Finanțe Stiri

Banking responsabil

16 feb. 2018 4 min

Banking responsabil

Reading Time: 4 minute

responsabilitate raiffeisenRaiffeisen Bank și-a prezentat astăzi noua poziționare de brand lansată printr-o campanie de comunicare a cărei tema centrală este RESPONSABILITATEA.

Sub semnul „E timpul să punem responsabilitatea în lumină”, campania este inspirată de concluziile mai multor cercetări derulate pe parcursul ultimului an, care demonstrează că acum, mai mult ca oricând, clienții băncii, dar și românii, cred că responsabilitatea ar trebui pusă în valoare: 98% dintre respondenți consideră responsabilitatea importantă pentru a avea succes.

”Responsabilitatea a fost mereu una dintre valorile fundamentale care a ghidat activitatea Raiffeisen Bank în cei peste 20 de ani de prezență pe piața bancară din România. Noua poziționare este rezultatul unui demers de înțelegere și prioritizare a factorilor care se regăsesc în ADN-ul organizației noastre și care sunt compatibili cu valorile în care cred cei mai mulți oameni. De aceea, am considerat că este important să vorbim mai mult despre responsabilitate, punând în lumină comportamentele responsabile de zi cu zi ale românilor”, a spus Steven van Groningen, președinte & CEO Raiffeisen Bank.

Ca urmare a rezultatelor obținute în urma acestor sondaje, care au explorat atât relația construită în cei 20 de ani între bancă și clienți, angajați și societate, cât și de la atitudinea românilor față de valori fundamentale reunite sub umbrela responsabilității, Raiffeisen Bank lansează astăzi un dialog despre importanța integrității și a respectului față de ceilalți. Cel mai recent sondaj pe această temă, denumit ”România Responsabilă”, a fost realizat de Ipsos în perioada 29.01- 02.02.2018, pe un eșantion reprezentantiv la nivel național de 1088 de respondenți, bărbați și femei cu vârsta peste 16 ani.

Ce înseamnă pentru români responsabilitatea?

responsabilitate 1

Cei mai mulți români se simt responsabili față de familie (98%), mediul înconjurător (95%), prieteni (92%) sau persoane care nu se pot ajuta singure (91%). Studiul mai relevă că responsabilitatea se învață acasă: majoritatea românilor spun că au învățat ce înseamnă să fii cu adevărat o persoană responsabilă de la mamă, pe locurile următoare fiind tatăl – 22% sau profesorul – 5%. Românii sunt însă conștienți că „cei șapte ani de-acasă” nu sunt de ajuns și cred că mai multă educație (75%), experiența unor lideri responsabili (50%) sau exemplul propriu (42%) reprezintă soluții pentru a face ca responsabilitatea să fie corect valorizată și apreciată de întreaga societate.

În opinia sociologului Barbu Mateescu, „societatea românească este încă dominată de instituția familiei, ale cărei valori sunt transmise timp de generații la nivel individual, dar care mai are mulți pași de făcut până la construirea coeziunii de grup. Felul în care românii se raportează la responsabilitate confirmă că acum este un moment bun pentru a începe o dezbatere pe această temă, față de care demonstrăm că avem afinități individuale puternice.”

responsabilitate 4Conform studiului “România Responsabilă”, doar 8% dintre persoanele intervievate cred că societatea românească este responsabilă, dar că acestă valoare poate fi însușită prin mai multă educație (75%), prin lideri mai responsabili (50%), dar și dacă suntem exemple de responsabilitate noi înșine (42%).

Românii consideră că și companiile, la rândul lor, trebuie să aibă o atitudine responsabilă față de societate. Potrivit lor, o companie responsabilă este cea care își ține promisiunile față de clienți, angajați și parteneri (56%); își plătește datoriile la timp (47%) și respectă legile în vigoare (40%). Altminteri, 9 din 10 români declară că ar renunța la produsele unei companii care nu dă dovadă de responsabilitate. Mai mult, respondenții sondajului spun că și-ar da demisia de la o companie care nu este responsabilă față de angajați (66%), față de clienți (47%) sau față de societate (48%).

Noua poziționare a Raiffeisen Bank marchează trecerea de la sloganul ”Reușim împreună” la ”Banking așa cum trebuie” și reprezintă concluzia unui proces de evaluare atât intern, în rândul angajaților Raiffeisen Bank, cât și extern, în rândul clienților. În urma acestui proces de evaluare, a rezultat că cea mai importantă caracteristică a brand-ului este responsabilitatea, dorința de a face lucrurile așa cum trebuie și cu bun simț.

„Cel mai important lucru pe care l-am aflat direct de la clienți: responsabilitatea este definitorie pentru Raiffeisen Bank. Așa ne văd clienții noștri. Mai departe demersul nostru a fost să întelegem ce ne-a adus aici și ce avem de făcut mai departe. Astăzi, prin lansarea acestei campanii de comunicare facem un pas important în acest sens”, a adăugat Doris Dezzani, Director Executiv de Marketing la Raiffeisen Bank.

responsabilitate meserii

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: