Ați accepta să vă opereze un robot?
Reading Time: 2 minuteConsumatorii se arată tot mai pregătiți să primească servicii medicale oferite de roboți. Potrivit unui studiu compandat de PwC, 55% dintre consumatori sunt dispuși să înlocuiască medicii cu inteligența artificială (IA) și roboți.
Această disponibilitate de a accepta roboţii şi inteligenţa artificială în sălile de operații variază foarte mult, de la 39% în Marea Britanie, la 94% în Nigeria. Totodată, încrederea în roboții care joacă rolul de medici este mai mare atunci când este vorba despre intervențiile medicale minore. Situația se schimbă radical atunci când vine vorba despre o intervenție chirurgicală majoră, cum ar fi înlocuirea unei articulații a genunchiului sau șoldului, îndepărtarea unei tumori, sau intervenții chirurgicale pe cord. Chiar și așa, un procent semnificativ de respondenți sunt dispuși să se supună unei intervenții chirurgicale majore efectuate de un robot: variind de la 69%, în Nigeria, la 40% în Țările de Jos și 27% în Marea Britanie.
Roboți pentru eficientizarea serviciilor medicale
„Inteligenţa artificială și robotica sunt viitorul serviciilor medicale. Scopul final al acestui demers îl reprezintă accesul la servicii medicale de calitate şi convenabile pentru toți pacienţii. Avantajele economice și sociale care pot fi obținute prin integrarea IA și roboților în sistemele existente de servicii medicale şi, ulterior, dezvoltarea unor noi modele de asistență medicală pe baza acestor tehnologii, sunt enorme“, declară Monica Biota, Partener, Servicii de Audit, Liderul Echipei de Servicii Integrate pentru Industria Farmaceutică şi de Servicii Medicale, PwC România.
Implementarea inteligenței artificiale în sistemul medical presupune, pe lângă deschidere din partea pacienților, schimbarea radicală a sistemului, politici guvernamentale coerente, precum și sprijin din partea sectorului privat, care să furnizeze soluții inovatoare, bazate pe IA și roboți.
Schimbare de mentalitate
Practicienii din domeniul medical trebuie să facă eforturile cele mai semnificative se schimbare a percepției. Ei trebuie să înțeleagă modul în care IA și roboții pot lucra pentru și cu ei într-un cadru medical, precum și pe tot parcursul eco-sistemului de sănătate, și să fie deschiși în fața schimbării.
Sondajul a fost realizat în noiembrie 2016 de către YouGov, principalul furnizor de servicii de cercetare calitativă și cantitativă din lume, pe un eșantion de 11.086 de persoane din 12 țări din Europa, , Orientul Mijlociu și Africa.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz