Autorizațiile pentru proiectele de infrastructură se vor acorda mai repede
Reading Time: < 1 minutTermenele de emitere a certificatelor de urbanism şi a avizelor au fost reduse la cinci zile pentru proiectele de infrastructură de transport, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru dezvoltarea mai rapidă a reţelei transeuropene de transport (TEN-T), adoptate vineri de Guvern.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a scris, pe pagina sa de Facebook, că actul normativ prevede urgentarea procedurii de autorizare a proiectelor privind infrastructura de transport, conform reglementărilor europene în vigoare, atribuţii suplimentare pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii inclusiv în ceea ce priveşte demersuri pentru reducerea duratei obţinerii certificatelor de urbanism şi a altor documente eliberate de autorităţile administraţiei publice locale competente, reducerea termenelor de emitere a certificatelor de urbanism, avizelor, acordurilor, altor acte emise de instituţiile avizatoare, la 5 zile, cu excepţia actelor de reglementare în domeniul protecţiei mediului, pentru care propunerile în cadrul proiectului de lege sunt distincte şi transpunerea prevederilor Directivei privind coordonarea procedurilor de autorizare şi achiziţiile publice în cadrul proiectelor transfrontaliere.
„Actul normativ va contribui (în cadrul Planului Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe perioada 2020-2030) la creşterea capacităţii administrative a beneficiarilor proiectelor de infrastructură de transport în România şi la eliminarea blocajelor care apar în etapele de pregătire a proiectelor”, susţine ministrul Transporturilor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz