Asociația Zi de BINE, în parteneriat cu Atelierul Faptelor Bune, a inaugurat noul Centru Social de Psihoterapie din Cluj.
Situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, la numărul 46, Centrul va oferi, începând cu luna octombrie, consiliere psihoterapeutică gratuită tuturor celor care au nevoie să discute cu un specialist, dar nu își permit. Centrul dispune de trei cabinete de psihoterapie și o recepție primitoare, unde pacienții își pot aștepta rândul la terapie într-un mediu confortabil. Ședințele de consiliere durează 50 de minute, iar fiecare beneficiar va avea acces la 7 săptămâni de consiliere gratuită, cu posibilitatea de prelungire, precum și la sesiuni de terapie de grup.
Serviciile Centrului sunt destinate persoanelor aflate în dificultate financiară, cu un venit egal sau mai mic decât salariul mediu pe economie, șomerilor, pensionarilor, asistaților social sau celor care se află în imposibilitate de plată. De asemenea, persoanele cu diagnostice complexe de sănătate mintală, precum Tulburarea de Spectru Autist sau Sindromul Down, nu sunt eligibile pentru aceste servicii.
Minorii trebuie să aibă acordul părinților. Totodată, începând cu anul viitor, părinții care au copii consumatori de substanțe se vor putea întâlni aici într-un grup de suport, parte din proiectul CREAATiV al Asociației Zi de BINE, un proiect dedicat minorilor consumatori și familiilor lor.
Noul Centru Social de Psihoterapie din Cluj vine în continuarea succesului avut de Centrul din București, deschis acum un an de Atelierul Faptelor Bune, care a dezvoltat un ecosistem fizic și digital pentru sănătatea emoțională și mentală. La Centrul din București echipa de 43 de terapeuți a Centrului a oferit într-un singur an peste 5.000 ședinte de consiliere pentru copii și adolescenți, victime ale violenței domestice, seniori, persoane cu deficiențe de auz.
Cu sprijinul Asociației Zi de BINE, recunoscută pentru soluțiile sale inovatoare și susținerea ONG-urilor, acest model de bune practici a fost replicat și la Cluj, unde cererea pentru servicii de sănătate mintală accesibile a crescut pe fondul dezvoltării economice și a creșterii prețurilor. Costul ședințelor de terapie rămâne însă o barieră majoră care descurajează mulți români să acceseze servicii de psihoterapie.
Proiectul este susținut financiar de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine: Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.
„Prin fiecare proiect dedicat sănătății mintale, Asociația Zi de BINE își propune să încurajeze o societate solidară, în care empatia devine o normă, iar sănătatea mintală o prioritate. Ne dorim ca toată lumea să aibă acces la terapie, deoarece chiar și 7 săptămâni de consiliere pot schimba viața, dacă lucrezi cu persoana potrivită. Suntem bucuroși că am contribuit la dezvoltarea unui centru care face serviciile de psihoterapie accesibile pentru cei care au nevoie de sprijin la momentul oportun. Vom continua să ne implicăm în extinderea accesului la terapie, concentrându-ne și pe problematica consumului de substanțe în rândul adolescenților, o problemă care, așa cum ne-au arătat specialiștii cu care colaborăm, nu poate fi amânată.”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
Centrul din Cluj este rezultatul colaborării cu Asociația Faptelor Bune, fondată de Răzvan Popa, care și-a dedicat eforturile sprijinirii familiilor nevoiașe, persoanelor în vârstă și copiilor abuzați.
„După un an de zile, în care Centrul Social de Psihoterapie de la București a înregistratun impact major în rândul persoanelor cu venituri reduse sau fără venituri, m-am bucurat de acest parteneriat cu Asociația Zi de BINE, prin care am reușit să aducem acest tip de soluții și la Cluj. Într-o lună de zile am refăcut complet un apartament central cu 3 camere de terapie generoase, recepție, baie, bucătărie, și l-am transformat într-un spațiu modern și intim, în care oricine va intra aici se va simți respectat și înțeles. În același timp, prin efortul de comunicare al ambelor organizații, am reușit să atragem deja o echipă de 30 de psihoterapeuți, astfel încât să putem începe treaba chiar de săptămâna viitoare. Asociația Faptelor Bune va ajuta întotdeauna comunitățile locale, luptând împotriva stigmatizării și promovând accesul la terapie gratuită și tare îmi doresc să pot duce acest proiect în cât mai multe orașe din țară”, a declarat Răzvan Popa, Președinte & Fondator al Centrului Social de Psihoterapie.
6 din 10 români sunt supraponderali sau obezi, arată studiul cantitativ „Incidența obezității în rândul populației din România”, realizat în…
CFR Călători a pus în final în circulație începând cu data 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material…
Lucian Streche este un profesionist cu peste 17 ani de experiență în domeniul investițiilor financiare, fuziunilor și achizițiilor de companii,…
Hanwha Aerospace România și-a luat angajamentul să sprijine modernizarea Fortelor Armate ale României și să contribuie la întărirea flancului estic…
Rezident, rețeaua de apartamente de închiriat în regim hotelier din București, Predeal, Constanța, Eforie Nord și camere duble la Corbu,…
Numărul autorizațiilor de construire emise pentru clădiri rezidențiale din București s-a redus la aproape jumătate în timp ce suprafața utilă…