Au început înscrierile la Gala Societății Civile, ediția XX
Reading Time: 5 minuteGala Societății Civile (GSC), cel mai amplu proiect care promovează şi premiază activitatea sectorului asociativ din România, deschide înscrierile pentru ediţia XX. Proiectele pot fi înscrise în perioada 7 aprilie – 19 mai pe site-ul competiţiei.
GSC întroduce în 2022 o nouă secţiune dedicată proiectelor realizate de tineri, face un apel public pentru tineri juraţi şi introduce un nou set de premii în structura competiţiei – Premiile pentru Impact Social.
De 20 de ani Gala Societăţii Civile dă curaj spiritului civic şi celor care îl intruchipează. De 20 de ani recunoaşte puterea societăţii civile şi îi premiază meritele. De 20 de ani se implică pentru cei care se implică şi îi aduce în lumina reflectoarelor. Anul acesta, Gala Societăţii Civile celebrează 20 de ani dedicaţi societăţii civile. Pentru următorii 20 de ani.
Ediţia din 2022 păstrează structura competiţiei cu patru categorii mari dedicate asociaţiilor, fundaţiilor, grupurilor de iniţiativă sau persoanelor fizice cu iniţiativă civică, dar şi agenţiilor de comunicare, companiilor sau instituţiilor publice care pot înscrie în secţiunea dedicată de „Campanii de comunicare pe teme sociale”. Porneşte în acelaşi timp primele demersuri pentru următorii 20 de ani, prin deschiderea competiţiei către noile generaţii de tineri implicaţi civic şi încurajarea spiritului civic în noile generaţii, dar şi prin introducerea unui set de acţiuni ce are ca obiectiv introducerea pe agenda organizaţiilor din sectorul asociativ a necesităţii măsurării impactului social şi a instrumentelor prin care se pot produce schimbări sistemice.
Astfel, GSC lansează în competiţie sectiunea “Tineri de Bine”, pentru proiecte gândite şi implementate de tineri cu vârste între 15 şi 25 de ani. Proiectele trebuie să demonstreze implicarea civică prin acţiuni din orice sferă de interes (protecţia mediului, educaţie, soluţii tehnologice, artă, cultură, comportament civic, voluntariat, ajutorare a unor grupuri vulnerabile, lobby & advocacy s.a.). Proiectele înscrise în secţiunea „Tineri de Bine” vor fi jurizate de o echipă de Tineri Juraţi pe care GSC îi caută printr-un call public deschis până la data de 13 mai. Candidaţii pentru rolul de Tânăr Jurat trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 19 şi 25 de ani şi să fi iniţiat, coordonat sau să se fi implicat în proiecte în folosul comunităţii / societăţii. Tinerii selectaţi vor trece printr-un training despre implicare civică, despre zonele de acţiune la nivelul societăţii civile, dar şi despre cum se jurizează un proiect, alături de experţi şi lideri de opinie din ONG-uri şi din sectorul neguvernamental. Formularul pentru Tineri Juraţi poate fi completat aici.
În căutarea de tineri juraţi şi proiecte pentru noua categorie, Gala Societăţii Civile s-a parteneriat cu ASAP, program dedicat luptei împotriva poluării cu plastic prin construirea celei mai mari comunităţi de tineri care îşi unesc forţele pentru un viitor mai sustenabil. Început ca un demers educaţional, ASAP îşi asumă provocarea de a dezvolta un model funcţional de colectare a deşeurilor reciclabile în şcolile din România. Împreuna, GSC şi ASAP îşi propun să contribuie la dezvoltarea unui simţ civic al noii generaţii, prin exemple de la alţi tineri care s-au implicat în comunitate.
Cel mai recent barometru Ashoka România, realizat de IZI data, privind atitudinea şi percepția românilor despre rolul de creatori ai schimbării în societate semnalează faptul că 1 din 2 tineri spun ca ar avea nevoie de mentori de la care să înveţe despre antreprenoriatul social. Totodată, tinerii sunt cei care cred cel mai mult în asociaţiile non-profit ca agenţi ai schimbării sociale şi 56% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani declară ca au nevoie de un cadru organizat de tip ONG pentru a se implica în acţiuni de voluntariat sau în alte forme de implicare civică. Studiul relevă şi faptul că se înregistrează o scădere în termeni de autoevaluare a tinerilor ca agenţi ai schimbării, versus valul precedent al studiului. Realizat de Izi data la începutul lui 2022, studiul a fost făcut pe un eşantion total de 1012 respondenţi din diverse categorii de vârstă, datele fiind raportate în comparaţie cu valurile anterioare ale barometrului. Studiul complet lansat azi poate fi văzut aici.
Totodată, conform studiului ASAP România “Romanian Youthniverse” din iulie 2021, ce a vizat să stabilească cadrul general pentru înțelegerea şi adresarea adolescenţilor români, prin identificarea valorilor cheie, a factorilor de decizie şi a factorilor de influenţă, aşteptărilor şi temerilor, precum şi a comportamentelor care le definesc stilul de viaţă, 35% dintre respondenţi au afirmat că liderii de industrii şi persoanele realizate în carierele lor sunt consideraţi modele de urmat. Astfel, tinerii pun accentul pe realizări, talent, experienţe, ambiţie şi valori morale atunci cand iau în considerare ce persoane să admire şi de unde să se inspire. În acelaşi timp, şcoala nu mai este percepută ca principala instituţie care te poate dezvolta şi ajuta să creşti pe plan profesional, aşa că tinerii caută în afara ei activităţi şi grupuri care să le ofere experienţe care îi pot ajuta pe viitor. Studiul ASAP România a fost realizat de ILISTEN SOCIAL, pe un eşantion principal format din adolescenţi cu vârstele cuprinse între 15 și 19 ani, baieţi şi fete, din arii urbane, utilizatori de internet. Gala Societăţii Civile urmărește astfel o apropiere a tinerilor de ONG-uri şi acces la posibilitățile de implicare pe care acestea le ofera, dar şi promovarea unor exemple de tineri care au acţionat în folosul comunităţii, fie ca participanţi în noua secţiune “Tineri de Bine”, fie ca juraţi care îşi vor asuma rolul premierii altor tineri ca ei.
O altă noutate a anului 2022 este Premiul pentru Impact Social, acordat anul trecut ca un premiu special şi care devine acum parte din structura competiţiei şi completează tipurile de premii acordate în cadrul competiţiei. Astfel, proiectele înscrise în categoria A vor avea şansa să obțină, pe lângă Premiile I, II, III și Premiul pentru Impact Social în interiorul fiecărei dintre următoarele secţiuni: Educaţie, Invăţământ, Cercetare; Artă şi Cultură; Apărarea drepturilor individuale / colective; Comportament civic şi Participare publică; Sănătate; Incluziune socială; Servicii de Asistenţă socială; Protecţia mediului; Dezvoltare economică şi socială. Setul de criterii generale de jurizare va fi completat cu criteriul “Nivelul de Impact şi potenţialul de impact” şi un Juriu de Impact Social va fi format pentru a stabili caştigatorii Premiilor pentru Impact Social. Acesta va evalua top 5 proiecte cel mai bine notate în urma primei etape de jurizare GSC.
La finalul competiţiei, câştigătorii GSC vor beneficia de acces gratuit la Impact Academy, un masterclass ce urmărește obţinerea impactului colectiv cu ajutorul reprezentanţilor societăţii civile şi evidenţiază importanţa trecerii de la heropreneurship (antreprenoriatul eroic) către acţiunea colectivă prin dezvoltarea de relaţii şi încercarea de a găsi soluţii pentru cauzele problemelor sociale şi nu pentru manifestările lor, pornind de la modul în care privim şi măsurăm impactul.
Întregul set de acţiuni ce are ca obiectiv introducerea pe agenda organizaţiilor din sectorul asociativ a necesităţii măsurării impactului social este dezvoltat alături şi prin expertiza pusă la dispoziție de Ashoka România, într-un parteneriat strategic care continuă eforturile începute în 2021. Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare şi susţinere a antreprenoriatului social şi inovaţiei sociale, prezentă începând din 2017 şi în România unde îşi propune să contribuie la crearea unei societăţi în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acţiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale şi a genera schimbări sistemice.
Înscrierea în competiţia Gala Societăţii Civile se realizează exclusiv online, accesând site-ul Galei Societăţii Civile şi urmând paşii din Ghidul de înscriere. Pentru a accesa formularul de înscriere este necesară crearea unui cont pe site. După activare, utilizatorii trebuie să se logheze şi să acceseze secţiunea Înscrie un proiect pentru completarea formularului ce permite înscrierea în competiţie. Deadline: 19 mai.
Proiectele vor fi evaluate de un juriu format din peste 50 de specialişti în implementarea şi evaluarea proiectelor, sociologi, cercetători, jurnalişti, lideri şi formatori de opinie ai societăţii civile şi ai sectorului privat, consultanţi în CSR, comunicare, corporate affairs şi community affairs.
Calendarul complet al competiţiei poate fi consultat aici. Pentru mai multe detalii consultaţi Regulamentul, Ghidul de înscriere şi descrierea secţiunilor disponibile pe site.
Gala Societăţii Civile a premiat, în cele 19 ediţii de până acum, peste 850 de iniţiative care au adus schimbări pozitive majore în societate, proiecte generate de sectorul neguvernamental, care investesc în România şi în viitorul său. La ediţia din 2021, Marele Premiu al Galei Societăţii Civile a fost acordat proiectului „Code for Romania TaskForce”, implementat de organizaţia Code4Romania, înscris în secţiunea „Proiecte şi campanii de Voluntariat”.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz