Companii CSR Interviuri

Autonom: mobilitatea trece pe verde

29 nov. 2022 6 min

Autonom: mobilitatea trece pe verde

Reading Time: 6 minute

Compania românească Autonom este un actor important pe piața de servicii de mobilitate, de leasing operațional și rent-a-car, cu o flotă de peste 14.000 de mașini. Magdalena Caramilea, Director Sustenabilitate al Autonom, a vorbit despre impactul pe care îl are compania, responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea unui ecosistem sustenabil de mobilitate și acțiunile Autonom în vederea atingerii obiectivelor asumate în raportul de sustenabilitate.

Autonom

Cum poate deveni sustenabilă o companie de rent-a-car și ce inițiative aveți în această direcție? 

Orice companie poate deveni mai sustenabilă, dacă își face un plan și implementează acțiuni clare, chiar dacă, pentru unele sectoare, poate părea mai dificil și implică regândirea integrală a strategiei de business.

Având în vedere ambițiile la nivelul EU și previziunile pentru viitorul pieței auto după 2025, a trebuit sa analizăm foarte clar scenariile posibile și gap-ul față de scenariile dorite. A fost o conștientizare utilă dar necesară, întrucât, la momentul în care am făcut această analiză (anul 2020), flota de auto electrice reprezenta sub 2%.

Sustenabilitatea nu reprezintă ceva de făcut în plus, ci este un mod fundamental de a desfășura activitatea, cu orizont pe termen lung. Ca urmare, suntem concentrați pe acțiuni tangibile și măsurabile.

În 2021, Autonom a anunțat asumarea unor obiective ambițioase, într-un cadru formalizat al Strategiei de Sustenabilitate, care vizau, pe termen scurt, reducerea emisiilor medii ale flotei operaționale cu 25% până în 2025 și, pe termen lung, cu 51% până în 2030. În primăvara acestui an, am măsurat impactul pe care îl avem și am publicat primul Raport de Sustenabilitate, care a prezentat progresul înregistrat în ceea ce privește impactul companiei în aspectele ce țin de mediu și societate.

Deși flota a crescut în 2021 cu 12%, am reușit să reducem intensitatea de CO2 cu 2,8%, atingând o medie de emisii aferente flotei operaționale de 149,32 g/km, valori WLTP. Numărul mașinilor electrice și hibride în flotă a crescut, iar recent am obținut o finanțare de 15 mi­lioane de euro din partea BEI (Băncii Europene de Investiții) ca parte a unui proiect în valoare totală de 32 de milioane de euro, de accelerare a trecerii la o flotă operațională cu zero emisii.

Clienții au parcurs în total 264 milioane de kilometri, reprezentând o creștere de 40% față de anul anterior, în timp ce emisiile de GES (gaze cu efect de seră) au crescut doar cu 36%, confirmând și în acest mod, reducerea intensității emisiilor pe km.

Suntem conștienți de impactul pe care îl avem în mediu și în comunitate, de responsabilitatea asociată acestui lucru, dar și recunoscători că putem să investim timp și resurse pentru identificarea de soluții optime și dezvoltarea unor bune practici pentru un viitor sustenabil. 

Contextul evoluează permanent și de aceea considerăm că este imperativ necesar, la nivel de business, să ne adaptăm constant strategia și resursele alocate pentru proiectele care produc schimbare, pentru un răspuns eficient și rezultate durabile.

Ce pași faceți pentru a atinge obiectivele stabilite în cadrul strategiei de sustenabilitate?

În primul rând, a trebuit să ne asigu­răm că obiectivele de sustenabilitate sunt integrate în strategia generală a companiei. Pentru asta, avem constant o campanie de conștientizare a importanței impactului pe care îl avem în zona de mediu și social, precum și implicațiile financiare ce pot fi generate în caz contrar.

Tranziția flotei curente către o flotă cu emisii scăzute necesită implicarea tuturor departamentelor și acțiunile specifice ale acestora: de la zona de finanțare și orientare către atragerea de resurse specifice pentru finanțări verzi, la dezvoltarea de parteneriate pentru achiziție și mentenanță și până la campanii de promovare a produselor dedicate clienților.

Deși impactul în zona de mediu, prin prisma emisiilor generate de flotă, este prioritar, monitorizăm constant și celelalte obiective stabilite prin strategia de sustenabilitate. De exemplu, un pas semnificativ a fost semnarea unui contract național pentru colectarea selectivă a deșeurilor, împreună cu o strategie de vânzări și o campanie amplă de conștientizare în randul clientilor.

De asemenea, am rămas concentrați pe evoluția angajaților și pe planurile personale de dezvoltare, precum și pe implicarea acestora în proiecte dedicate comunităților. Am creat politici și procese noi, care să asigure cadrul unei bune guvernanțe, transparență și principii de etică solide.

Nu în ultimul rând, colectarea datelor și raportarea anuală în zona de sustenabilitate sunt un prilej constant de a conștientiza evoluția acestor parametri și de a întreprinde preventiv măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor. Alăturarea recentă la inițiativa UN Global Compact, cea mai amplă inițiativă globală pentru sustenabilitate, este o confirmare clară a angajamentului de a respecta și promova cele 10 principii ale guvernanței corporative responsabile, în domeniile drepturilor omului, muncii, mediului și luptei împotriva corupției.

DJI 0911

În 2021, Autonom a emis primele Obligațiuni corelate cu Obiective de Sustenabilitate, o premieră pe piața de capital din România. De ce a fost luată această decizie și ce a presupus această mișcare? 

Modelul nostru de business implică o nevoie permanentă de finanțare pentru extinderea flotei. Prin natura flexibilă, autonomă și antreprenorială a companiei, suntem mereu atenți la noi oportunități și la tendințele domeniului. Dezvoltarea sustenabilă este nevoia prezentului și suntem responsabili cu toții să acordăm atenție la ce lăsăm viitoarelor generații. De aceea, am căutat metode de finanțare prin care să continuăm creșterea accelerată și impactul pozitiv în comunitate și să reducem impactul negativ asupra mediului, în timp ce ne păstrăm libertatea deciziilor.

Obligațiunile corelate cu Obiectivele de Sustenabilitate reprezintă un instrument relativ recent apărut în piața de capital (în 2019) și a părut, încă de la prima analiză, exact acel tip de produs flexibil care ne poate satisface simultan nevoia de finanțare în vederea dezvoltării afacerii, dar și garanția direcției strategice asumate recent prin strategia de sustenabilitate.

Ca orice premieră, a fost o ocazie maximă de învățare și o provocare, atât la nivel intern, cât și în relația cu autoritățile, pentru a accepta și defini acest produs nou în piața locală de capital. Dar am avut parte de deschidere și felicităm întreaga echipă implicată, a fost o reușită dedicată tuturor.

Un factor determinant pentru succesul emisiunii de obligațiuni a fost alinierea documentului cadru la principiile ICMA (International Capital Market Association) și validarea externă primită de la una dintre companiile semnificative la ­nivel internațional, Sustainalytics

Ce presupune o cultură organizațională care susține eforturile de sustenabilitate? Ce programe interne aveți și cum sunt ele primite de angajați?  

Cultura organizațională are un rol esențial în promovarea și susținerea eforturilor unei companii. Creșterea oamenilor reprezintă investiția cu cele mai mari satisfacții și principalul factor al sustenabilității afacerii noastre. Autonom are deja o bază solidă de valori și principii aliniate cu principiile sustenabilității, prin prisma accentului pe evoluție continuă și implicarea tuturor colegilor în comunitățile din care fac parte. 

Ca urmare, a fost destul de ușor de înțeles și impactul pe care îl generam, atât în mediul înconjurător, cât și în societate, și să integrăm pașii necesari în activitatea zilnică. 

La nivel de companie, venim în sprijinul lor cu programe de training intern, cu invitați cu experiență în zona de sustenabilitate, cu proiecte prin care se pot implica în acțiuni specifice (plantări, ecologizare, colectare selectivă și, în special, educație). 

De asemenea, programul Devino AutonOM, un program special născut intern din lecțiile învățate, lansat în școli anul trecut și pe care dorim să îl ducem în cât mai multe școli din țară, va avea din acest an, un modul dedicat de sustenabilitate.

Masina electrica branded landscape 2

Cum vezi viitorul mobilității și ce rol vrea să joace Autonom?

Cred că este o întrebare grea pentru a avea un singur răspuns. Dar, cu siguranță, un element este comun în toate aceste viitoruri posibile: va fi foarte diferit de ceea ce vedem acum. Un factor decisiv în aceasta direcție îl joacă generația tânără, care tinde spre altfel de bunuri și servicii, față de ce predomină acum.

Gradul lor de libertate în exprimare și gândire tinde să se manifeste și în necesitățile lor, orientate preponderent spre beneficii, relaxare, stare de bine și binele comun. Ne dorim să adaptăm nevoile de business generațiilor următoare astfel încât Autonom să rămână un model de best practice și în viitor. Credem că viitorul aparține acestor companii cu model de business sustenabil.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 368 (17 noiembrie – 18 decembrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: