Bancherii se asteapta la o crestere a creditarii
Reading Time: 3 minuteBancherii anticipeaza intensificarea activitatii de creditare (77%) si imbunatatirea performantei financiare a principalelor linii de servicii, in speta Retail (80%) si in Corporate banking (62%), conform estimarilor pentru anul acesta cuprinse in Barometrul Bancar ARB & EY 2015.
„Barometrul Bancar ARB & EY este un instrument valoros de benchmarking care reflecta modul in care conducatorii din sistemul bancar anticipeaza evolutia pe urmatoarele 12 luni a mediului economic, mediului legislativ si de reglementare, a tendintelor si asteptarilor clientilor, respectiv implicatiile acestor evolutii asupra institutiilor pe care le conduc”, a declarat Sergiu Oprescu, Presedintele Consiliului Director al ARB.
EY Romania a realizat, in baza unui parteneriat cu Asociatia Romana a Bancilor (ARB), cea de a doua editie a indicelui industriei bancare denumit Barometrul Bancar ARB & EY prin intermediul unui chestionar derulat cu conducerile bancilor membre ale ARB. La editia din acest an a sondajului au participat banci totalizand o cota de piata in functie de active de aproximativ 90%.
Aproximativ 77% din banci anticipeaza intensificarea activitatii de creditare si, desi acesta este ceva mai putin decat in 2014 (80%), procentul celor care se asteapta la o crestere semnificativa a creditarii s-a dublat fata de anul 2014. Asteptarile sunt mai optimiste decat in restul tarilor europene acoperite de studiu unde doar 51% au astfel de asteptari. Cadrul legislativ al insolventei si aplicarea lui este in continuare principalul aspect care descurajeaza creditarea pentru 95% din banci, cu 10 puncte procentuale mai mult ca in 2014.
“Bancile preconizeaza relaxarea partiala a politicilor de creditare in sectoare precum Industria, Agricultura, Sanatate si pe segmentul IMM-urilor, dar exista in continuare aspecte care descurajeaza sau cresc costul creditarii in conditiile in care creditarea este la cel mai scazut nivel din regiune relativ la PIB. Modificarile aduse cadrului legislativ al insolventei nu sunt suficiente in lipsa unei schimbari semnificative in ceea ce priveste aplicarea lui. Problemele intampinate de banci in aceasta privinta reprezinta principalul aspect care descurajeaza creditarea companiilor”, a declarat Radu Gratian Ghetea, Presedintele de onoare al ARB.
Segmentul IMM-urilor si Sanatatea, Industria si IT-ul au fost mentionate si de studiul european ca fiind sectoarele/ segmentul in care politicile de creditare mai degraba se vor relaxa. Atat in Romania cat si in restul tarilor acoperite de studiu, constructiile, sectorul imobiliar comercial si transporturile au fost sectoarele pentru care bancherii se asteapta la restrictii suplimentare.
„Momentan, nu pentru toate bancile performanta financiara se masoara in rentabilitatea capitalurilor. Astfel, pentru multe din banci asteptarile de imbunatatire a performantei nu inseamna ca vor deveni profitabile in 2015 ci mai degraba ca vor reduce substantial pierderile, eventual vor avea un mic profit sau pur si simplu ca vor creste baza de active ca premiza a imbunatatirii performantei financiare. Doar cateva banci vor avea in 2015 o profitabilitate apropiata de nivelul asteptarilor actionarilor”, a spus Gelu Gherghescu (foto), Partener EY Assurance & Advisory Services.
Peste 80% din bancheri se asteapta la o imbunatatire a performantei financiare a liniei de servicii Retail banking, procentul fiind mai optimist decat in anul 2014 cand 67% anticipau o imbunatatire. In privinta Corporate banking, aproximativ 62% din banci se asteapta la o imbunatatire putin sub nivelul de 67% din 2014, insa avand in vedere natura studiului o diferenta de doar 5% inseamna mai degraba ca optimismul bancherilor a ramas neschimbat fata de anul trecut.
Aproximativ 85% din banci anticipeaza o intensificare a initiativelor de promovare a cresterii fata de numai 55% in 2014. Acest procent este semnificativ mai mare decat in restul tarilor europene acoperite, unde numai 59% au astfel de asteptari.
Pe zona de retail peste 90% din banci anticipeaza o crestere a cererii de credite imobiliare, dublu fata de 2014 cand doar 41% estimau o crestere. In plus, aproximativ 24% se asteapta chiar la o crestere semnificativa a cererii pentru credite imobiliare. Si in cazul creditelor de consum, peste 80% din bancheri se asteapta la o crestere a cererii fata de 65% in sondajul din 2014.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz