Investiție de 300.000 de euro la Iași în producția de mănuși de unică folosință
Reading Time: 2 minuteBarrier Vacuum Bags, producător ieșean de pungi de vid cu barieră pentru aparatele de vidat, a investit 300.000 de euro într-o nouă linie de producție de ambalaje de unică folosință pentru măști și mănuși, dar și mănuși de unică folosință. Linia de producție a mănușilor de unică folosință din polietilenă este singura de acest fel din România.
Compania vizează până la finalul anului o producție de 10 milioane de unități. Noua linie de producție include o linie de extrudare pentru folie, o linie automată de producție pentru mănuși de unică folosință din polietilenă (inclusiv din polietilenă biodegradabilă PLA), ambalaje pentru măști, dar și o linie de reciclare și regranulare a deșeului tehnologic rezultat din procesare și o linie de producție de pungi termo cu barieră.
„Ne dorim să extindem operațiunile și, prin noua linie de producție, să punem pe piața din România și nu numai produsele care acum se află la mare căutare. Am sesizat că în piață este o creștere mare a cererii pentru ambalaje destinate segmentului de food și farmaceutice„, a declarat Marius Veleșcu, fondator și CEO al Barrier Vacuum Bags.
Compania are în prezent 15 angajați, iar noua activitate va genera încă 7 locuri de muncă. Ca urmare a acestei lansări, Barrier Vacuum Bags estimează că începând cu luna septembrie volumul vânzărilor va crește cu aproximativ 10%, iar ulterior acesta va fi majorat cu până la 20%.
Pentru 2020, Barrier Vacuum Bags estimează o cifră de afaceri de 1,3 milioane de euro. Compania plănuiește să continue investițiile în liniile de producție care să aducă pe piața din România categorii de produse realizate local, în detrimentul celor de import.
Companie cu capital românesc produce de pungi vid (vacuum) cu barieră pentru aparate de vid, atât pentru piața locală, cât și pentru alte țări din Europa. Clienții pe care îi vizează sunt din sectorul alimentar, dar și din zona de automotive sau aerospațială. Compania produce și pungi antistatice ESD pentru ambalarea componentelor electronice.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz