Business Stiri

Berarii României își etichetează toate berile cu ingredientele și valoarea energetică

29 iun. 2021 2 min

Berarii României își etichetează toate berile cu ingredientele și valoarea energetică

Reading Time: 2 minute

Asociația Berarii României anunță că ținta de 100% din berile aflate în portofoliile membrilor săi care au menționată pe etichetă valoarea energetică corespunzătoare pentru 100 ml de produs a fost atinsă.

În septembrie 2019, producătorii de bere din Europa, inclusiv din România, reuniți în asociația Berarii Europei, au semnat un memorandum prin care s-au angajat să eticheteze ingredientele și valorile energetice pe toate ambalajele de bere din UE până în 2022, obiectiv ambițios convenit în mod voluntar cu Comisia Europeană.

În prezent, etichetarea cu ingredientele și valoarea energetică este preluată 100% de către toate mărcile membrilor asociației Berarii României. Dacă, în cazul României, etichetarea ingredientelor este obligatorie prin lege, informații la care consumatorii români au deja acces de mai mulți ani, valoarea energetică a fost inclusă progresiv pe etichete.

Acest demers reafirmă respectul pe care producătorii locali de bere îl au pentru dreptul la informare al consumatorului român, având în vedere faptul că Regulamentul UE 1169/2011 nu se aplică băuturilor cu o concentrație alcoolică de peste 1.2%, ceea ce înseamnă că nu este obligatoriu pentru berea cu alcool comercializată în România.

Suntem bucuroși că am atins deja procentul maxim privind etichetarea cu ingrediente și valori energetice a berilor, cu mai bine de un an înainte de 2022, termenul auto-asumat prin memorandumul semnat la nivel european pentru atingerea acestui obiectiv. În 2015, membrii asociației noastre au decis în mod voluntar să ofere consumatorilor informații relevante pe etichetele de bere, pentru ca aceștia să facă alegeri în cunoștință de cauză și în acord cu stilul lor de viață. Ne mândrim și cu faptul că în România rata de implementare a angajamentului sectorului berii s-a situat constant peste media europeană în toți acești ani și demersul nostru s-a încheiat cu succes mult mai devreme de termenul limită asumat la nivel european ”, a declarat Julia Leferman, Director General Asociația Berarii României.

La nivel european, 93% din volumele de bere vândute etichetează în prezent ingredientele și 86% valorile energetice. Aceasta înseamnă că anual peste 24 de miliarde de litri de bere vândute în Uniunea Europeană includ pe etichetă ingredientele și peste 22 miliarde de litri de bere etichetează nivelul caloric al produselor.

În întâlnirea cu reprezentanții Asociației Berarii Europei, Stella Kyriakides, comisarul Uniunii Europene pe sănătate, a salutat progresele înregistrate de producătorii de bere în etichetarea voluntară a ingredientelor și a conținutului caloric pentru produsele lor: „Industria berii are un rol cheie în protejarea sănătății cetățenilor noștri și încurajarea acestora să aleagă un stil de viață sănătos.”

Photo 32787435 / Beer © Arne9001 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: