Stiri Lifestyle

Asociația Editorilor din România: Cărțile contribuie la bugetul de stat, iar nu la deficitul bugetar

24 aug. 2023 2 min

Asociația Editorilor din România: Cărțile contribuie la bugetul de stat, iar nu la deficitul bugetar

Reading Time: 2 minute

Consiliul Director al Asociației Editorilor din România își exprimă îngrijorarea că măsurile discutate public în această perioadă vor avea un impact nefast asupra culturii și, în special, asupra culturii scrise. Asociația arată că ”orice creștere a nivelului TVA pentru carte va gripa și mai puternic lanțul de distribuție, arieratele fiind deja în creștere, și va crește riscul de insolvențe și de falimente în acest sector”.

”Pactul pentru lectură”

Totodată, măsurile fiscale care vizează profesiile liberale vor avea un impact negativ în ceea ce privește activitatea traducătorilor, și așa plătiți sub nivelul omologilor din alte țări, din cauza tirajelor modeste pe care le au titlurile respective pe piața românească, susține AER.

”România nu este nici pe departe un paradis al culturii scrise, pentru că măsurile de sprijin, prezente în legislația națională sau cele de stimulare, aplicate la nivel european, nu sunt transpuse în realitate. Avem în vedere, în special, nerespectarea legii bibliotecilor (nr. 334/2002), care prevede, la articolul 40, alineatul 12, reînnoirea anuală a stocului de carte al oricărei biblioteci cu câte cincizeci de cărți („documente”) la mia de locuitori. Conform Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice (ANBPR), în 2019, Statul român, care gestionează bibliotecile publice din România, a ratat cu peste 82% acest obiectiv minimal, prin nealocarea de fonduri suficiente”, se arată într-un comunicat al organizației.

Renunțarea la cultură

Desființarea posturilor de bibliotecar neocupate reprezintă o altă lovitură pentru acest domeniu. Schema de funcționare a bibliotecilor este incompletă din cauza condițiilor de salarizare foarte proaste, precum și a lipsei dotărilor, care îndepărtează tinerii de această profesie. Soluția evidentă este, din punctul nostru de vedere, modificarea remunerației și a condițiilor de desfășurare a profesiei, nicidecum desființarea posturilor.

Centralizarea forțată a instituțiilor de cultură, inclusiv a bibliotecilor, sub pretextul eficientizării cheltuirii fondurilor, este un alt motiv de îngrijorare: bugetul de stat nu are de suferit din cauza vreunei pretinse hemoragii financiare din sectorul culturii scrise, deci și estimatele economii ce vor fi realizate cu acest prilej vor avea valori neglijabile. ”Ce se va obține, în schimb, este o dezechilibrare pe termen lung al sectorului cultural, inclusiv în ce privește atractivitatea la angajare. Ne alăturăm, de aceea, și semnalelor de alarmă trase de sindicatul Culturalia cu privire la pericolul renunțării la direcțiile județene de cultură, care poate avea un efect nociv asupra protecției clădirilor de patrimoniu și ariilor protejate”, se mai arată în comunicatul AER.







Array

Articole pe aceeași temă: