îmi umplu puținul timp liber cu o experiență faină în jurul berii, într-un oraș cunoscut mai mult pentru dragostea pentru vinuri.
Biz Spania este un proiect unic în lume, powered by SESDERMA, realizat alături de partenerii Garanti BBVA, Glovo, Aqua Carpatica, Samsung, ciocolata Valor, DIGI și Eximtur.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 380 (15 februarie – 15 martie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz