Banca Transilvania emite și în acest an cardul Visa UNTOLD cu un nou design
Reading Time: 3 minuteCardul virtual BT Visa UNTOLD, destinat fanilor UNTOLD care folosesc aplicația BT Pay, vine cu un nou design animat, inspirat de tematica din acest an a festivalului, Mama Natură, precum și cu beneficii noi.
BT Visa UNTOLD este un card de debit, în lei, exclusiv virtual, fără costuri de emitere și administrare. Lansat anul trecut, cardul are un design diferit, inspirat de desingul creativ al fiecărei ediții a festivalului UNTOLD.
Premiile și beneficiile cu care vine cardul BT Visa UNTOLD în 2024
• Experiență completă la festival (5) pentru persoanele care solicită cardul în perioada 4 – 21 iulie și care cuprinde: abonament la UNTOLD 2024 Cluj-Napoca, cazare, tur în culise etc.
• Discount 15% la achiziția produselor oficiale UNTOLD în cadrul festivalului;
• Discount 12% la servicii BlackCab pe perioada festivalului (7 – 12 august 2024);
• Discount de până la 6% prin Booking.com, în funcție de tipul de cazare ales, achitat cu cardul BT Visa UNTOLD, pe baza unui link de acces;
• 20% discount la consultații în cadrul rețelei private de sănătate Regina Maria, în perioada 15 iulie -15 octombrie 2024, la plata cu cardul BT Visa UNTOLD;
• 15% reducere la MyGeisha, la plata cu cardul BT Visa UNTOLD online și în magazinele fizice;
• 25% comision de succes (în loc de 30%, comisionul standard) pentru Air Refund, în cazul prierderii sau anulării zborului.
Pentru clienții care au deja cardul BT Visa UNTOLD
Design-ul cardului se schimbă în aplicația BT Pay începând cu 3 iulie, gradual.
Pentru persoanele care doresc un card BT Visa UNTOLD:
• Cardul poate fi solicitat exclusiv online, din aplicaţia BT Pay/Adăugare carduri. Este emis instant, prin BT Pay, și poate fi folosit imediat, tot prin aplicație.
• Aplicația BT Pay poate fi descărcată din Google Play, App Store sau Huawei App Gallery.
„Continuăm povestea UNTOLD inclusiv prin intermediul cardului BT dedicat fanilor festivalului. În fiecare an, o nouă poveste și noi beneficii. De la început, de la lansarea în august 2023, cardul acestea a arătat că are ceva magic: a înregistrat un record pentru bancă, prin cele 10.000 de carduri emise în mai puțin de două zile”, declară Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania.
„Suntem încântați să ducem mai departe povestea cardului virtual BT Visa UNTOLD, lansat anul trecut împreună cu Banca Transilvania. Designul animat unic, inspirat de tematica festivalului, transformă cardul într-un obiect de colecție pentru orice fan UNTOLD, oferind totodată o experienţă de plată rapidă şi confortabilă, dublată de siguranţa tehnologiilor Visa. Noul card BT Visa UNTOLD vine să completeze portofoliul de 5 milioane de carduri emise de BT sub sigla Visa, aducând noi beneficii care oferă consumatorilor o experiență de plată extrem de personalizată, intuitivă și fără fricțiuni, permițându-le să-și gestioneze finanțele într-un mod potrivit nevoilor lor, atât la festival, cât şi în afara lui”, spune Elena Ungureanu, Country Manager Visa în Romania.
„Suntem extrem de entuziasmați să anunțăm lansarea noului card virtual BT Visa UNTOLD, un proiect care reflectă angajamentul nostru de a oferi fanilor experiențe inovatoare și avantaje exclusive. Anul trecut, alături de partenerii noștri de la Banca Transilvania și Visa am fost pionieri la nivel european cu primul card animat asociat unui festival, iar succesul acestui proiect ne-a încurajat să continuăm. Cardul BT Visa UNTOLD din 2024 nu doar că aduce un design spectaculos, dar și o serie de beneficii pentru utilizatori. Fanii pot solicita cardul din aplicația BT Pay și se pot bucura de reduceri semnificative și experiențe complete de festival. Colaborarea cu Banca Transilvania și Visa subliniază dorința de a inova continuu și de a îmbunătăți experiența UNTOLD pentru toți fanii noștri”, afirmă Flavia Gherman, Head of Partnerships UNTOLD Universe.
BT este banca oficială UNTOLD de la prima ediție
Experiența de plată fără numerar la UNTOLD, prin brățara de festival, este asigurată de Banca Transilvania. În 2023, unul din trei carduri bancare folosite la UNTOLD pentru încărcarea brățării de festival – din cele aproape 90.000, din 108 țări – a fost unul dintre cardurile BT.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz