Atelierul, ultima operă a lui Brâncuși

Reading Time: 4 minute

Kilometrul 0 al artei moderne are, la Paris, două coordonate: Centrul Pompidou și Atelierul Brâncuși, aflat în proximitate. Spre finalul vieții, atelierul a devenit el însuși ultima operă de artă a marelui sculptor român, sute de vizitatori trecându-i zilnic pragul, ajunși aici din toate colțurile lumii.

Data: 23 ianuarie. Ora: 13.55. Echipa Biz a aterizat de puține ore pe Charles de Gaulle, dar suntem deja împrăștiați în Parisul operei noastre jurnalistice: BizFranța. Mai sunt 5 minute până la cântecul Marilor Cocoși (Les Grands Coqs). În frigul năprasnic cu care ne-a îmbrățisat Ile de France, îmi adun gândurile și, mai ales, emoțiile. Sunt la porțile Gorjeniei, totuși, la Atelier Brancusi. În spatele meu se aud graiurile Pământului: italiană, franceză, engleză cu accent american, japoneză. Nu întorc capul să girez matematic șirul de vizitatori, constat doar universalitatea brâncușiană.

„Cu ce te pot ajuta?„, îl întreabă cu tonul său superior, special, magnatul David Rockfeller pe Brâncuși. Atât îi trebui titanului mucalit, din Hobița. „Dacă vrei să mă ajuţi cu adevărat, du-te, ia mătura care stă după uşă şi mătură atelierul! S-a făcut mult praf şi nu pot să lucrez atunci când e mizerie„.

Și, da, cel mai vizitat Atelier (artistic) al Parisului este într-o perfectă stare de limpezime a viziunii sale estetice. Și asta pentru că, spre sfârșitul vieții sale, Brâncuși nu mai creează sculpturi, ci se concentrează pe instalarea acestora și pe armonia raporturilor de spațiu din atelier. Proximitatea astfel creată între operele sale devine atât de esențială pentru artist, încât după 1950 refuză să le mai vândă. Când este totuși nevoit să o facă, înlocuiește opera cu un mulaj al acesteia, din ghips, pentru a nu altera integritatea ansamblului, conferind astfel ghipsului o importanță demnă de structura marmurei, îmi spune, nu lipsit de o anume emfază, ghidul locului. Astfel că adevărata amploare a operei lui Brâncuși, adică Atelierul în sine, constă în coeziunea dintre spațiu, lumina și armonia acestora cu materialele folosite.

„Priviți până vedeți!”

Îndemnul lui Constantin Brâncuși rămâne valabil și azi, și în orice scrutare de orizont pur al Artei: „Priviți sculpturile mele până ce le veți vedea!„

În 1956, Brâncuși a lăsat moștenire Statului francez conținutul atelierului său (aflat inițial la adrese diferite din Impasse Ronsin): opere finalizate sau încă în lucru, mobilier, instrumente de lucru, imensa sa colecție de fotografii și negative, biblioteca și fonoteca. Dar cu condiția ca autoritățile de la Paris să îl prezerveze și să îl reconstituie așa cum se va fi aflat la moartea sa. Brâncuși a părăsit lumea aceasta în 1957 (în România bolșevicii încercau să demoleze Coloana Infinitului cu un tractor). După o primă reconstrucție parțială în 1962, în interiorul colecției Muzeului Național de Artă Modernă, aflat atunci la Palais de Tokyo, această reconstrucție a fost realizată în 1977, vizavi de Centrul Pompidou. Dar în urma inundațiilor din 1990, atelierul a fost închis publicului.

Reconstrucția actuală, așa cum regăsim azi Atelier Brancusi, este opera arhitectului Renzo Piano, în 1997. Dificultatea conceptuală a lui Piano a fost în aceea de a construi un spațiu deschis publicului, respectând în același timp dorințele artistului. Deși arhitectul italian nu și-a propus să recreeze intimitatea Atelierului din Impasse Ronsin, el a păstrat totuși ideea unui spațiu protejat, interiorizat, în care vizitatorii sunt izolați de stradă și piață (în proximitatea Muzeului de Artă Modernă), în special printr-o grădină închisă, din care o parte a studioului poate fi văzut printr-un perete de sticlă.

„Nu am vrut să sculptez pasărea, am vrut să sculptez zborul”

După 1920, Brâncuși începe să folosească fotografia, cu ajutorul lui Man Ray, ca mijloc de reflecție asupra operei sale. Acest lucru îi permite să multiplice, practic, raporturile sculpturilor cu spațiul atelierului. Iau naștere, astfel, montaje extrem de elaborate: Pasărea în văzduh (L’Oiseau dans l’espace), din marmură albă, fotografiată pe un fundal de pânză întunecată pentru a accentua silueta grațioasă a sculpturii. De altfel, colecția atelierului numără aproximativ 1.700 de negative.

De asemenea, instrumentele lui Brâncuși sunt toate la locul lor, ca o altfel de cumințenie: aceea a așteptării îndreptățite a Maestrului. De altfel, Brâncuși a modificat deseori instrumentele, le-a adaptat mâinilor sale și funcției pe care le-o atribuia. A transformat vechi instrumente, nu neapărat din necesarul unui sculptor, și le-a adaptat nevoilor sale.

Foca – Le Phoque

La celebrul etaj 5 de la Centrul Pompidou – Muzeul de Artă Modernă, incursiunea în arta modernă începe din… tradițiile românești, parte a patrimoniului mondial UNESCO. Ne referim desigur la opera lui Henri Mattise, La Blouse roumaine (1940), o chintesență a căutărilor artistului de la finalul anilor ’30. Traseul artistic te duce, inevitabil, la Foca lui Brâncuși. Realizată în 1943 și achiziționată de muzeu în 1947, această operă revelează utilizarea marmurei în alegerea orientării venelor. Polizarea suprafeței lasă impresia de mișcare și fluiditate, caracteristice acestui animal.

#BizFranta este un proiect marca Biz, unic în lume. Partenerii ediției sunt Groupama, Orange și Air France.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 370 (16 februarie – 15 martie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.