Finanțe Stiri

BCR lansează George Bills, pentru gestionarea și plata mai rapidă a utilităților

22 oct. 2024 2 min

BCR lansează George Bills, pentru gestionarea și plata mai rapidă a utilităților

Reading Time: 2 minute

Banca Comercială Română (BCR) lansează, împreună cu fintech-ul Pago, George Bills, o nouă funcționalitate în ecosistemul digital George, care le permite utilizatorilor să gestioneze mai ușor și mai rapid plata facturilor de utilități.

Prin George Bills, clienții persoane fizice pot să-și achite facturile de utilități către peste 350 de furnizori din România și au acces la informațiile necesare pentru a gestiona și plăti facturile de la diverși furnizori de utilități.

„Suntem bucuroși că le putem oferi clienților noștri o nouă funcționalitate din categoria de soluții financiare inteligente. Prin George Bills, oricine își poate gestiona mai eficient viața financiară, prin plata facturilor la utilități direct din aplicație. În prima săptămână de la lansare, peste 30.000 de utilizatori George și-au activat opțiunea. Îi încurajez pe toți să testeze noua funcționalitate, să ne dea feedback și să beneficieze de toate avantajele pe care le oferă, dintre care cea mai importantă e economia de timp. Cu peste 330 de funcționalități și o evoluție constantă de șase ani în România, George, platforma noastră de digital banking, se reinventază permanent și învață în fiecare zi de la utilizatorii săi. Parteneriatul strategic cu Pago continuă dezvoltarea și integrarea în ecosistemul nostru a unor soluții terțe existente în piață, care completează experiența digitală oferită clienților George.”

Petruț Lixandru, Șef Departament Canale Digitale de Distribuție

Funcționalitatea poate fi activată din Magazin (Store), secțiunea Extraoptiuni (Extra) și este gândită să simplifice semnificativ procesul de administrare a facturilor la utilități prin automatizare, personalizare și predictibilitate.

George Bills permite scanarea facturilor folosind camera telefonului sau conectarea direct la furnizorii de utilități pentru preluarea automată a facturilor. De asemenea, permite plăți individuale sau multiple printr-o singură apăsare, iar acestea pot fi manuale sau automate, la o dată presetată, cu o sumă limitată. Cu sistem de notificări pentru facturi noi sau scadente și acces permanent la istoricul plăților, utilizatorii își pot gestiona toate facturile eficient și fără efort.

“Integrarea serviciului de plăți facturi Pago în aplicația George reprezintă un pas important în misiunea noastră de a simplifica viața financiară a românilor. Prin acest parteneriat, oferim utilizatorilor o experiență de plată a facturilor mai rapidă și mai intuitivă, direct în aplicația pe care o folosesc zilnic pentru banking. Împreună cu BCR, am construit o soluție care economisește timp prețios pentru milioane de utilizatori George, astfel încât ei pot să se ocupe de lucrurile care contează cu adevărat în viața lor.”

Adrian Cighi, CEO & cofondator Pago

Utilizatorii pot alege dintre o gamă variată de furnizori incluzând majoritatea companiilor mari de utilități din țară, dar și furnizori premium care oferă servicii suplimentare. În funcție de nevoi, aceștia pot opta pentru unul dintre cele trei tipuri de abonamente disponibile: Gratuit – cu un număr limitat de plăți lunare către furnizorii standard, Premium – care permite mai multe plăți, inclusiv către furnizorii premium, Nelimitat – care oferă acces complet la toate funcționalitățile din George Bills.

Abonamentele pot fi achiziționate lunar sau anual, iar noii utilizatori beneficiază de o perioadă de probă gratuită pentru a testa serviciile premium.

Array

Articole pe aceeași temă: