Antreprenori

Atelier Cerbu: Eleganța antreprenoriatului

15 mart. 2023 5 min

Atelier Cerbu: Eleganța antreprenoriatului

Reading Time: 5 minute

Cum a reușit Ciprian Stanciu, fondatorul Atelierului Cerbu, să se impună în lumea fashion designului din Franța, un loc în care concurența este una agresivă cu papioanele sale care au atras privirile pe covorul roșu de la Festivalul de Film de la Cannes sau la Săptămâna Modei din Paris. 

Foto: Sorin Stana

Ce au în comun actorii Jimmy Jean-Louis și Omar Sy? Pe lângă faima pe care le-au adus-o filme ca „Identitatea lui Bourne”, „X-Men: Days of the Future Past” sau „Jurassic Park” în care au jucat, amândoi au purtat papioane create de Ciprian Stanciu, fondatorul Atelierului Cerbu. Creațiile designerului român au atras privirile pe covorul roșu de la Festivalul de Film de la Cannes sau la ediții ale celebrului FashionWeek din Paris, Milano și Strasbourg și cele mai scumpe dintre acestea au ajuns astăzi să se vândă și cu 5.000 de euro. Chiar dacă la prima vedere prețul pare unul enorm pentru un simplu papion și nu puțini ar alege să achiziționeze cu această sumă un costum sau poate chiar un ceas, nu este deloc așa.

Ciprian Stanciu a lansat recent o colecție de lux, spectaculoasă, Diamond Collection, creată în colaborare cu artistul și bijutierul Jean Ridweg, care a accesorizat papioanele produse la Atelier Cerbu cu, ați ghicit… diamante. O altă colecție, Luxury Union Collection, imaginată de designerul Serge Orion și produsă în colaborare cu artista Carolina Alfonso, s-a bucurat de un succes răsunător în rândul criticilor de modă și nu numai. Papionul care a devenit „pânza” artistei a fost apoi accesorizat cu foiță de aur de 24 de carate. O altă colecție în care arta a ocupat un loc central în creația lui Ciprian a fost FreyWille Collection, un proiect în colaborare cu faimoasa casă austriacă de bijuterii care îi furniza antreprenorului român mătasea cu care să producă ­papioanele, vândute în magazinele companiei din toate colțurile lumii.

Atelier Cerbu

Pe agenda designerului român se află acum extinderea. Ciprian Stanciu plănuiește să pătrundă în mai multe magazine și centre comerciale din Franța, inclusiv în Galeriile Lafayette din Paris, următorul pas fiind America și mai multe țări din Europa. Pentru moment, România nu face parte din planurile designerului, care recunoaște că a mai cochetat în trecut cu piața locală, unde a organizat o serie de evenimente și a încercat să vândă papioane, dar nu s-a bucurat de același succes ca peste granițe, unul dintre motive fiind prețul, cel mai ieftin papion produs de designerul român ajungând la 70 de euro, considerat piperat de mulți români.

Despre Ciprian Stanciu se poate spune cu ușurință că trăiește ­„visul francez”, un obiectiv pe care îl au toți designerii și creatorii de accesorii și piese vestimentare din lume, acela de a avea succes în capitala mondială a modei și eleganței unde, nu trebuie să lucrăm în domeniul fashion ca să ne dăm seama că se confruntă cu o concurență acerbă. L-am întrebat pe fondatorul Atelierului Cerbu cât de dificil i-a fost să se impună într-o piață cum e cea franceză, mai ales ca designer român.

„Faptul că suntem români nu ne-a ajutat. Românii încă nu sunt văzuți tocmai bine în Franța. Dar nu este imposibil să reușești aici. Atunci când îți dorești ceva, poți să obții, iar dacă muncești și îți dai interesul vei reuși cu siguranță. Dar dacă «stai în casă» și nu faci nimic, nu va veni nimeni la tine să se ofere să te ajute. Trebuie să faci tot ce ține de tine. Eu asta am făcut, asta a fost strategia mea”, ne-a spus Ciprian Stanciu în cadrul interviului pe care ni l-a acordat la Paris. Iar strategia antreprenorului s-a dovedit una câștigătoare, mai ales că drumul său până la succes nu a fost deloc unul ușor și nu puțini ar fi fost descurajați și ar fi renunțat pe parcurs.

Primul papion pe care l-a creat Ciprian a fost la o mașină de cusut de ­15 euro, cumpărată de la Telesho­pping, pentru care a „sacrificat” o cămașă, un material de la suportul de brad de Crăciun, care avea menirea să îi confere un aer British și o tapiserie. Își amintește și astăzi de acel papion, un model din care s-a inspirat și în colecții ulterioare, care era format din cinci materiale diferite, total original față de tot ce exista pe piață în acel moment.

„M-am îmbrăcat într-un costum elegant și am ieșit cu papionul pe străzile din Strasbourg. Pe o stradă aglomerată, cu mult trafic, o doamnă m-a întrebat de unde am cumpărat papionul. I-am răspuns că nu este de vânzare și că este creația mea. Eram foarte fericit că îl remarcase cineva. Înainte am lucrat ca model, în fashion și am avut ocazia să vorbesc cu prie­tenii mei din domeniu, să îi întreb ce părere au despre creația mea, cum li se pare. Și au fost foarte entuziasmați, pentru că nu au mai văzut un papion asemănător”, își amintește zâmbind Ciprian Stanciu despre debutul său în designul vestimentar.

Încurajat de „micul” succes, antreprenorul român și-a luat inima în dinți și a întrebat organizatorii FashionWeek Strasbourg dacă poate participa ca designer la următoarea ediție a evenimentului, iar cum răspunsul a fost unul pozitiv, Ciprian Stanciu a avut șansa că beneficieze de o primă expoziție chiar în cadrul celui mai puternic eveniment de fashion din lume. Acolo a vândut zece papioane, a privit întâmplarea ca pe un semn de încurajare și a luat decizia să meargă mai departe. Au urmat apoi două luni de zile în care nu a mai cumpărat nimeni niciun papion. „La FashionWeek au participat 10.000 de oameni, iar din toți aceștia au cumpărat doar zece.

Marja de cumpărare era foarte mică și atunci m-am gândit cum să pun în aplicare o strategie de marketing care să promoveze papioanele”, completează fondatorul Atelierului Cerbu. Așa că a lansat o campanie de promovare în care s-a fotografiat, împreună cu o serie de prieteni din modeling, în ținute elegante, cu papioane la obiective turistice celebre din Europa: Piazza San Marco din Veneția, Big Ben din Londra, Turnul Eiffel din Paris sau Domul din Milano. Apoi au urmat evenimentele. Unul dintre cele mai inedite a avut loc chiar la Consiliul European, Ciprian fiind sigurul designer care a avut posibilitatea să aibă două defilări de modă la Strasbourg, chiar la Consiliul European. În aceste prezentări, a integrat, alături de modele, și angajați ai Consiliului care nu aveau nimic în comun cu prezentările de modă, pe care i-a introdus în culisele fascinantului univers al modei și au defilat pentru Atelier Cerbu.

„La început am pornit cu evenimente foarte restrânse, după care am crescut, când participanții au văzut că sunt evenimente de calitate. Lumea brusc își dorea să vină. După aceasta am început să fac o mulțime de parteneriate, am lucrat cu Galeriile Lafayette din Strasbourg, cu un magazine de bijuterii foarte scumpe cu care încă mai colaborez”, își mai amintește Ciprian Stanciu despre primii pași în antreprenoriat. 

#BizFranta este un proiect marca Biz, unic în lume. Partenerii ediției sunt GroupamaOrange și Air France.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 370 (16 februarie – 15 martie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: