Augustin Boer devine partener BDO România în cadrul diviziei Business Advisory
Reading Time: 2 minuteAugustin Boer a fost numit Partener BDO România în cadrul diviziei Business Advisory. Cu o experiență de peste 20 de ani în consultanță financiară și instituțională în sectorul infrastructurii publice atât în România cât și la nivel internațional, Augustin Boer și-a pus major amprenta asupra dezvoltării sectorului de servicii municipale din România.
El a fost implicat în proiecte de infrastructură promovate de Instituții Financiare Internaționale (BERD, BEI, Banca Mondială, Uniunea Europeană, KfW și USAID) atât în Europa (România, Bulgaria, Moldova, Muntenegru, Cipru și Turcia), cât și în Orientul Mijlociu (Iordania) și Asia Centrală (Republica Kirghiză, Azerbaijan, Armenia, Kazakhstan, Tajikistan și Mongolia).
Mai mult, Augustin este membru în Consiliului Director și în Comisia de Certificare a Consultanților în Management (CMC) din cadrul Asociației Consultanților în Management din România (AMCOR).
“Într-un mediu de afaceri care se schimbă într-un ritm mai accelerat ca oricând sub presiunea tehnologiilor disruptive și a efectelor pandemiei, rolul consultanților în management devine din ce în ce mai important pentru a ajuta instituțiile publice și organizațiile să înțeleagă și să gestioneze provocările și riscurile cu care se confruntă în noua economie globală și să continue să inoveze pentru a asigura o dezvoltare durabilă.
Sunt încrezător în perspectivele BDO de a rămâne un partener de nădejde în dezvoltarea infrastructurii din România ca pilon de bază al creșterii nivelului de trai și al dezvoltării mediului de afaceri pe baze sustenabile.”, declară Augustin Boer.
Prezentă pe piața locală din anul 1992, BDO România are peste 250 de angajați și birouri în București, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu și Chișinău. Având o echipă solidă de specialiști cu experiență într-o gamă largă de servicii și industrii, BDO oferă clienților săi servicii de audit financiar, contabilitate, payroll, Business Advisory, taxe, prețuri de transfer, consultanță financiară, juridică și de management. Compania face parte din rețeaua internațională BDO, fondată în 1963, și care deține în prezent 1600 de birouri și 91.000 de angajați în 167 de țări.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz