Au început înscrierile pentru Modulul Strategie și Planificare Media al Școlii IAA
Reading Time: 2 minuteȘcoala IAA de Marketing și Comunicare organizează de două ori pe an traininguri de nișă despre administrarea afacerilor, blue ocean strategy sau public speaking și serii de interviuri cu leaderi autohtoni din creație. Astfel, au fost deschise înscrierile, până pe 23 octombrie, la cea de-a doua ediție a Modulului Strategie și Planificare Media, care se va desfășura în perioada 1 noiembrie – 15 februarie.
Modulul Strategie și Planificare Media se bazează pe învățarea din experiență, cursanții fiind ghidați de către specialiști prin teorie dar, mai ales, prin exemple practice. Cursurile acestui program au fost gândite ca pe o scurtătură de înțelegere globală a ecosistemului de media.
“Mi-a plăcut cum a fost mixată curricula. Mi-a plăcut mult cursul lui Ștefan Teodorescu despre marketing strategic, a fost foarte interactiv și fresh. M-a prins foarte tare cursul despre vizune strategică în media al lui Mihai Trandafir și Alexandra Dimitriu, aceștia s-au armonizat minunat în a ne transmite experiența lor. Cursul de digital strategy al Iulianei Gheorghiță s-a dovedit a fi foarte interesant și catchy, iar Arina Ureche ne-a dovedit încă o dată calitățile de trainer învățându-ne cum putem folosi instrumentele BRAT în evaluarea performantei campaniilor din diferite perspective”, povestea Elvira Munteanu, CEO Universal Solution, despre experiența primei ediții.
Studenți care urmează programe de licență, master sau doctorat beneficiază de un preț special, pe care îl pot achita în patru rate. Cei care nu mai sunt studenți își pot convinge angajatorii să le finanțeze un curs la Școala IAA.
Modulele care au demarat deja sunt Modulul Fundamentele Marketingului și Comunicării, ajuns la cea de-a 18-a ediție și Modulul Strategie de Marketing și Comunicare Digitală, ajuns la cea de-a 11-a ediție. Cele cinci module ale IAA au pregătit 580 de absolvenți.
La începutul anului următor va demara și programul dedicat în special managementului de brand și de portofoliu, Modulul Marketing și Comunicare Strategică, care se va desfășura în perioada 6 februarie – 23 mai 2020, iar înscrierile sunt deschise până pe 15 ianuarie.
Pasionații de strategie media se pot înscrie la cursurile Școlii IAA aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz