Stiri

BCR lansează prima emisiune de obligațiuni verzi de 500 de milioane de lei

Reading Time: 2 minute

Banca Comercială Română (BCR) lansează prima emisiune de obligațiuni verzi în valoare de 500 de milioane de lei, continuându-și astfel strategia de diversificare a surselor de finanțare și contribuind la dezvoltarea pieței de capital din România. Această primă emisiune de obligațiuni verzi se înscrie în demersurile companiei de aliniere la criteriile ESG (Environmental, Social and Governance), cu scopul de a genera dezvoltare economică durabilă, de a încuraja comportamentele responsabile față de mediu și de a reduce inegalitățile sociale.

În ultimii doi ani, banca a emis obligațiuni în valoare de 2,1 miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenți activi de la Bursa de Valori București.

Maturitatea obligațiunilor este de 7 ani


Emisiunea constă în obligațiuni senior preferențiale cu o maturitate de 7 ani și reprezintă prima tranzacție cu obligațiuni verzi a BCR, urmând să fie listată la Bursa de Valori București. Obligațiunile au primit un rating preconizat pe termen lung de BBB+ din partea Fitch.


Procesul de book building a evidențiat un interes puternic din partea investitorilor, rata dobânzii fiind stabilită cu succes la 5,00%, ceea ce reflectă performanța solidă a băncii. Distribuția a fost echilibrată între fonduri de pensii, firme de administrare de active, companii de asigurări și instituții de credit, beneficiind de asemenea de participarea notabilă a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a International Finance Corporation (IFC).

„Ne bucurăm să anunțăm astăzi prima emisiune de obligațiuni verzi, care reflectă doar o parte din munca pe care o depunem zilnic pentru inovarea proceselor financiare. Ne-am asumat o abordare integrată de business responsabil în toate soluțiile pe care le propunem clienților, dar și printr-un dialog constant cu România SA și România SRL.

,Considerăm că de aici pleacă transformarea sustenabilă a economiei și venim în sprijinul mediului de afaceri cu toate informațiile necesare dezvoltării durabile, dar și cu cele mai potrivite structuri și surse de finanțare. Avem o viziune clară despre procesele de afaceri sustenabile, care includ reinventarea modului în care dezvoltăm produse și servicii. În plus, considerăm că implementarea criteriilor ESG, atât în activitatea noastră de bază, în politica de investiții și în soluțiile propuse clienților, este o modalitate de a răspunde nevoilor prezentului fără a compromite resursele. Iar aceasta este datoria pe care o avem noi toți față de generațiile viitoare”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Emisiunea de obligațiuni s-a dovedit una de succes încă de la început, în condițiile în care la finalul primei zile de subscriere registrul de ordine era acoperit cu mult peste suma maximă vizată de 500 de milioane de lei, ceea ce a dus la decizia închiderii mai devreme a ofertei.

Prin această emisiune, BCR a mai făcut un pas înainte în procesul de conformare cu reglementările Uniunii Europene privind capacitatea minimă pe care trebuie să o dețină băncile pentru a absorbi pierderile, cerințele minime pentru fonduri proprii și pasive eligibile (MREL) și ghidurile MREL, în conformitate cu strategia de rezoluție.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Neoversity, o nouă platformă educațională, caută să rezolve criza orientării în carieră a Gen Z

Pentru tinerii din România, incertitudinea în carieră începe devreme: peste 40% dintre elevii de 15 ani nu au un plan…

16 ore ago

Maxim istoric de Black Friday 2024 prin canalele Băncii Transilvania

Numărul tranzacțiilor realizate prin canalele Băncii Transilvania – cu cardurile BT și la POS-urile băncii – a ajuns la maxim…

o zi ago

Black Friday la eMAG cu rezultate impresionante. Creștere de 22%, vânzări de aproape 900 milioane lei

A 14-a ediție de Black Friday la eMAG a stabilit noi recorduri, când peste 647.000 de clienți au comandat 3,2…

2 zile ago

Românii au comandat de peste 800 de milioane de lei de pe eMAG până la 19:30

Cea de-a 14-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit toate estimările. Până la ora 19:30, 566.000 de clienți…

2 zile ago

Hidroconstrucția se pregătește de ieșirea din insolvență

Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcțiilor hidroenergetice, anunță că se indreaptă pe drumul spre redresare prin definirea…

2 zile ago

Aproape 900.000 de tranzacții în magazinele online de Black Friday. Plăți de peste 550 milioane lei

PayU GPO România, unul din principalii procesatori de plăți online a organizat și anul acesta, de Black Friday, un eveniment…

2 zile ago