Artizanii experiențelor dulci
Reading Time: 5 minuteAngeline înseamnă Andreea și Marius Simion. Li se mai spune “artizanii” și sunt de nedespărțiți. Au fost colegi de birou, au devenit parteneri de viață și, de mai bine de doi ani, parteneri de business.
Povestea businessului Angeline Cake Boutiquea început să prindă contur pe la începutul lui 2017, Andreea însă cocheta cu ideea de a avea propriul business încă din anii facultății. Înainte de antreprenoriat, a lucrat în consultanță în zona financiară și management de proiect, în timp ce Marius a fost consultant în zona juridică. Dorința de a avea un business “dulce” s-a făcut simțită din momentul în care, prin 2014 – 2015, a început să călătorească și să aibă parte de experiențe dulci inedite. Și-a dorit să regăsească și în București deserturile pe care le gusta în toată lumea, preparate în mod responsabil, artizanal, cu pasiune, mereu proaspete și să nu își facă griji nicio secundă cu privire la ce ar putea conține. Și și-a mai dorit ca deserturile acestea să nu fie doar un răsfăț, ci să fie accesibile pentru cât mai mulți dintre noi. Astfel, a apărut Angeline Cake Boutique, iar în aprilie 2017 au pornit cuptoarele.
De ce o afacere cu deserturi artizanale?
Artizanal pentru noi înseamnă preparat cu dragoste și atenție, fiecare desert este unic în felul lui, torturile noastre, spre exemplu, nu sunt trase la indigo, sunt decorate după inspirația cofetarului și, bineînțeles, după dorința clienților noștri. Artizanalul ne permite să fim creativi, să inovăm, să diversificăm. Noi nu ne plictisim niciodată. Pasiune, responsabilitate, diversitate, inovare – acestea sunt valorile în baza cărora am clădi orice business, fie el unul dulce sau nu.
Punctual, cea mai mare provocare de până acum a fost stabilizarea echipei de producție, nu neapărat găsirea forței de muncă, ci menținerea, adaptarea și formarea echipei pe nevoile noastre. A lucra într-un atelier artizanal de cofetărie-patiserie este complet diferit față de a lucra într‑o cofetărie tradițională.
Care sunt deserturile-vedetă?
Pastel de Nata și tortul Rose Red Velvet. Pastel de nata câștigă podiumul în mod detașat față de orice alt produs. Micuța tartă din foietaj crocant, crema fină de lapte și un “touch” echilibrat de vanilie, lămâie și scorțișoară transformă atelierul Angeline Cake Boutique într-un colțișor din Belem, Portugalia. În fiecare dimineață coacem cu spor și le trimitem către locații de specialitate din București, ne bucurăm că sunt apreciate și mai ales că sunt precum cele din țara-mamă – nu o spunem noi, ci cumpărătorii acestora.
Rose Red Velvet Cake este cel mai căutat tort din acest sezon. 85% dintre torturile pregătite pentru evenimente private au fost Rose Red Velvet Cake. Chiar și pentru ziua Americii, pentru cei 750 de invitați ai Camerei de Comerț, am pregătit acest tort. Ce-i drept, nici nu se putea altul, având în vedere că Red Velvet este originar din America. Este un tort diferit, mai puțin întâlnit ca textură și gust până acum la noi. Bineînțeles că l-am personalizat, nu este doar un alt tort Red Velvet. Textura catifelată a blatului se îmbină armonios cu crema de brânză și mascarpone, dar mai ales cu căpșuna și trandafirul. Este un tort “romantic”, spunem noi, tocmai de aceea miresele optează pentru el, dar și bărbații care doresc să își surprindă iubitele cu un cadou dulce.
Care sunt ingredientele de la care nu faceți niciodată rabat?
Nu facem rabat la niciun ingredient. În atelier nu există noțiunea de premix ori alte prafuri. La noi, laptele e lapte, smântana pentru frișcă e smântână grasă, adevărată, ouăle sunt ouă. Spre exemplu, nu folosim esență de vanilie, ci extract natural de vanilie, pe care îl aducem din Franța. Toate pastele (alune de pădure, fistic) sunt 100%, nu conțin adaos de zahăr, la fel și piureurile de fructe. Deserturile Angeline sunt mereu preparate proaspăt și integral în atelierul nostru. Nu ținem stocuri, totul – blaturi, creme, compote-uri din fructe – se pregătește cu maximum 48-72 de ore înainte, de la caz la caz. Este definitoriu ca deserturile noastre să fie proaspete, dar este și o mare provocare pentru cofetarii și patiserii noștri. Fiecare zi de lucru diferă. Cum lucrăm doar pe bază de comandă, planul făcut la final de zi pentru ziua următoare de cele mai multe ori se schimbă până dimineața. Mare parte dintre rețete le-am adaptat, deoarece ne‑am dorit ca, atunci când mânânci o prăjitură de-a noastră, să simți combinația de gusturi, nu doar gustul de dulce. Spre exemplu, dacă mănânci o prăjitură cu mango, atunci mango vei simți. Faptul că preparatele noastre sunt mereu proaspete, că sunt pregătite în mod responsabil după rețete adaptate și doar cu ingrediente de calitate face diferența. Clienții noștri recunosc acest lucru, tocmai de aceea peste 90% dintre cei care au comandat o dată la noi se reîntorc, iar rata de recomandare este tot pe acolo.
Ce deserturi preferă românii?
Cele mai căutate deserturi la evenimentele private sunt, în continuare, celebrele macarons, cupcakes și cake pops. Însă un procent semnificativ dintre clienții noștri și-au dorit și au optat pentru un sweet corner diferit față de ce se oferă acum pe piață, diferit din prisma produselor, nu a personalizării, decorului acestora. Am răspuns nevoii acestora, dar și dorinței noastre de a aduce elemente noi în zona de candy bar-uri prin introducerea pachetului All Around the Sweet World. În cadrul pachetului se regăsesc deserturi din toată lumea, astfel candy bar-ul se transformă într-o călătorie dulce în jurul lumii. Poți savura pastel de nata din Portugalia, Persian Love Cake din Iran, Carrot Cake din UK, cannoli din Italia ori o trufă din Belgia, iar lista poate continua. De asemenea, cake bar-urile sunt căutate și e o încântare pentru noi să pregătim torturi, tarte ori tea cake-uri “nonconformiste”, aranjate pentru petrecere și pregătite să impresioneze oaspeții petrecerilor.
Ne bucurăm să vedem că din ce în ce mai mulți consumatori renunță la ideea de tort îmbrăcat în pastă de zahăr (așa-zisul “marțipan”), chiar și pentru evenimentele private. Încercăm să ne educăm clienții în a alege preparate cât mai sănătoase, tocmai de aceea am renunțat complet a lucra cu pasta de zahăr, astfel în gama noastră se regăsesc torturi “naked” ori decorate artizanal, îmbrăcate în cremă de brânză. Și unele, și altele sunt în tendințe și ne bucurăm să fim printre inițiatorii locali. În zona corporate, pe lângă partea de sweet corner observăm că devine din ce în ce mai atractiv un salty & pastry corner.
Dacă vrei să programezi o degustare de tort sau candy bar, cei doi artizani ai dulciurilor sunt de găsit în atelierul lor din București sau pe angelinecakes.ro.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 337 (15 noiembrie – 15 decembrie 2019). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz