Finanțe

Banca Transilvania are planificate investiții de peste 400 mil. lei în 2021

30 apr. 2021 2 min

Banca Transilvania are planificate investiții de peste 400 mil. lei în 2021

Reading Time: 2 minute

Bugetul de investiţii al Băncii Transilvania pentru 2021 este de 400,88 milioane de lei și va fi alocat în proiecte de IT, pentru carduri, iniţiative digitale şi reţea.

Suma a fost aprobată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor BT din 28 aprilie. De asemenea, acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație privind închiderea anului 2020, repartizarea profitului, precum și majorarea capitalurilor proprii cu 573,8 milioane de lei.

„Vedem semne încurajatoare, economia României și-a revenit bine în primele trei luni ale anului, însă provocările nu au trecut. Acum depindem de ritmul vaccinării, dar și de restricțiile de călătorie și consum din celelalte țări europene și din lume, iar ritmul revenirii va fi corelat direct cu cel al marilor economii din Uniunea Europeană. Suntem optimiști, dar rămânem în gardă și ținem aproape de clienții cu credite și de cei care au nevoie de finanțare pentru susținerea business-ului lor, a consumului și a economiei. Banca Transilvania a funcționat cu motoarele turate în primele trei luni ale anului, ceea ce se vede în numărul record de finanțări acordate.”

Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania

Rezultate în creștere în primele trei luni din 2021

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la finalul primului trimestru la 110,9 miliarde lei, iar creditele au crescut până la 43,09 miliarde lei.

Depozitele clienților au ajuns la 93,19 miliarde lei. Dintre acestea, 64,22 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 28,96 miliarde lei, depozitele companiilor.

Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 656,33 milioane lei, din care cel al băncii este de 581,26 milioane lei. Subsidiarele și participațiile de capital au contribuit cu aproximativ 75 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT.

Eficiența operațională a băncii a atins nivelul de 45,61% calculat cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și la Fondul de Rezoluție.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 3,73% la 31 martie 2021. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 131%.

Soldul creditelor imobiliare/ipotecare este de 13,8 miliarde de lei, iar al creditelor IMM, aproximativ 17,8 miliarde lei. Banca a ajuns la 4,4 milioane de carduri în portofoliu, dintre care peste 530.000 sunt carduri de credit.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: