Antreprenori Companii Stiri

Antreprenorii români Iulian și Gianina Nica au vândut retailerul La Cocoș către investitori strategici

23 aug. 2024 4 min

Antreprenorii români Iulian și Gianina Nica au vândut retailerul La Cocoș către investitori strategici

Reading Time: 4 minute

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fondul regional CEECAT Capital și Morphosis Capital Fund II anunță semnarea acordului prin care devin acționarul majoritar în cadrul retailerului local La Cocoș, deținut de antreprenorii români Iulian și Gianina Nica.

Investiția BERD a fost de 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Parteneriatul vizează expansiunea accelerată a amprentei La Cocoș pe teritoriul României.

„Suntem mândri de creșterea remarcabilă a La Cocoș și de impactul pozitiv pe care l-am avut asupra comunităților din zonele în care suntem prezenți. După aproape un deceniu de activitate, am realizat că pentru a ne dezvolta la nivel național, avem nevoie de investiții semnificative, fără de care extinderea ar putea dura peste 15 ani. Ca Fondator al lanțului La Cocoș, pot spune că această tranzacție ne oferă resursele financiare și expertiza necesare pentru a extinde rapid rețeaua cu un număr de locații format din două cifre în următorii patru ani. Obiectivul nostru comun este să consolidăm poziția noastră de lider pe piața de retail alimentar din România. Împreună cu echipa La Cocoș, mulțumesc investitorilor pentru încrederea acordată și sprijinul oferit de acum înainte în realizarea acestui obiectiv ambițios. În proiectele de anvergură, partenerii puternici sunt esențiali pentru a completa resursele financiare și a maximiza eficiența. Sper ca toți cei 720 de colegi, fie că sunt alături de noi de la început sau s-au alăturat pe parcurs, să vadă în acest parteneriat o oportunitate de creștere și de consolidare. Cu acest consorțiu select alături, avem nu doar un parteneriat puternic, ci și un strateg pentru dezvoltarea viitoare a afacerii.”

Iulian Nica, Fondator și CEO, La Cocoș

Fondat în 2014, La Cocoș este un retailer românesc de tip discount, care operează în prezent trei locații în Ploiești și București. Cu un model de afaceri bazat pe un sortiment eficient de produse la prețuri extrem de competitive, La Cocoș a înregistrat o creștere anuală de 24% a vânzărilor între 2018 și 2022, depășind ritmul de creștere al principalilor jucători de pe piața de retail alimentar din România. În 2023, compania a înregistrat venituri de 200 de milioane de euro. La Cocoș oferă aproximativ 10.000 SKU-uri (Stock Keeping Unit) și satisface nevoile clienților într-un singur loc de cumpărături.

„Suntem bucuroși să sprijinim creșterea și expansiunea La Cocoș în România alături de co-investitorii noștri, Morphosis Capital și CEECAT Capital. Retailul alimentar este una dintre cele mai active sectoare de interes pentru BERD, iar această investiție reprezintă o oportunitate excelentă pentru Bancă de a sprijini scalarea unui model de afaceri inovator de retail pe o piața atractivă precum România, condusă de un antreprenor puternic și apreciat, Iulian Nica.”

Tamas Nagy, Co-Head of EBRD Private Equity

La Cocoș se adresează atât clienților B2C, cât și micilor afaceri B2B, oferind un sortiment bine selectat de produse de larg consum, inclusiv branduri de top. Modelul de business al companiei La Cocoș se bazează pe costuri operaționale reduse și pe o experiență de cumpărături eficientă, ceea ce îi permite să ofere prețuri mai mici față de competitorii săi. Rețeaua de magazine La Cocoș este recunoscută pentru abordarea sa „no-frills” și pentru poziționarea strategică a magazinelor în zone periferice, care îi permite să maximizeze eficiența operațională.

„Suntem entuziasmați să sprijinim La Cocoș în extinderea prezenței sale geografice în România. Iulian și echipa sa au dezvoltat un format unic și de succes, iar cu ajutorul investiției noastre comune credem că La Cocoș poate deveni un campion național și lider regional în sectorul său. De asemenea, suntem entuziasmați să lucrăm împreună cu Iulian și cu partenerii noștri de la BERD și Morphosis în această călătorie.”

Anthony Stalker, Partener în cadrul CEECAT Capital și Președinte al Comitetului Consultativ de Investiții

Investiția realizată de parteneriatul dintre BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital vine într-un moment esențial pentru expansiunea La Cocoș. Sectorul de retail de tip discount este cel mai dinamic segment al pieței de retail alimentar din România, cu un potențial ridicat de creștere în următorii ani. Parteneriatul vizează dezvoltarea rețelei La Cocoș pe teritoriul României, prin deschiderea unui număr de locații noi format din două cifre în următorii patru ani.

„Suntem încântați să investim în La Cocoș, o poveste antreprenorială locală de succes, care și-a demonstrat performanța remarcabilă pe piața de retail din România. Această investiție, a doua pentru Morphosis Capital Fund II, va sprijini expansiunea rapidă a rețelei La Cocoș la nivel național. Viziunea noastră comună cu CEECAT Capital și BERD este de a dezvolta un lanț de magazine care să răspundă nevoilor atât ale clienților B2B, cât și ale celor B2C, iar La Cocoș să devină un punct de referință pentru consumatorii din întreaga țară, contribuind astfel la creșterea economică și la consolidarea economiei locale.”

Simona Gemeneanu, Partener, Morphosis Capital

Parteneriatul este conceput pentru a valorifica la maximum expertiza fiecărei entități implicate. Morphosis Capital contribuie cu prezența sa locală solidă și cu un palmares impresionant în dezvoltarea afacerilor românești, CEECAT Capital aduce experiența regională acumulată în extinderea rețelelor de retail, demonstrată prin succesul GOMEX în Serbia, în timp ce BERD aduce experiența acumulată de-a lungul timpului prin sprijinirea dezvoltării sectorului de retail alimentar în numeroase țări din Europa Centrală și de Est.

Tranzacția a fost facilitată de firmele de avocatură Mihaela Mîndru Law Office și Act Legal Romania, cu o echipă condusă de Christian Mîndru, Of Counsel, care au reprezentat consorțiul format din BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital în ceea ce privește aspectele juridice. Acestea au fost sprijinite de Bryan Cave Leighton Paisner LLP, prin Carol Osbourne, Partener, pentru aspectele juridice aferente legislației din Marea Britanie și de Van Campen Liem din Luxembourg, prin Christophe Balthazard, Partener, pentru aspectele de drept luxemburghez. Antreprenorii Iulian și Gianina Nica au fost reprezentați de Țuca Zbârcea & Asociații. De asemenea, KPMG a realizat procesul de due diligence financiar, fiscal și de ESG, iar Kearney a realizat procesul de due diligence comercial.

BERD promovează dezvoltarea sectorului privat și inițiativa antreprenorială în 36 de economii de pe trei continente. Banca este un investitor instituțional de top în România, până în prezent investind peste 11 miliarde de euro în 547 de proiecte în întreaga țară.

CEECAT Capital este un manager fonduri de private equity care investește în companii mici și mijlocii din Europa Centrală și de Est și Turcia începând cu anul 2005. Echipa este operațională în cinci birouri: Londra, Luxemburg, București, Belgrad și Istanbul.

Morphosis Capital Cooperatief UA este un fond de private equity înființat în 2018 de patru antreprenori români, Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru, Dragoș Petre și Andrei Gemeneanu, care își propune să contribuie la dezvoltarea și transformarea IMM-urilor românești în jucători regionali. Fondul European de Investiții (FEI), principala platformă de finanțare pentru IMM-urile europene, cofinanțat prin Programul Operațional Regional, este investitorul principal al Morphosis Capital, în timp ce fondatorii înșiși sunt cofinanțatori. Morphosis Capital investește în companii românești cu potențial ridicat de creștere din sectoare precum: servicii medicale, tehnologie, producție și servicii B2B, cu perspective de extindere internațională și EBITDA de minimum jumătate de milion de euro. Portofoliul Morphosis Capital include DocProcess, Medima Health, EMI, Cronos Med și Stay Fit Gym. În 2023, Morphosis a realizat primul exit prin vânzarea participației sale minoritare în Clinicile Dentare Dr. Leahu către Regina Maria.

Array

Articole pe aceeași temă: