Descoperă cele mai potrivite strategii de social media marketing
Consumatorul este esenţa motivului pentru care brandurile există. Este cel care contează cel mai mult pentru companii. Consumatorul este rege! De...
Consumatorul este esenţa motivului pentru care brandurile există. Este cel care contează cel mai mult pentru companii. Consumatorul este rege! De...
VALEA MUTĂ, noua producție HBO Europe realizată în România, a fost selectată în cadrul secțiunii Serial Day & Night la cea de-a 22-a...
Programele de certificare din cadrul ACADEMIEI EXEC-EDU sunt cursuri complexe, 3-4 luni, autorizate naţional şi/sau internaţional, cu grad ridicat de interactivitate,...
Piese preţioase din colecţia „Zestrea”, inspirate de straiele medievale ale domnițelor și reginelor, precum şi de motivele iilor româneşti tradiţionale, sunt...
Participanți din 18 țări din toată Europa vor fi prezenți la How to Web Conference 2016, pe 1 și 2 noiembrie,...
Caroli Foods Group își consolidează portofoliul brandului de șuncă, SISSI, prin lansarea unor produse noi şi prin îmbunătăţirea reţetelor existente. Astfel,...
După participarea din 2012 la Madrid cu proiectul PRISPA și cea din 2014 la Versailles cu proiectul EFdeN, România reușește calificarea...
Coca-Cola România lansează, în premieră, Coca-Cola Lime, o băutură răcoritoare autentică cu aromă de lămâie verde care, în acest moment, este...
Revista CARIERE, cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Vânzătorilor Profesionişti, organizează cea de-a doua ediţie a evenimentului Sales Team UPgrade, pe 19...
Unul dintre cei mai recunoscuţi cercetători şi autori în materie de inovaţie, vine pe 3 noiembrie la Bucureşti la HR Innovation...
Vrei să te întâlnești cu reprezentanții celor mai mari retaileri din România? Kaufland, Cora, Carrefour, eMAG, Altex, Media Galaxy sau MiniPrix...
Adrenallina Sports PR & more, agenție de PR dedicată comunicării sportive, organizează miercuri, 12 octombrie, prima ediție a Conferinței Sports Marketing...
50 de startupuri tech din 11 țări europene vor participa pe 1 & 2 noiembrie la How to Web Startup Spotlight,...
Joi, 29 septembrie a.c., la Clubul Diplomatic București, a avut loc cea de-a 8a ediție a Conferinței „Marketing în Direct” (MID)....