Băncile au soluționat peste 80% din solicitările privind amânarea ratelor
Reading Time: 2 minuteLa două luni de la debutul crizei de sănătate generată de pandemia COVID -19, băncile din România au soluționat peste 83% din cele aproximativ 317.000 de solicitări depuse de clienții persoane fizice și juridice pentru amânarea ratelor la credite.
Au fost soluționate aproximativ 265.000 de solicitări, din care jumătate în baza Ordonanței de Urgență 37/2020. Restul solicitărilor se află în curs de procesare. Solicitările clienților au avut la bază atât cadrul legal creat de prevederile OUG 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituțiile de credit debitorilor care au fost afectați direct sau indirect de efectele pandemiei, cât și măsurile de sprijin adoptate proactiv de bănci începând cu luna martie, arată Asociația Română (ARB), într-un comunicat de presă.
Până în prezent, aproximativ 303.000 clienți persoane fizice și până în 14.000 de companii au depus solicitări de suspendare a plății ratelor, ceea ce reprezintă sub 20% dintre creditele acordate persoanelor fizice și sub 14% din totalul creditelor accesate de persoanele juridice. Conform modificărilor normative adoptate recent, termenul inițial de depunere a solicitărilor în baza OUG 37/2020 a fost extins. Astfel, clienții ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația generată de pandemie pot depune cereri pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit până la data de 15 iunie 2020. În baza OUG 37/2020, banca analizează solicitarea formulată de client şi în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării comunică acestuia decizia. În cazul aprobării solicitării debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării de către client a solicitării de suspendare către bancă.
“Sistemul bancar din România a înțeles, încă de la apariția primelor semne de dificultate financiară a clienților săi, importanța asigurării unui sprijin temporar și real pentru aceștia. Comunitatea bancară este deschisă și caută în permanență soluții pentru a fi alături de clienții afectați în mod real de efectele negative generate de pandemie”, arată reprezentanții ARB, care fac apel la responsabilitatea și solidaritatea decidenților pentru a permite acordarea acestui sprijin exclusiv către categoriile de clienți, persoane fizice și juridice, afectate direct sau indirect de această situație de criză. Altfel, crearea unei presiuni suplimentare arti ficiale asupra sistemului bancar riscă să aibă un efect negativ asupra economiei României și a românilor, generând totodată un risc suplimentar pentru stabilitatea sectorului bancar, parte a Infrastructurii Critice Naționale, arată ARB.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz