Banca Transilvania cumpără BRD Pensii
Reading Time: 2 minuteGrupul Financiar BT, prin Banca Transilvania și BT Investments, a ajuns la un acord cu BRD-Groupe Societe Generale și Societe Generale Assurances pentru achiziția BRD Pensii (BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), companie cu activitate în România, în domeniul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) și al celor facultative (Pilonul III).
Sistemul de pensii private din România, incluzând fondurile de pensii obligatorii și cele facultative, înseamnă active totale de peste 131 miliarde de lei, la finalul anului 2023, iar raportat la PIB, acesta reprezenta 8,48% din PIB-ul anual, înregistrând randamente nominale nete pozitive în ultimii 15 ani. Fondurile de pensii private au peste 8,8 milioane de participanți, iar obiectivul principal al acestora este investirea prudentă în active de calitate pentru a obține valoare suplimentară pentru aceștia după vârsta pensionării.
BRD Pensii
- Administrează atât fondul din Pilon II (FPAP BRD), cât și fondul din Pilonul III (FPF BRD Medio).
- Peste 560.000 de participanți contribuie la fondul de pensii administrat privat BRD Pensii.
- Fondul de pensii facultative BRD Medio are peste 37.500 de participanți și înregistrează una dintre cele mai ridicate contribuții medii per participant.
- Valoarea activului net al fondului de pensii administrat privat BRD Pensii era de peste 5,4 miliarde de lei, iar valoarea activelor totale ale fondului de pensii facultative BRD Medio înregistra peste 232 milioane lei, la 31 decembrie 2023. Randamentul anualizat de la înființare și până la finalul anului 2023 este de 6,65% pentru fondul de pensii administrat privat al BRD Pensii, fiind de 4,7% pentru fondul de pensii facultative BRD Medio.
„Achiziția este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative – Pilon III, existente deja în oferta noastră, și ajungem pe o piață nouă, fondurile de pensii administrate privat – Pilon II, creând sinergii între companiile Grupului Banca Transilvania. După depozitele bancare, pensiile private sunt al doilea cel mai important activ financiar al populației, o acumulare istorică de capital pentru România. De aceea sistemul de pensii private reprezintă o sursă stabilă de capital care contribuie la finanțarea statului, dar și a mediului privat, având o perspectivă investițională pe termen lung. Credem că, prin capabilitățile noastre, putem să contribuim accelerat la dezvoltarea acestui pilon fundamental al economiei noastre, oferind clienților o gamă diversificată de produse de economisire”, declară Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Pentru achiziție este nevoie în România de aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară.
Grupul Banca Transilvania, prin fondul Pensia Mea, gestionat de BT Pensii, este pe piața pensiilor facultative din 2019, debut făcut tot printr-o achiziție. De la finalizarea tranzacției, BT Pensii a reușit să își dubleze numărul de participanți la fondul de pensii facultative Pensia Mea. În prezent, Pensia Mea are aproape 57.000 de participanți, iar activele în administrare au crescut cu 7,4% în primele trei luni din acest an.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz