Stiri

Asociația Dăruiește Viață a finalizat Spitalul modular ATI de la Piatra Neamț, construit din donații

27 iul. 2021 3 min

Asociația Dăruiește Viață a finalizat Spitalul modular ATI de la Piatra Neamț, construit din donații

Reading Time: 3 minute

Asociația Dăruiește Viață a finalizat lucrările la Spitalul modular ATI de la Piatra-Neamț și a predat, marți, unitatea către Spitalul Județean de Urgenta (SJU).

Finanțarea asigurată exclusiv din donații și sponsorizări

Secția ATI este inima oricărui spital de urgență. La Piatra Neamț, inima Spitalului Clinic Județean de Urgență Neamț a ars în totalitate în incendiul din noiembrie 2020.
Spitalul Modular ATI Piatra Neamț redă spitalului județean capacitatea de a trata pacienți în regim de terapie intensivă, în siguranță, fără improvizații.

Președintele asociației, Carmen Uscatu, a declarat, într-o conferință de presă, că finanțarea a fost asigurată exclusiv din donații și sponsorizări, de la aproximativ 400 companii și 10.000 persoane fizice.

„Ştim că este greu de crezut că astfel de proiecte au o finalitate, este greu de crezut în Moldova, unde mereu oamenilor li s-au promis lucruri, li s-au promis spitale. Avem un exemplu de înşiruire de containere la Leţcani. Aici este, într-adevăr, un loc unde pot fi trataţi oameni şi atât timp cât va depinde de echipa medicală, vor fi şi salvaţi. Este un loc la standarde europene, un loc unde ATI va funcţiona pentru prima dată într-un spital public cu centrale de tratare a aerului, cu platformă de gaze medicale, cu sistem de acces pe bază de cartelă, cu sistem de alarmare în caz de incendiu, cu sistem de alarmare a asistentelor. Este un sistem în care Asociaţia ‘Dăruieşte Viaţă’ a investit 2,7 milioane euro şi este un proiect care poate funcţiona pe o perioadă de 5-10 ani, dacă este bine întreţinut. Autorităţilor le spunem: aşa se face! Sperăm să fie un început al schimbării sistemului medical românesc”, a subliniat Carmen Uscatu.

17 paturi de terapie intensivă la standarde UE

Spitalul Modular ATI Piatra Neamț asigură 17 paturi noi de terapie intensivă, grupate în 3 saloane și o rezervă tip izolator pentru pacienții care au și alte boli contagioase și poate fi folosit pentru a trata pacienții în stare gravă, post-operator, cu traumă etc. Spitalul este construit la standardele europene și dispune de:

  • Centrală de tratare a aerului (asigură controlul calității, umidității și temperaturii aerului, precum și diferența de presiune între zonele roșii și verzi, pentru a preveni răspândirea virusurilor și protejarea personalului)
  • Platformă gaze medicale
  • Circuite diferite (pentru intrarea și ieșirea din zona ATI)
  • Sistem control acces pe bază de cartelă și buton no touch
  • Sistem alertă în caz de incendiu
  • Sistem apel nurse call
  • Instalație decontaminare apă menajeră

Investiție de 2.7 milioane de euro din donații

Proiectul a însemnat o investiție de aprox. 2.7 milioane de euro, fonduri strânse din donații și sponsorizări, atât prin implicarea comunității locale, cât și prin campania ”Împreună pentru Moldova”, o campanie cu vizibilitate națională.

Asociația Dăruiește Viață a decis să construiască acest Spital modular ATI după ce secția de Terapie Intensivă a SJU Piatra-Neamț a fost distrusă de incendiul din 14 noiembrie 2020.

Raportul proiectului spitalului din Piatra Neamț a fost publicat aici

Spitalul Modular ATI Piatra Neamț aduce o șansă în plus la viață pentru pacienții în stare gravă, cât și condiții sigure de tratament pentru pacienții din zona Neamț și pentru cadrele medicale. Proiectul inițial a fost gândit pentru 18 paturi, dar împreună cu epidemiologii am decis ca unul dintre cele două izolatoare să fie transformat în post de supraveghere pentru o mai bună monitorizare și îngrijire a pacienților critici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: