Asirom VIG, primul serviciu de hotline medical
Reading Time: 2 minuteAsirom VIG a adus pe piața de asigurări din România primul serviciu de hotline medical, care oferă asistență medicală online și telefonică. Serviciul este oferit printr-un parteneriat cu Telios, primul jucător de pe piața telemedicinei din România, și este un beneficiu ce poate fi inclus în pachetul de asigurare de sănătate corporate și poate fi personalizat, spune Cristian Ionescu, Președintele Directoratului Asirom VIG.
Ce reprezintă acest hotline medical?
Hotline-ul medical este o inovație pe piața asigurărilor din România și reprezintă un pas important pe care îl facem pentru asigurații noștri, mai ales în contextul actual. Serviciul oferă acces la consultanță medicală și de specialitate, include 13 specialități medicale, disponibile 24 h din 24 și poate fi accesat simplu de pe telefonul mobil, online sau prin apel.
Cum poate fi accesat acest beneficiu?
Serviciul de telemedicină este un beneficiu ce poate fi inclus în pachetul de asigurare de sănătate corporate. Asigurarea este modulară, pachetul fiind personalizat după nevoile clientului, de la consultații medicale și servicii stomatologice până la spitalizare și intervenții chirurgicale, atât în spitalele private, cât și în cele de stat.
Cine au fost primii clienți?
Asirom și-a sprijinit clienții corporate care activează în industria de retail pe toată această perioadă oferindu le serviciul de Hotline Medical. Ei s-au expus constant riscurilor mergând la muncă pentru binele comunității și astfel au putut beneficia rapid de îndrumări medicale.
Cum funcționează acest beneficiu?
Pentru accesarea serviciilor, asigurații au la dispoziție două modalități: online sau telefonic. Se înregistrează, spun ce problemă medicală au și sunt puși în legătură cu un medic sau specialist. De curând, am implementat și opțiunea ca medicul curant să îi prescrie pacientului o rețetă sau o trimitere pentru analize, astfel scurtând parcursul fizic al clientului în unitățile medicale. Mai mult, pacientul beneficiază de follow up și monitorizare după consultație și urmarea tratamentului. De asemenea, Telios oferă și serviciul de second opinion, pentru care colaborează cu compania de telemedicină eDocAmerica din Statele Unite. Serviciul de telemedicină a fost creionat exact pe nevoile clientului și s-a dovedit extrem de util, mai ales în contextul actual de distanțare socială.
Cum a apăut hotline-ul medical în oferta Asirom?
În procesul de digitalizare a serviciilor, Asirom a sprijinit excelența românească: am lucrat cu UiPath, FintechOS, Druid și am continuat prin partenerierea cu Telios, o companie fondată în România, de antre¬prenori români și americani. Aceștia au identificat o nevoie pe piața românească și au implementat know-how-ul dobândit în Statele Unite, unde 80% dintre companii oferă angajaților acces la telemedicină. Ne-am dat seama că avem aceeași viziune, să oferim clienților acces simplu și sigur la servicii de calitate, iar parteneriatul nostru este unul de succes.
“Ne bucurăm că am găsit în Asirom un partener de încredere alături de care putem inova serviciile de îngrijire medicală din România. Am reușit într un timp relativ scurt nu doar să punem bazele unei colaborari de succes, dar și să introducem noi soluții de telemedicină pe piață, orientate spre îmbunătățirea experienței beneficiarilor”, spune Philip Choban, CEO Telios Care.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz