Bancarizare pe smartphone
Reading Time: 3 minutePlatile mobile au cunoscut cea mai inalta rata de adoptie pana acum, dar si serviciile financiare de creditare desfasurate prin intermediul platformelor mobile au inregistrat o crestere majora in ultimii ani pe fondul parteneriatelor strategice incheiate intre institutii financiare si furnizori din zona de telecomunicatii, arata raportul EY Decoding mobile financial services – Innovation and collaboration to drive growth.
De asemenea, micro-finantarea desfasurata prin intermediul platformelor mobile incepe sa castige teren, pe masura ce atat institutiile financiare cat si cele nebancare intra in competitie pentru oferirea de servicii de creditare de mici dimensiuni. Micro-finantarea desfasurata prin intermediul platformelor mobile permite institutiilor financiare sa ajunga la baza piramidei veniturilor prin cresterea bazei de clienti. Pentru nou intratii pe piata, se deschid cai precum crowdfunding-ul.
Cresterea din cadrul noului domeniu al serviciilor de asigurari desfasurate prin intermediul platformelor mobile genereaza oportunitati semnificative de colaborare inter-sectoriala in domeniu – cele mai multe astfel de servicii fiind promovate pe piata de companii de telecom in parteneriat cu firmele de asigurari.
„Zona serviciilor financiare desfasurate prin intermediul platformelor mobile se situeaza in varful aisbergului digital. In urmatorii doi pana la cinci ani, ne asteptam sa vedem schimbari majore la nivel global asupra modulului in care se deruleaza operatiunile bancare, pe masura ce furnizorii din telecomunicatii si institutiile financiare vor folosi mobilitatea ca platforma de crestere”, declara Aurelia Costache, Financial Services Advisory Leader EY Romania
La nivel global, in randul persoanelor care inca nu dispun de acces la sistemul financiar, aproximativ 620 de milioane locuiesc in tari care au introdus noi cadre legislative sau care incurajeaza entitatile nebancare sa activeze in domeniul serviciilor financiare. Cele mai multe astfel de tari inregistreaza un decalaj considerabil in nivelurile de penetrare si incluziune a platformelor mobile in sistemele financiare.
Analiza EY privind piata potentiala arata ca aproximativ 434 milioane de astfel de persoane „nebancarizate” vor putea fi deservite prin intermediul serviciilor financiare desfasurate prin intermediul platformelor mobile in viitorul apropiat.
Provocarea securizarii
Daca inovatia din zona serviciilor financiare desfasurate prin intermediul platformelor mobile a generat o crestere a usurintei de utilizare in randul consumatorilor si a adoptarii noilor servicii digitale, tot ea a generat noi provocari legate de confidentialitate si securitate.
Exemplele recente de atacuri cibernetice reflecta dimensiunea daunelor care pot fi provocate organizatiilor, de la daune financiare substantiale la deteriorarea reputatiei si scaderea pretului actiunilor, asa cum subliniaza raportul.
Companiile nu numai ca si-ar putea pierde baza de clienti, dar ar putea fi afectate de penalitati din partea autoritatilor pentru neconformare la directivele de protejare a datelor clientilor.
Aurelia Costache spune ca avand in vedere schimbarile din randul preferintelor si nevoilor consumatorilor, organizatiile trebuie sa fie capabile sa genereze un echilibru intre usurinta de utilizare si aspectele ce tin de securitatea serviciilor financiare desfasurate prin intermediul platformelor mobile.
„Masuri de securitate precum folosirea de token-uri si autentificarea barometrica par sa aiba un impact puternic asupra industriei de plati digitale. Cunoasterea detaliata a clientului, precum si procedurile de impiedicare a spalarii de bani si de autentificare a tranzactiilor vor ramane un mijloc cheie de combatere a amenintarilor cibernetice”, arata reprezentanta EY.
Mobile banking in Romania
Romania ocupa ultimul loc in Europa in privinta numarului de persoane care folosesc mijloacele bancare mobile, cu o cota de 22%, conform unui studiu efectuat recent de Ipsos la nivel european. Studiul arata ca mai bine de 25% dintre respondentii romani declara ca nu intentioneaza sa foloseasca astfel de servicii in anul urmator. Prin comparatie, la nivel european, aproximativ 47% dintre persoane folosesc servicii de mobile banking, in timp ce in SUA procentul atinge 53%.
In ultimii ani, trendul de „digitizare” a transformat preferintele consumatorilor si a contribuit la stabilirea unor asteptari ridicate cu privire la livrarea serviciilor.
Datorita usurintei de utilizare, pentru multi dintre acestia platformele mobile devin principala optiune atunci cand vine vorba de interactiunea cu furnizorii de servicii financiare. Generatia „mobile first” este cea care va apela la aceste platforme ca principala metoda de interactiune.
“Conform studiului EY, furnizorii de servicii financiare pot atinge o economie de 96% a costului pe tranzactie efectuat prin canale mobile. Acest aspect, corelat cu rata inalta de penetrare a telefoniei mobile in Romania sunt premisele pentru cresterea ratei de bancarizare in tara noastra”, spune Aurelia Costache. Potrivit reprezentantei EY, o abordare de tip „mobile first” este vitala pentru dezvoltarea viitoare a serviciilor financiare, iar telefonul mobil poate deveni platforma principala de livrare a acestora.
„Vedem in piata din Romania banci care au inceput sa isi dezvolte o strategie digitala si sa se gandeasca la modalitati de colaborare intre sectoare. Pe termen scurt-mediu, atat serviciile financiare traditionale, cat si cele de tip mobile, vor continua sa co-existe. In viitor insa, o abordare integrata din partea tuturor jucatorilor din piata – telecom, institutii financiare, dezvoltatori de aplicatii, vendori de platforme tehnologice – este esentiala pentru a asigura capitalizarea succesului actual al serviciilor financiare desfasurate prin intermediul platformelor mobile sipentru cresterea ratei acestuia”, declara Aurelia Costache.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz