Asociația InspirAction și Carrefour România lansează un program de promovare a sănătății în școli
Reading Time: 2 minuteCarrefour România lansează, printr-un parteneriat cu Asociația InspirAction, proiectul „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”, cu scopul de a-i educa pe elevii de gimnaziu și părinții acestora cu privire la adoptarea unui stil de viață echilibrat.
Școlile care doresc să beneficieze de programul „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”, derulat de Asociația InspirAction și Carrefour se pot înscrie în program în perioada 29 august – 5 septembrie. Vor fi selectate 6 școli din Craiova, Alba-Iulia, Botoșani, Focșani și Ilfov. Profesorii pot completa direct formularul disponibil online, iar părinții se pot implica activ în promovarea programului prin informarea comunităților.
Programul „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase” vine ca răspuns direct la problema cauzată de lipsa educației alimentare în România, ale cărei consecințe se văd în faptul că 34,6% din populație este afectată de suprapondere. Studiile arată că doar 8% dintre români mănâncă sănătos și numai 11% fac sport. Pentru a contracara această situație, scopul este să creștem o generație de adulți responsabili, iar acest lucru începe încă din adolescență, cu învățarea principiilor alimentare de bază, evitarea risipei alimentare și introducerea sportului în activitățile cotidiene.
„Încă de la lansarea programului internațional Act For Food, susținerea unui stil de viață sănătos și echilibrat stă la baza tuturor acțiunilor Carrefour România. Astfel, venim în sprijinul consumatorului înlesnind accesul la un stil de viață sănătos, susținut atât de mâncare sănătoasă la prețuri accesibile, cât și de programe de educație pe partea de nutriție. Parteneriatul cu Inspiraction vine în completarea naturală a direcției noastre strategice de a aduce informația mai aproape de consumatorul român, iar cea mai bună educație se face în școli. Suntem mândri să fim parteneri ai proiectului Inspirăm Sănătate și să oferim sprijin comunităților locale prin toate programele pe care le desfășurăm.”
Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România
Cum se va derula programul „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”
În perioada septembrie 2022 – iunie 2023, aproximativ 240 de elevi vor beneficia de 160 sesiuni de nutriție, 48 de sesiuni de mindfulness & aerobic și vor avea ocazia să își construiască propria grădină bio cu legume și plante aromatice.
Participanții vor afla principiile alimentare de bază, cum pot diversifica tipurile de alimente consumate, de cât zahăr are nevoie organismul uman, importanța somnului și a mișcării fizice. Mai mult, legătura dintre alimentație, imagine de sine și emoții este un aspect esențial din proiect, elevii participanți putând să analizeze și să descopere cum să se simtă bine în propriul corp.
Până la final, fiecare participant își va stabili o serie de obiective SMART și va realiza acțiunile necesare îndeplinirii lor pentru a deprinde noi obiceiuri sănătoase. Deoarece, la vârsta adolescenței, părințiisunt un factor important și cei mai mari susținători ai tinerilor, aceștia vor participa la o serie de webinarii în care vor învăța bune practici pentru sănătatea alimentară, astfel încât schimbările să fie pe termen lung.
”Suntem entuziasmați să desfășurăm acest proiect minunat împreună cu Carrefour. Motivul este simplu: există o mare nevoie pe care acest proiect îl acoperă, iar noi am gândit un program complex, care răspunde foarte bine nevoii de sănătate fizică, mentală și emoțională a acestor adolescenți.”
Simona Paraschiv, Președintele Asociației InspirAction
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz