Banca Transilvania lansează Stickerul BT Pay
Reading Time: 2 minuteBanca Transilvania, liderul pieței cardurilor, lansează Stickerul BT Pay, o premieră în România. Orice obiect pe care este aplicat stickerul devine astfel un mijloc de plată a cumpărăturilor la comercianți, anunță banca, într-un comunicat de presă.
Stickerul, Brățara şi Ceasul BT sunt accesoriile de plată contactless din Colecția BT Pay, colecție pe care clienții băncii o au la dispoziție pentru cumpărături în țară şi în străinătate. Ca noutate față de celelalte accesorii, stickerul poate înlocui atât un card de debit BT, cât şi cardurile de credit Star Forte, Star Gold (carduri BT de cumpărături) şi Flying Blue Premium (card BT de călătorii).
„Prin lansarea Stickerului BT Pay continuăm să oferim alternative de plată practice, rapide şi moderne. Avem încredere că va fi un accesoriu apreciat, pe fondul creşterii apetitului pentru colecția BT Pay, precum şi a numărului de plăți contactless. Aproximativ 20% dintre plățile cu cardurile BT sunt contactless, ceea ce înseamnă o creştere cu peste 450% în 2017 față de 2016”, declară Oana Ilaş, Director Coordonator, Direcția Dezvoltare şi Management Produse Retail, Banca Transilvania.
Detalii despre Stickerul BT Pay:
- Dacă suma plătită este de până la 100 de lei sau echivalent, nu este necesar PIN-ul.
- Clienții Băncii Transilvania pot comanda online stickerul sau venind în oricare dintre sediile BT, urmând să intre în posesia acestuia în aproximativ cinci zile.
- Persoanele care nu sunt clienți BT, dar doresc un astfel de sticker, este necesar să deschidă mai întâi cont curent la Banca Transilvania, iar acest lucru se poate realiza inclusiv online.
- Emiterea este 30 de lei, administrarea este de 15 lei/an, iar comisionul este zero pentru cumpărăturile făcute la comercianții din România şi din străinătate.
- Perioada de valabilitate a stickerului este de 3 ani, după care se reemite automat, exact ca un card.
- Un serviciu complementar stickerului este SMS Alert, cu ajutorul căruia se primesc pe telefon informații despre tranzacțiile realizate cu stickerul sau cu alte instrumente de plată cu acces la acelaşi cont. Abonamentul SMS Alert poate fi solicitat prin BT24 Internet Banking, telefonic (Call Center: 0264.30.80.28) sau în oricare dintre sediile BT.
Banca Transilvania este cel mai mare emitent de carduri din România, cu 3 milioane de carduri în portofoliu. Cu peste 20% din piață, BT este, de asemenea, lider în ceea ce priveşte volumele tranzacționate cu cardul.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz