MarComm Finanțe Stiri

Banca Transilvania este al treilea cel mai puternic brand bancar din lume, potrivit Brand Finance

6 mart. 2024 2 min

Banca Transilvania este al treilea cel mai puternic brand bancar din lume, potrivit Brand Finance

Reading Time: 2 minute

Banca Transilvania este unul dintre cele mai puternice branduri bancare din lume și a urcat pe locul 3, de pe locul 7, cu un Brand Strenght Index (BSI) de 92,3 din 100, potrivit evaluării Brand Finance Banking 500 2024.

“Este o veste foarte bună pentru BT, dar și pentru România. Poziția Băncii Transilvania în rândul brandurilor bancare globale ne arată încă o dată importanța construirii unor branduri puternice, locale, care să poată concura cu succes cu companii care au o reputație foarte bună la nivel internațional. Arătăm astfel că se poate face treabă aici, în România.”

Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania

Valoarea brandului Banca Transilvania a crescut cu 34% față de 2023 și a ajuns la 686,5 milioane de dolari, urcând 44 de locuri în clasament, pe poziția 252. Anul trecut, banca era pe poziția 297, cu o valoare de 513 milioane de dolari.

BT a înregistrat în 2023 un profit de 2.491 milioane lei, cu 14% mai mare decât în 2022 și a atras 623.000 de clienți noi, însemnând, în medie, 1.700/zi calendaristică. Finanțarea companiilor și a populației, creșterea activității operaționale și atragerea de noi clienți au fost motoarele băncii în cursul anului trecut.

Banca Transilvania a intrat în topul Brand Finance Banking 500 în anul 2018, pe locul 486, cu o valoare a brandului de 174 milioane de dolari.

În februarie 2024, Banca Transilvania a semnat cu OTP Group acordul pentru achiziția OTP Bank România și a subsidiarelor ei din România. Finalizarea tranzacției este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor autorităților, iar prețul total al tranzacției care urmează să fie plătit de BT este de 347,5 milioane de euro.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România și din sud-estul Europei cu peste 21% cotă de piață, 4 milioane de clienți, peste 10.000 de angajați, soluții de online banking și 500 de sedii în 180 de localități.

Array

Articole pe aceeași temă: