Banca Națională a României lanseză o monedă de aur cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri
Reading Time: 2 minuteBanca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri. Moneda va fi disponibilă din data de 20 decembrie 2021 și este din aur și va avea valoarea nominală de 100 de lei. Greutatea acesteia este de 6,4 grame.
Aversul monedei redă clădirea Teatrului Național din Iași, la începutul secolului al XX-lea, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2021”, stema României și valoarea nominală „100 LEI”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele și semnătura lui Vasile Alecsandri și anii între care a trăit acesta „1821” și „1890”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 2.300,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.
Monedele din aur cu tema 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz