Stiri Business

BeeFast extinde programul de livrare, până la ora 24.00

30 sept. 2021 3 min

BeeFast extinde programul de livrare, până la ora 24.00

Reading Time: 3 minute

BeeFast, start-up tech de curierat ultra-rapid, își extinde programul de livrare, până la miezul nopții, funcționând astfel în intervalul 10.00-24.00. Modificarea în orarul de funcționare vine pe fondul solicitărilor în creștere pentru livrări în a doua parte a zilei, în special pentru clienții din zona HoReCa.

De asemenea, BeeFast continuă strategia de consolidare în zona de q-commerce, fiind în negocieri avansate pentru a oferi posibilitatea de livrare pe orarul extins și pentru produse din categoria pharma, respectiv alimentare.

Quick-commerce

În mai puțin de doi ani de la lansare,curierii BeeFast au livrat comenzi pe o distanță totală de 1,1 milioane de kilometri, menținând timpul mediu de livrare de 55 de minute. Comenzile au provenit atât de la cele peste 300 de magazine partenere, cât și de la persoane fizice, confirmând astfel tendința noii generații spre Q-commerce (quick-commerce). Astfel, pe fondul schimbărilor în comportamentul de consum, dar și al contextului pandemic, BeeFast a decis extinderea programului de livrare, de luni până duminică, începând cu 4 octombrie.

Schimbări de comportament

Comenzile înregistrate în prima parte a zilei (10.00-15.00) reprezintă în prezent 53% din livrări, concentrate în special în intervalul de prânz. Livrările solicitate pentru a doua parte a zilei reprezintă 47%, în ultimele luni fiind remarcată o creștere de 30% pentru intervalul de cină și seară târzie.

De la lună la lună observăm diferențe în cererile clienților, care sunt tot mai atașați de beneficiile comenzilor online, dinamica din e-commerce fiind un factor decisiv în strategia noastră. Dacă la începutul BeeFast cele mai multe comenzi se făceau în prima parte a zilei, acum a crescut într-un ritm susținut cererea de livrări în a doua parte a zilei, în special după ora 19.00, mai ales pentru clienții de pe segmentul HoReCa, care își doresc livrări ultra-rapide, indiferent de oră. Tendința pieței spre q-commerce este evidentă, prin urmare vom extinde în cel mai scurt timp parteneriatele pentru a oferi livrare în orarul extins și pentru alte produse de necesitate, cum ar fi cele farmaceutice sau alimentare, a precizat Cristian Grozea, CEO și co-fondator BeeFast.

Extinderea portofoliului

De altfel, portofoliul de parteneri ai companiei s-a extins într-un ritm accelerat, inclusiv pe fondul pandemiei, care a deschis apetitul pentru livrări ultra-rapide. Dacă la început cele mai multe solicitări veneau din zona HoReCa și erau concentrate pe zona centrală, în mai puțin de doi ani BeeFast a ajuns să acopere întreaga zonă București-Ilfov, și un portofoliu extins de produse, de la fashion și accesorii până la electrocasnice de mici dimensiuni și produse din segmentul IT.

Deservim clienți de toate dimensiunile și din cele mai diverse domenii: de la companii mari, consolidate, precum Flanco sau grupul City Grill, la afaceri de dimensiuni mai mici, nișate, cu o singură locație, dar și persoane fizice. În cazul companiilor, vorbim de clienți care au identificat și au investit în dezvoltarea prezenței lor digitale și a vânzărilor online, BeeFast devenind nu doar partenerul de livrare, ci și o soluție digitală inteligentă care se integrează perfect cu sistemele lor informatice, a declarat Cristian Grozea, co-fondator BeeFast.

Harta comenzilor

În prezent, cele mai active zone din Capitală din punct de vedere al numărului de comenzi plasate în platforma BeeFast sunt zona de Nord, Alba Iulia și Cotroceni, ajungând la peste 100 de comenzi/oră în cele mai aglomerate perioade ale zilei.  Cele mai active luni din perspectiva numărului de livrări au fost noiembrie 2020, martie și iunie 2021. Estimările arată că până la finalul acestui an media numărului de comenzi va continua să crească, cu vârfuri ce vor atinge 1.000 comenzi pe zi în sezonul de vârf marcat de Sărbători și Black Friday.

Evoluția de la e-commerce

În ceea ce privește evoluția pieței de curierat, reprezentanții BeeFast consideră că digitalizarea va juca un rol esențial în scurtarea timpilor de livrare și extinderea accelerată a serviciilor de tip last-mile sau livrare expres.

Ne îndreptăm spre o economie digitalizată, în care procesele trebuie automatizate – nu doar cele de comandă și plata, ci și cele de aprovizionare sau livrare. E singurul mod în care afacerile pot ține pasul cu ritmul din ce în ce mai rapid în care consumatorul își dorește să intre în posesia produselor comandate. Un studiu recent arată că 80% dintre consumatorii din Generația Z își doresc livrarea produselor în mai puțin de 24 de ore de la plasarea comenzii, iar aproape 40% abandonează coșul de cumpărături dacă nu este satisfăcut de experiența pe site. Suntem clar pe un trend puternic, susținut și de noua generație de cumpărători, de integrare a q-commerce-ului în obiceiul de consum”, a mai menționat Cristian Grozea.

Evaluare de 3 milioane de euro

BeeFast, evaluat la începutul anului 2021 la 3 milioane de euro, a primit recent o investiție de 500.000 euro pe care îi direcționează în dezvoltarea platformei și optimizarea operațională. În perioada următoare, compania își va concentra eforturile în pregătirea businessului pentru scalare, la nivel național, punând accent pe implementarea celor mai noi tehnologii. De asemenea, compania vizează triplarea comenzilor în perioada următoare, dar și extinderea rețelei de curieri, pentru a-și menține promisiunea de livrare rapidă, indiferent de dinamica comenzilor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: