BAT România continuă programul „Fii Furnizor”. Companiile și startup-urile sunt invitate să se înregistreze pe platforma BE SUPPLIER
Reading Time: 2 minuteBAT continuă programul „Fii furnizor” demarat în 2021, cu intenția de a-și dezvolta portofoliul de soluții inovatoare și parteneriate care să contribuie la materializarea ambiției companiei de a construi un viitor mai bun.
Companiile și startup-urile interesate sunt invitate să se înregistreze pe platforma BE SUPPLIER începând cu 18 martie 2024. Platforma va rămâne disponibilă pentru înregistrare timp de 6 săptămâni. Propunerile inovatoare și sustenabile de soluții în managementul deșeurilor și reducerea apei vor fi foarte apreciate și evaluate de o echipă dedicată din cadrul BAT în raport cu nevoile și criteriile de afaceri organizaționale. Companiile selectate vor fi apoi invitate să se alăture BAT în călătoria pentru un viitor mai bun – A Better Tomorrow™. Toate companiile înregistrate vor fi luate în considerare pentru consultări viitoare.
Cele două direcții majore ale ediției 2024 a programului vizează dezvoltarea de soluții inovatoare și eficiente pentru reducerea deșeurilor și susținerea economiei circulare, precum și reducerea consumului de apă și reutilizarea apei.
”BAT face pași decisivi în călătoria sa de transformare și suntem hotărâți să construim o companie a viitorului, în care sustenabilitatea are un rol principal. Investim permanent în dezvoltarea de soluții inovatoare pentru eficientizarea consumului de resurse și reducerea impactului asupra mediului, într-un proces care implică în primul rând consistență și coerență. De asemenea, credem cu tărie în puterea contributivă și ne bucurăm să invităm alături de noi parteneri pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru atingerea obiectivelor noastre de protejare a mediului.”
Simon Brown, Director de Operațiuni pentru Aria Europa de sud est în cadrul BAT
BAT România investește constant în dezvoltarea de soluții pentru atingerea obiectivelor sale de sustenabilitate. Fabrica companiei din Ploiești, a doua cea mai mare a grupului din Europa și loc de muncă pentru peste 1.000 de angajați, este certificată AWS pentru consumul sustenabil de apă și are o rată de reciclare de circa 85% a deșeurilor. La începutul anului 2024, BAT România a instalat circa 1.000 de panouri fotovoltaice pe acoperișul halei de producție a fabricii din Ploiești.
Compania BAT este prezentă de peste 25 de ani pe piața din România, cu o contribuție totală în economie de peste 125 de miliarde de euro și 24 de miliarde de euro plătiți direct la bugetul statului, sub formă de taxe și accize, în primii 25 de ani de activitate. În 2022, BAT a fost al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României, cu circa 10,2 miliarde de lei plătiți sub formă de taxe și accize.
BAT este un angajator strategic în România, creând peste 3.000 de locuri de muncă în cadrul celor trei companii prezente aici: BAT Investment – fabrica de la Ploiești, BAT Trading – compania de distribuție și Global Business Solutions – centrul de servicii integrate din București, cel mai mare centru al grupului de acest fel.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz