Stiri

Autoritatea pentru Reformă Feroviară vrea să cumpere 20 de trenuri noi pentru relațiile inter-regionale

8 apr. 2022 < 1 min

Autoritatea pentru Reformă Feroviară vrea să cumpere 20 de trenuri noi pentru relațiile inter-regionale

Reading Time: < 1 minut

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) doreşte să achiziţioneze încă 20 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) şi a publicat joi un anunţ de consultare a pieţei cu privire la valoarea estimativă a unităţilor RE-IR, precum şi a serviciului de mentenanţă necesar funcţionării acestora pe o perioadă de 15 ani.

„În contextul implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) vizează lansarea unei noi proceduri ce constă în achiziţia unui număr de 20 rame electrice inter-regionale (RE-IR). Precizăm că această procedură este diferită de comanda celor 20 de rame electrice pentru care s-a semnat contractul de achiziţie cu firma Alstom”, a anunţat ARF pe pagina sa de Facebook.

Consultări cu privire la prețul unui tren de călători

În vederea pregătirii acestei noi achiziții, ARF a publicat în platforma de achiziții publice SEAP, un anunț de consultare a pieței cu privire la valoarea estimativă a unităților RE-IR (cu o capacitate de transport de aproximativ 160 de locuri pentru pasageri), precum și a a serviciului de mentenanță necesar funcționării acestora pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de extindere a mentenanței ramelor la 30 de ani.

Cotația de preț va fi compusă din: prețul de achiziție al ramelor electrice RE-IR, exprimat în lei/ramă; prețul pentru asigurarea întreținerii/mentenanței pentru 15 ani, exprimat printr-un preț mediu în lei/km. Serviciile de mentenanță vor fi prevăzute cu o opțiune de suplimentare de până la 30 de ani. Alt aspect solicitat este termenul de livrare al primei rame.

Procedura de consultare a pieței se va desfășura online, iar operatorii economici interesați pot transmite prețuri estimative, precum și orice recomandări și opinii până la data de 21.04.2022.
Consultarea se va încheia pe data de 29.04.2022.

Photo 136698535 © Bilal Kocabas | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: