BDR Associates a demarat a 11-a ediție a programului Superbrands România, 2024 – 2025. A fost constituit Consiliul Onorific Superbrands, în care au fost invitate să participe 30 de personalități din diferite industrii și sectoare de activitate, lideri de companii multinaționale, specialiști în management, marketing, publicitate, comunicare strategică, branding, media și consultanță în domenii relevante.
Reputata companie Ipsos România este, și în această ediție, partenerul strategic al Superbrands pentru activitățile complexe de pregătire și implementare a etapei de cercetare de piață. Pentru brandurile de business se adaugă, în premieră pentru România, și criteriul ESG (Mediu, Sustenabilitate, Guvernanță).
În ediția curentă vor fi evaluate din perspectivă reputațională atât brandurile comerciale, cât și cele de business. Criteriile luate în considerare în procesul de selecție, pentru ambele categorii, Consumer și Business sunt reputația, încrederea, calitatea și diferențierea pe piață, conform metodologiei respectate la nivel global în programele Superbrands, desfășurate în diverse piețe.
„Puterea brandului, la putere! Așa aș defini noua ediție a programului Superbrands pentru România 2024-2025. Vom evalua, din nou, impactul brandurilor în economie, în parteneriatele de afaceri, în viața comunității sau a consumatorului de rând, inclusiv din perspectiva ESG, cu sprijinul Ipsos și al Consiliului Onorific format din treizeci de personalități marcante, în business și în practicile de branding.
Anul viitor, programele Superbrands sărbătoresc 20 de ani de prezență în România. Este nu doar un excepțional reper aniversar, dar și o confirmare a faptului că brandurile lider sunt cea mai puternică voce reputațională a României.”, a declarat Cătălina Rousseau, Președinte și CEO, BDR Associates / Country Manager Superbrands România.
Potrivit listei definitivate de către sociologii de la Ipsos, în prima fază a programului au fost incluse 1.804 branduri comerciale din 61 de categorii și domenii, printre care: servicii financiar-bancare, industria auto, retail, materiale de construcții și accesorii, servicii medicale, servicii de curierat, companii aeriene, mass-media, servicii de streaming, festivaluri, hoteluri, restaurante și stațiuni, platforme de food delivery, cluburi sportive, precum și produse alimentare și băuturi, produse de îngrijire personală și a gospodăriei, îmbrăcăminte și încălțăminte și alte categorii.
Aceste branduri intră acum în etapa de jurizare, derulată de către Consiliul Onorific Superbrands. În urma votului Consiliului, lista scurtă a brandurilor comerciale astfel selectate va face obiectul etapei a doua de selecție, și anume cercetarea de piață în rândul consumatorilor.
În paralel cu cercetarea pentru categoria Consumers, Ipsos va elabora și lista de branduri de Business, care vor intra, ulterior, în etapa de evaluare de către Consiliul Onorific al Superbrands. Consiliul este cel care va decide și valida lista finală a brandurilor din sectorul de business, declarate eligibile pentru statutul de Superbrand în România în ediția curentă.
Etapele ulterioare ale programului includ, ca la fiecare ediție: anunțarea rezultatelor jurizării și, respectiv, ale cercetării de piață, odată ce acestea au fost finalizate; elaborarea cărții Superbrands România Volumul XI și invitarea unor branduri reprezentative pentru piața locală să își spună povestea succesului reputațional și de branding în carte; lansarea volumului XI Superbrands România și acordarea trofeelor Superbrands în cadrul galei festive preconizate a avea loc în debutul anului 2025, odată cu sărbătorirea a 20 de ani de existență a Programelor Superbrands în România.
Volumul aniversar dedicat României va fi ulterior publicat și pe website-ul global al organizației internaționale Superbrands.
Prezentă în România din 2005, prin agenția de comunicare strategică și relații publice BDR Associates, organizația Superbrands dezvoltă programe dedicate pieței românești și culturii de branding locale. Programele derulate până acum au inclus opt ediții Consumer Superbrands, în anii 2006, 2010, 2012, 2013, 2015, 2017, 2019 și respectiv 2021, și două ediții Business Superbrands, în 2007, respectiv 2008, oferind peste 380 de modele de succes în branding și comunicare.
Programele Superbrands în România au reunit, de-a lungul timpului, în Consiliul de Onoare Superbrands, peste 250 de specialiști și profesioniști în management, marketing, comunicare, branding și alte domenii. Mai multe informații despre programul Superbrands România sunt disponibile pe ro.superbrands.com.
Fondată în 1995, agenția de comunicare strategică și relații publice BDR Associates este partenerul exclusiv în România al Hill & Knowlton, parte a Grupului WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare la nivel global. BDR Associates și-a extins activitatea în alte piețe, începând cu 2002, când a deschis prima agenție de comunicare în Republica Moldova.
BDR Associates asigură servicii de comunicare strategică, public affairs și managementul crizei, traininguri specializate, comunicare corporatistă, branding, evenimente, dezvoltare creativă, digital PR, proiecte EU, monitorizări specifice și analize sectoriale, alte servicii pentru companii multinaționale sau antreprenoriale, instituții internaționale sau neguvernamentale, alte categorii de clienți, dezvoltând în ani parteneriate strategice cu diverse companii de consultanță din Europa și din alte zone, devenind astfel o agenție lider al pieței de comunicare din regiune.
Grupul internaţional de origine franceză Ipsos reprezintă una dintre cele mai mari companii în domeniul cercetării de piaţă, este listat la Bursa din Paris, are aproape 20.000 de angajaţi şi este prezent în 90 de ţări. Ipsos este cel mai mare grup de cercetare prezent în România, cu peste 1.000 de angajaţi. În 2025, Ipsos va aniversa 50 de ani de existență la nivel global si 24 de ani de prezență pe piața locală.
Vești bune pentru pasionații de sporturi de iarnă. Cele mai îndrăgite regiuni de schi din Austria sunt pregătite pentru startul…
În primele nouă luni ale anului 2024, la nivelul Grupului Electrica, EBITDA a înregistrat o valoare de 1.062,0 milioane de…
Impact Hub Bucharest și fondul de investiții pre-seed din Europa Centrală și de Est, PurposeTech, prezintă cele 14 startupuri alese…
Cea mai frumoasă poveste de iarnă va fi prezentată, și în acest an, la Craiova, unde centrul orașului va fi,…
Șantierul Naval Damen Galați a găzduit ceremonia de punere a chilei pentru primele două feriboturi complet electrice dintr-o serie de…
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a încheiat primele nouă luni din 2024 cu…