Atacurile informatice asupra resurselor educaționale online s-au triplat
Reading Time: 2 minutePandemia COVID-19 a făcut ca aproape toate activitățile, fie ele de învățare, de muncă sau de relaxare, să treacă în mediul online. Cererea crescută de resurse online a fost remarcată de către răufăcători, care au organizat atacuri asupra celor mai vitale servicii digitale sau a celor care cresc în popularitate. Potrivit experților Kaspersky, numărul atacurilor DDoS asupra resurselor web educaționale și de administrație s-a triplat în primul trimestru al anului, ponderea acestor atacuri a fost de 19% din numărul total de incidente din perioada ianuarie-martie 2020.
Această creștere a interesului atacatorilor este cauzată de faptul că oamenii se bazează din ce în ce mai mult ca aceste resurse online să rămână stabile și ușor de accesaîn perioada pandemiei. Atunci când văd mesaje contraditorii cu privire la virus și la ce măsuri preventive ar trebui luate, oamenii consultă sursele de informare oficiale online, pentru a beneficia de o îndrumare specializată. Multe școli și universități au trecut, de asemenea, la lecții online.
“Întreruperea serviciilor de internet poate fi deosebit de problematică pentru companii acum, întrucât aceasta este adesea singura modalitate de a-și comercializa bunurile și serviciile. În plus, adoptarea pe scară largă a lucrului de acasă deschide noi oportunități pentru cei care organizează atacuri informatice DDoS. Înainte, cele mai multe atacuri erau îndreptate împotriva resurselor publice ale companiilor. Acum vedem că atacurile DDoS vizează elemente de infrastructură internă, ca de exemplu, gateway-uri VPN corporative sau servere de e-mail”, spune Alexey Kiselev, Business Development Manager în echipa Kaspersky DDoS Protection.
În general, numărul total de atacuri DDoS din primul trimestru al anului a crescut și el. În această perioadă, Kaspersky DDoS Protection a detectat și a blocat de două ori mai multe atacuri decât în ultimul trimestru din 2019 și cu 80% mai multe decât în primele trei luni din 2019. Durata medie a atacurilor a crescut și ea: în ianuarie-martie 2020, un atac DDoS a durat cu 25% mai mult decât în aceaași perioadă din 2019.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz