Arta discursului elegant

Reading Time: 7 minute

Fost purtator de cuvant al guvernului Tariceanu, Oana Marinescu conduce acum propria firma de consultanta, OMA Vision, cu care a elaborat si implementat strategia de comunicare pentru unul dintre cele mai importante evenimente culturale de interes public: Festivalul Enescu. Despre comunicarea in spatiul public si in cel privat, espre ce nu ar face un CEO din ce face un politician, dar si despre proiectele derulate anul acesta de OMA Vision, in interviul ce urmeaza. Oana Marinescu, consultant comunicare strategica si Managing Director, OMA Vision / foto: Vali Mirea Din dubla perspectiva, de fost purtator de cuvant al guvernului Tariceanu, timp de mai bine de doi ani, si in prezent manager al propriei firme de consultanta, OMA Vision, cum ati caracteriza comunicarea in spatiul public romanesc de astazi? In spatiul public romanesc inca ma frapeaza agresivitatea, stridenta, superficialitatea, precum si cliseele care se repeta la nesfarsit. Multi actori publici nu vad cum s-au blocat intr-un discurs care nu aduce nimic nou, nu deschide perspective, nu inspira, nu educa, nu promoveaza valori, nu recunoaste ceea ce e bun, dar este paralel cu agenda reala a cetateanului. Ma doare sa vad cum unii dintre cei care au influenta in spatiul public si in luarea deciziilor sunt prea preocupati de agenda lor personala si ignora, nu sprijina sau efectiv submineaza proiecte de interes public, care ar trebui sa fie deasupra intereselor personale. Care ar fi, in opinia dvs., principala problema, la nivel de discurs public? Ei bine, imaginati-va un concurs de monologuri narcisiste, pline de poante ieftine si agresive… Ele ajung la public asa cum ajunge un banc sau o barfa la fiecare dintre noi, in privat. Monologurile acestea primesc atentie (a se citi “vizibilitate”) pentru un timp limitat, pentru ca racaie un pic frustrarea audientei si “fac stire”. Dar ele nu implica audienta, nu o inspira, nu misca oamenii, societatea, nu genereaza transformare. Dincolo de metafora, ma preocupa in mod real lipsa de responsabilitate in spatiul public. Cred ca orice iesire in public – a unei companii, a unei persoane, a unui politician, a unei institutii – trebuie sa aiba atributul responsabilitatii. Nu poti spune orice in public, la fel cum nu iesi pe strada dezbracat. Mesajele spuse in public au forta de distrugere a unor arme chimice, atunci cand sunt negative si limitative, promoveaza clisee sau ura. Dar daca vad lucrurile asa, nu inseamna ca ma dau batuta sau m-am predat frustrarii. De fapt sunt foarte lucida si creativa in modul in care ma raportez la spatiul public romanesc. Pe mine peisajul acesta salbatic ma inspira sa fiu pe nisa mea si sa comunic asa cum cred eu de cuviinta, pornind de la valori si principii. Asta ma face diferita in mod autentic. De aceea nu m-ati vazut nici cand am fost purtator de cuvant al guvernului in vreo sceneta de mahala cu cineva, indiferent cate crize a trebuit sa gestionez. Acum, cand am firma mea de consultanta si comunicare, creez “proiecte cu viziune”, adica proiecte care aduc o valoare adaugata nu doar pentru client, ci si pentru societate. Este ceva ce mie imi da forta. Un discurs elegant, argumentat, care deschide perspective noi, lanseaza oportunitati pentru cat mai multi stakeholders, aduce beneficii reale atat celor care il practica, cat si spatiului public si societatii. Ce diferente majore identificati intre comunicarea din spatiul public institutional si cea din spatiul public privat? Este o intrebare complexa. Am sa punctez doar cateva elemente. Per ansamblu, comunicarea institutionala implica mai multa responsabilitate si o mai mare atentie la detalii, la nuante, la interese, la publicuri tinta decat comunicarea actorilor privati. Continutul comunicarii in zona institutionala este foarte complex si va spun din experienta ca este o provocare sa-l traduci in mesaje accesibile si credibile, pentru ca este vorba de politici publice, masuri, programe cu impact in societate. De aceea, riscul de a starni o reactie negativa este mult mai mare la nivel public decat la nivel privat. Uneori, cei care sunt in functii de decizie nu isi asuma niciun fel de risc si atunci blocheaza orice comunicare, ceea ce este gresit. Vi s-a intamplat sa va confruntati cu astfel de blocaje la nivel institutional? Privind lucrurile din interior, cum ati descrie cauzele acestor blocaje? Oamenii de comunicare din zona publica trebuie sa vina cu solutii si sa aiba o foarte buna gandire strategica si politica (chiar daca nu fac comunicare politica, ci institutionala). Adesea ai nevoie sa dezvolti adevarate strategii in interiorul unei institutii publice pentru a reusi sa obtii informatie si sprijin pentru comunicarea publica. Desigur, si in privat departamentul de comunicare al unei companii depinde de informatia pe care o primeste de la alte departamente, dar diferenta majora este ca in sistemul public adesea echipa de comunicare este marginalizata si nu i se recunoaste rolul strategic. Apoi, riscurile de criza sunt mult mai mari in sectorul public, decat in privat. Cu cat responsabilitatile si atributiile unei institutii cresc, cu atat aceste riscuri sunt mai mari. Sa nu uitam, la celalalt capat al responsabilitatii institutionale se afla cetateanul. Uneori acesti cetateni au probleme – cum sunt romanii din strainatate care devin cazuri consulare pentru Ministerul Afacerilor Externe, sau cei afectati de inundatii – alteori sunt doar nemultumiti, iar ei vor exprima insatisfactia prin vot. Si la nivel de lideri, care este diferenta dintre mediul comunicarii publice si cel privat? Un om politic intr-o functie publica poate confisca efectiv organizatia pentru a-si promova imaginea si agenda personale. Sunt multe cazuri de acest gen in Romania. Realitatea este ca o institutie are un rol mai complex si face mai mult decat ce poate comunica seful ei. Am vazut cazuri in care proiecte care aveau o relevanta publica si pentru institutii au fost sacrificate pentru promovarea imaginii omului politic in functie. Ori in privat, un CEO functioneaza mai des ca locomotiva pentru compania sa, pune in lumina organizatia mai frecvent decat propria sa imagine. Compania contribuie la brandul lui personal si el constientizeaza acest lucru. O alta diferenta vine din importanta pe care cele doua tipuri de lideri o acorda credibilitatii mesajelor lor. Sunt oameni politici cu functii publice importante care sacrifica credibilitatea pentru o stire in prime time si pentru setarea agendei in mod agresiv. Ar fi interesant de vazut ce fel de CEO ar asuma o astfel de decizie si in ce context… Auzim adesea acuzatia de “politizare” a unei institutii publice. Acest lucru se vede si la nivel de discurs public? Intr-adevar, un alt factor de risc este mediul politic. Institutiile sunt prinse foarte usor in disputa politica si acest lucru se vede. |nsa am asistat in ultima vreme si la companii care au fost atinse de jocurile politice, pentru ca au furnizat asistenta, consultanta sau servicii unor companii sau institutii publice, in cadrul unor contracte legitime. Privatizarile ratate din ultima vreme sunt exemple exceptionale in acest sens si studii de caz pentru prevenirea si managementul crizelor de comunicare si reputationale pentru companii si pentru institutii. Si un ultim element: la nivelul public, libertatea de a spune este mai redusa decat in privat. Nu poti face orice ca sa comunici un mesaj sau o informatie, pentru ca este foarte usor sa sari calul… |nsa doua lucruri sunt comune pentru ambele tipuri de comunicare. Se intampla adesea ca intre sectorul public si privat sa fie efectiv o ruptura de comunicare si sa nu se inteleaga reciproc, chiar si in cazuri cand lucreaza impreuna. Nu este o situatie normala, costurile sunt de ambele parti. Partea buna este ca in ambele cazuri exista un element care face diferenta: leadershipul. Daca ai leadership, adica daca reusesti sa pozitionezi organizatia si proiectele pe care le comunici peste interese private si sa le dai si o relevanta publica, poti face minuni. Atat in privat, cat si la stat. Si poti chiar dezvolta parteneriate intre sectorul public si privat, pentru interesul general. Dar pentru asta ai nevoie de viziune si de curaj. Campania de comunicare creata de OMA Vision pentru Festivalul Enescu a primit de curand doua premii importante la PR Award Romania: Aur pentru “Comunicare in domeniul public” si Argint la sectiunea “Cultura”. Anul acesta ati realizat si strategia de comunicare pentru o campanie “Salvati copiii” impotriva violentei la adresa copiilor, “Copiii fara etichete”. Cat din timpul de lucru va ocupa aceste proiecte si ce prespune implicarea dvs.? Acestea au fost cele mai vizibile proiecte ale OMA Vision din anul 2013 si, pot spune cu mana pe inima, cele mai dragi noua. De fapt, noi intram doar in proiecte care ne plac, pentru ca punem foarte mult suflet in ce facem. Am elaborat strategia de comunicare, tot ce a insemnat copywriting, concepte, briefuri. Am dezvoltat pagini de Facebook. Am implementat strategia de comunicare si am asumat rolul de management de proiect, coordonand echipe si furnizori. Am realizat interviuri, scenarii pentru clipuri si editare. Am asigurat consultanta strategica pe toata durata proiectelor. Pentru Enescu am colaborat indeaproape cu echipele de comunicare ale sponsorilor si partenerilor, precum si cu artistii. Am avut rolul de director de comunicare al festivalului. In aceasta calitate am moderat dezbateri, evenimente si conferinte de presa. Mi-a placut enorm sa moderez dezbateri cu Neagu Djuvara si conferinta de presa a actorului John Malkovich, pentru ca efectiv le-am pus intrebarile care ma framantau pe mine. Continuam in prezent doar colaborarea cu ARTEXIM, pentru a dezvolta si implementa strategia de comunicare pentru Concursul Enescu din 2014 si pentru Festivalul Enescu din 2015. Timpul de lucru a fost foarte mare, iar in septembrie aproape ca am respirat Enescu. Din cate persoane este alcatuita echipa OMA Vision si ce alte proiecte mai aveti in derulare? Echipa OMA Vision este formata din patru oameni. Dar, asa cum am aratat cu Enescu, avem capacitatea de a dezvolta proiecte mari, cu viziune. In plus, avem o retea de colaboratori apropiati, cu care facem echipe pentru proiectele pe care le luam. Asadar, cand preluam un proiect complex, facem o echipa specifica, dincolo de resursele OMA Vision. Am lucrat destul de mult si anul acesta pe partea de strategie, consultanta si PR, inclusiv pentru companii comerciale din diverse domenii, precum constructia de utilaje sau avocatura. Din pacate, in Romania nu este apreciata inca importanta gandirii strategice. Strainii stiu valoarea adaugata a unei strategii bune si a unei gandiri diferite, cu viziune. Continuam sa facem training-uri de comunicare (cu precadere comunicare de criza si media skills) si promovare pentru proiecte culturale, avand deja cateva colaborari stabilite pentru 2014. Daca tot vorbim despre 2014, ce v-ati dori sa se schimbe (in bine) anul viitor in industria autohtona de comunicare? Sincer vorbind, ii doresc sa creasca! Nu doar ca volum, ci si din perspectiva calitatii continutului. Comunicarea este o activitate strategica pentru orice organizatie.