CSR Lifestyle Stiri

Asociația Hem și Institutul Național de Transfuzie Sanguină (INTS) lansează o campanie de comunicare segmentată a nevoii de sânge

6 mart. 2023 2 min

Asociația Hem și Institutul Național de Transfuzie Sanguină (INTS) lansează o campanie de comunicare segmentată a nevoii de sânge

Reading Time: 2 minute

În această primăvară, Asociația Hem în parteneriat cu Institutul Național de Transfuzie Sanguină (INTS) pornește, în cadrul programului național „N-avem SÂNGE?!”,  o campanie de comunicare segmentată, ce adresează donatorii pe grupe de sânge și respectiv RH. Vor fi invitați astfel la donare, cu precădere, donatorii cu o anumită grupă de sânge și RH, aflată în urgență, datorită numărului mare de operații/tratamente, în arealul unui anumit Centru de Transfuzie.

Campania pilot începe luni, 6 martie și va acoperi, în câte un calup de două săptămâni, orașele Iași, Timișoara, București și Constanța.

„În baza experienței noastre de peste 7 ani, de când derulăm programul național „N-avem SÂNGE?!”, ni s-a arătat în repetate rânduri că donarea ar merita să fie făcută într-un mod mult mai judicios, raportat la nevoile de sânge din spitale. Ca să citez unul din #bloodfluencerii importanți ai comunității noastre, „sângele este depozitat absolut perfect pe vena donatorului”. Prin urmare,  merită să fie donat în centre într-o legătură directă cu nevoia din spitale, generată la rândul ei de operații/tratamente. Din acest motiv, am pornit acest proiect pilot, pentru a invita în primul rând donatorii din grupele aflate în alertă.

Așa cum este de la sine înțeles, nu toate grupele de sânge intră în alertă, în toate județele din România, în același timp. Pentru că nu în toate se operează, nu se tratează la fel.

Punem, astfel, la dispoziția Institutului Național de Transfuzie atât knowhow-ul nostru, ca oameni de comunicare, cât și resursele pe care am reușit să le strângem, prin bunăvoința partenerilor și sponsorilor noștri, precum și ai donatorilor individuali, persoane fizice. Ne dorim mult să reușim și să probăm încă o dată că românii au sânge, că au curajul și înțelepciunea să înțeleagă că sănătatea este un dar. Un mare DAR!”, a declarat Marian Costache, #bloodfluencer și co-fondator „N-avem SÂNGE?!”, Președinte Asociația HEM.

Asociația Hem și Institutul Național de Transfuzie Sanguină (INTS) lansează o campanie de comunicare segmentată a nevoii de sânge - Iași

„Apreciem consecvența cu care oameni de profesii și formări diverse s-au pus în slujba încurajării donării de sânge, deoarece importanța acesteia este extrem de ridicată, în privința nivelului de sănătate al întregii populații, fie că vorbim de pacienți, în mod direct, fie că vorbim de donatori oameni sănătoși.

Donarea recurentă oferă în mod implicit monitorizarea stării de sănătate a donatorului și nu în ultimul rând îl ajută pe acesta să obțină o stare sufletească bună. Ne bucurăm să avem alături de noi atât oameni pasionați în slujba binelui, cât și comunicatori profesioniști, care astăzi sunt împreună cu noi în fața unei premiere.

Este minunat să putem adresa dedicat donatorii, acolo unde anumite grupe sunt în alertă. Suntem recunoscători tuturor partenerilor și voluntarilor din cadrul Programului N-avem SÂNGE?! și speram să putem demonstra că acest model de comunicare este unul eficient,” a declarat Tania Mihalcia, Director al Institutului Național de Transfuzie Sanguină.

Campania va include, din punct de vedere al canalelor media, radio, outdoor digital și mobil, precum și social media.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: